36 de ani de la Revoluție. Mungiu: Nici un concurs şi nici o numire nu sunt exclusiv pe bază de merit – INTERVIU

Cristian Mungiu a vorbit despre situația României la 36 de ani de la Revoluție, pentru News.ro. „Societatea e ruptă în două, radicalizată, discursul public e isteric şi populat de naraţiuni iraţional-propagandistice.”

Rami Cristescu - senior editor
36 de ani de la Revoluție. Mungiu: Nici un concurs şi nici o numire nu sunt exclusiv pe bază de merit – INTERVIU

Cristian Mungiu FOTO INQUAM Photos - Octav_Ganea

Cristian Mungiu a vorbit despre situația României la 36 de ani de la Revoluție, pentru News.ro. „Societatea e ruptă în două, radicalizată, discursul public e isteric şi populat de naraţiuni iraţional-propagandistice.”

Cineastul Cristian Mungiu a vorbit în termeni duri despre România, la 36 de ani după Revoluție. Regizorul, scenaristul şi producătorul de film a acuzat faptul că „nu mai există civili în funcții publice” și că ar exista o grupare care ar sacrifica orice pentru a nu pierde puterea.

„Din păcate se vede foarte clar zilele astea cam cum arată România. Societatea e ruptă în două, radicalizată, discursul public e isteric şi populat de naraţiuni iraţional-propagandistice”, a explicat Mungiu pentru News.ro.

Cineastul a atras atenția asupra nivelului corupției din țară.

O ţară în care nu mai există civili în funcţii publice, capturată până la sufocare de găşti transpartinico-securiste care se îmbogăţesc din afaceri cu statul, sunt mai presus de orice lege şi fac trocuri cu justiţia care e doar un alt business. O ţară în care trăieşti până ai ghinionul să trebuiască să intri în spital şi în care subvenţiile pentru biserici sunt disproporţionate faţă de cele pentru cultură, educaţie ori sănătate. O ţară în care nici un concurs şi nici o numire nu sunt exclusiv pe baza de merit.”

Mungiu a admis progresele făcute de România în ultimii 36 de ani. Totuși, acesta a lăsat de înțeles faptul că lucrurile bune s-au întâmplat doar pentru că și oamenii cu influență beneficiază de ele.

„Desigur, s-au făcut progrese, acelea de care îşi doreau să beneficieze şi cei aflaţi din 89 la putere sub diferite forme.”

Regizorul român crede că oamenii care conduc țara sunt gata să dea la schimb orice, doar ca să nu-și piardă influența.

„Alegerile prezidenţiale de anul trecut sau încăpăţânarea pe pensiile speciale de acum ne arată că aceste grupuri care ţin ţara captivă sunt gata să sacrifice orice finanţare pentru beneficiul tuturor dacă le afectează interesele personale şi să rişte să sacrifice până şi relaţii internaţionale daca ar fi de natură să le şubrezească poziţia de autoritate absolută.”

Cine este Cristian Mungiu?

Cristian Mungiu este primul regizor român care a câştigat Palme d’Or pentru lungmetraj, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007). Cineastul a semnat regia a 12 filme de scurt şi lung metraj.

De asemenea, Cristian Mungiu este primul cineast din România care a fost invitat să facă parte din juriul competiţiei oficiale de la Cannes, la ediţia din 2013. Juriul din acel an a fost prezidat de regizorul Steven Spielberg.

Anul acesta, filmul „Jaful secolului/ Traffic”, regizat de Teodora Ana Mihai, pe un scenariu de Cristian Mungiu, a fost primit cu succes de public şi a fost propunerea României pentru o nominalizare la Oscar.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. Dl Mungiu nu merită aceste comentarii idioate la constatările sale corecte și de bun simt față de niște realități crunte în care trăim cu toți.

  2. Mungiu, ia intreaba-l pe Nikita Mikhalkov,in Rusia e altfel?Ai vrut sa te exprimi liber, dar vorba lui Putin, ‘totul se plateste’

    1. Dacă ar fi prosti, hoți și imbecili și sunt reprezentanții noștri aleși prin alegeri libere, cât de deștepți, cinstiti și luminați suntem noi?

  3. Normal ca sunt doua tabere, cine dreacu s-o pupi in Curtici-gara pe makaveica kiovesista draga voua, nu noua ?

  4. A primit premiul de la Spielberg pentru maretele creatii din care rezulta ca Romania e o tara inapoiata, din epoca de piatra, cu moravuri de caverna imposibil de civilizat. Mergend pe firul naratiunii de ocupatie, de 36 de ani incoace.

    1. Ursuletule, cred ca ai dreptate. Pare lucru stiut : ca sa iei premiu trebuie sa ponegresti Romania.
      Vezi si premiul Nobel al Hertei Muler.
      De asta erau si stradaniile lui Patapievici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.