S-a făcut primul pas pentru modificarea Codului Fiscal

Pensionarii nu vor mai plăti contribuţia la asigurările sociale de sănătate iar pensiile mai mici de 2.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Acestea sunt măsurile decise de Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor în şedinţa de azi. Membrii Comisiei au aprobat, cu 17 voturi “pentru” şi şapte “împotrivă”, raportul cu amendamente în acest sens la proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal iniţiat de fostul senator Cristiana Anghel, împreună cu mai mulţi parlamentari. Preşedintele comisiei, Viorel Ştefan, a propus amendarea proiectului în sensul ca doar pensiile sub 2.000 de lei să fie neimpozitate, amendament adoptat cu 14 voturi „pentru”, cele ale PSD, şi opt împotrivă, ale Opoziţiei.

Liberalii au susţinut varianta iniţială, de neimpozitare a tuturor pensiilor. UDEM a propus ca doar pensiile speciale peste 2.000 de lei să fie impozitate, iar restul să fie neimpozitate, fără stabilirea unui plafon. „Vorbim despre un angajament electoral pe care îl veţi regăsi şi în programul de guvernare depus la Parlament şi care ţinteşte neimpozitarea veniturilor realizate din pensii sub 2.000 de lei pentru toate categoriile de pensionari, inclusiv pentru cei care realizează integral sau parţial venituri din pensii câştigate în străinătate, pe de o parte. Pe de altă parte, eliminarea în integralitate a obligaţiei pensionarilor de a plăti contribuţii sociale de asigurări de sănătate şi reglementarea obligaţiei ca fondul Casei de Asigurări de Sănătate să fie compensat prin transfer de la bugetul de stat în legătură cu impactul care se creează prin această măsură”, a declarat Viorel Ştefan. Acesta este propus pentru funcţia de ministrul al Finanţelor.

Înainte de aplicarea acestor măsuri, obligaţia de transfer de la bugetul de stat către Casa de Sănătate era „undeva la 600 – 650 milioane de euro”, conform lui Ștefan, iar, după implementarea măsurilor, impactul va creşte „cu încă vreo 300 milioane de euro”.

Raportul comisiei la proiectul de modificare a Codului fiscal urmează să intre mâine în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, când a fost convocată o sesiune extraordinară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.