La început de sezon CSM București s-a trezit într-o situație ingrată și total neașteptată. Conducerea clubului efectuase programul de achiziții în funcție de cerințele antrenoarei Helle Thompsen, dar aceasta a venit cu anunțul că renunță la funcție, deoarece nu poate rata oportunitatea de a deveni selecționerul Danemarcei.
Simpatizanții echipei s-au gândit că va fi căutat un alt tehnician cu CV din handbalul european, dar CSM a ales soluția cea mai simplă din toate punctele de vedere, inclusiv financiar, respectiv readucerea lui Adrian Vasile. Dacă în competițiile interne lucrurile sunt OK, acolo unde este interesul major, în Liga Campionilor, CSM a obținut doar două victorii, ultimul eșec venind în weekendul anterior, la București, decimata Odense făcând instrucție cu CSM, având opt absente de marcă.
Momentan de pregătirea echipei se ocupă antrenorul secund Iulia Curea, fostă jucătoare ani de zile la CSM și au început negocierile cu mai mulți antrenori care ar fi disponibili, pentru că suntem în plin sezon și nu e deloc ușor să găsești un tehnician și liber și de valoare.
„CSM București anunță încetarea colaborării cu antrenorul principal Adi Vasile.
Decizia a fost adoptată în urma unei analize comune asupra rezultatelor înregistrate în actualul sezon competițional. Dacă pe plan intern echipa a înregistrat evoluții conform obiectivelor stabilite fiind neînvinsă, parcursul în EHF Champions League nu a reflectat pe deplin așteptările clubului.
De asemenea, clubul a acceptat și demisia team-manager-ul echipei, Cristina Vărzaru.
Conducerea CSM București le mulțumește celor doi pentru activitatea desfășurată, profesionalismul și dăruirea demonstrate pe parcursul colaborării și le urează succes în carierele viitoare.
Până la desemnarea unui nou antrenor principal, activitatea tehnică a echipei va fi coordonată, interimar, de către antrenorul secund Iulia Curea, care va asigura continuitatea pregătirii” – se scrie pe site-ul clubului.
La cat timp s-a pierdut cu altii, ce ar mai conta 1-2 ani cu Iulia principal?