Salariat la stat vs salariat la privat – cine a fost mai norocos

Salariații din sistemul public au beneficiat în primele șapte luni ale acestui an de venituri cu 10,2% mai mari decât cele din perioada similară a lui 2015, conform execuției bugetare prezentată de Ministerul Finanțelor, în timp ce angajații de la privat s-au bucurat de o creștere medie de 3,7% în primele luni ale acestui an, potrivit studiului salarial și de beneficii PayWell România realizat de PwC.

Saltul veniturilor de la stat a fost determinat în principal de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 și de majorarea salariului minim brut pe țară. Majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015 au fost de 12% pentru personalul din instituțiile publice locale, 25% pentru personalul din sistemul public sanitar și a personalului din sistemul public de asistență socială, de 5% din luna septembrie și de 15% din luna decembrie pentru personalul din învățământ, 10% pentru personalul din sistemul bugetar exclusiv sănătate, învățământ și asistență socială.

Majorarea salariului minim brut pe țară a fost cu 75 lei începând cu 1 iulie 2015, de la 975 lei la 1050 lei și cu 200 de lei începând cu 1 mai 2016, de la 1050 lei la 1250 lei. La privat, cele mai mari creşteri salariale medii au fost acordate în sectorul de retail (4,3%) şi al bunurilor de larg consum (5,8%), în vreme ce creşteri sub media pieţei au fost înregistrate în sectorul bancar (2,6%).

„Anul acesta, sectoarele direct legate de consum (retail şi industria bunurilor de larg consum) au raportat cele mai mari creşteri salariale, influenţatefiind atât decreşterea salariului minim pe economie la nivel național, cât şi de rezultatele economice pozitive datorate reducerii TVA şicreșterii consumului.

În schimb, sectoarele mai puţin legate de evoluţia consumului cu amănuntul, aşa cum este cel bancar, au menţinut o politică salarială mai prudentă, similar anilor anteriori”, a explicat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC Europa de Sud-Est.

Pentru salariații din sectorul public, luna august a venit cu o nouă suplimentare de venit, cu 10%, efect al restructurării sistemului de salarizare pentru personalul bugetar, prin aprobarea Ordonanței de Urgență care modifică și completează OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Conform ordonanţei, au fost propuse salarii de bază cuprinse între 4.100 lei și 5.105 lei pentru un medic primar și un medic primar dentist, între 2.036 lei și 2.535 lei pentru un farmacist, între 2.760 lei și 3.437 lei pentru un asistent medical, între 1.896 lei și 3.608 lei pentru un profesor. Cuantumul acestor salarii diferă în funcție de specializare, grad și vechime și este completat cu diferite sporuri.

Ordonanţa prevede stabilirea unei creşteri suplimentare de aproximativ 10% faţă de restul funcţiilor a salariilor debutanţilor, în vederea creşterii atractivităţii carierei în sistemul public de sănătate. De exemplu, salariul de încadrare al unui medic din unităţi clinice va fi între 2.364 de lei şi 2.944 de lei, în funcţie de vechime, iar al unui asistent medical între 1960 lei şi 2441 lei, în raport de vechimea în muncă. Salariul unui medic primar din serviciul de ambulanţă sau primiri urgenţe va fi între 4.371 lei şi 5443 lei.

Cuantumul salariilor diferă în funcţie de specializare, grad şi vechime şi este completat cu diferite sporuri. Un medic primar gradaţia 5 va avea o creştere de 914 lei, un medic specialist gradaţia 5 va avea o creştere de 557 lei, în timp ce medicul rezident anul VI-VII va avea o creştere salarială de 746 lei. Doctorul rezident anul III va avea salariul mare cu 294 lei, iar medicul rezident anul I cu 312 lei, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Pentru medicii rezidenţi s-a majorat plafonul de la care se acordă bursa de rezident până la 4.749 lei, menţinându-se valoarea lunară a bursei de 670 lei. La Educația s-a acordat o creştere suplimentară de aproximativ 10% faţă de restul funcţiilor a salariilor debutanţilor. Potrivit noii grile de salarizare, un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, vechime între 1-6 ani, are începând de luni un salariu de bază între 1.896 şi 2.361 lei, iar un profesor debutant între 1.700 şi 2.117 lei.

Pentru un profesor universitar cu vechime în învăţământ între 6-10 ani, salariul de bază va fi între 2.991-3.465 lei şi va creşte gradual, în funcţie de vechime, ajungând, în cazul persoanelor cu peste 40 de ani de vechime la 6.935 de lei. În situaţia în care salariul brut determinat potrivit OUG este mai mare decât cel aferent lunii iulie 2016, se va acorda 50% din creşterea rezultată începând cu luna august 2016 şi 100% începând cu luna decembrie 2017. În total, de prevderi vor beneficia aproximativ 280.000 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământ.

La Ministerul Apărării Naţionale primesc începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit în plată la nivelul anului 2009, iar diferenţa de 50% începând cu luna august 2017. În cazul personalului din aparatul propriu al ministerelor, eliminarea diferenţelor de salarizare se face prin acordarea a 70% din nivelul de salarizare al Secretariatului General al Guvernului. În situaţia în care salariile de bază calculate la nivelul a 70% din nivelul de salarizare de la Secretariatul General al Guvernului sunt mai mici, se păstrează nivelul salariilor aferente lunii iulie 2016.

Pentru sectorul privat, specialiștii de la PwV susțin că firmele vor da dovadă de prudență în 2017 în ceea ce privește salariale bugetate, acestea fiind similare cu cele de anul acesta (3,8% creşterea medie pentru întreaga piaţă), cu o dinamică mai accentuată în sectorul de retail (4,9%) şi cel industrial (4,4%) şi o creştere anticipată mai temperată în sectorul bancar (3%).

„Observăm că sectorul privat rămâne prudent în privinţacreşterilor salariale, semn că lecţiile din perioada crizei au fost însuşite, iar companiile vor să păstreze ritmul creşterilor salariale în linie cu câştigurile de productivitate şi având o viziune pe termen lung, fără a se lăsa influenţate de elemente conjucturale, care stimuleazacreştereape termen scurt ”, a declarat HoraţiuCocheci, senior manager, liderul Echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România. Cele mai mari salarii la nivel entry-level pentru angajaţii cu studii superioare sunt oferite de companiile participante din sectorul farmaceutic (3,700 lei brut), în vreme ce băncile remunerează angajaţiientry-level cu mai puţin de jumătate din această sumă (1,800 lei brut).

Salariile entry-level pentru angajaţii cu studii medii variază între 1,400 şi 1,600 de lei în funcţie de sector. 29% dintre participanţii la studiu efectuează majorări salariale pentru angajaţiientry-level după terminarea perioadei de probă. În privinţa părții variabile, dependente de performanţă, acestea sunt acordate îndeosebi la nivel de top şi middle management, dar şi la angajaţii din vânzări, de pildă din cadrul companiilor din FMCG (două treimi dintre participanţii la studiu oferă o plată pentru performanţa acestor categorii de personal). Ca nivel, bonusul de performanţă variază de la 9% din salariul anual pentru angajaţii blue-collar până la aproape 40% din salariul anual pentru angajaţii din top management.

Pentru angajații din vânzări bonusurile de performanţă echivalează cu o treime din salariul anual. Criteriile pentru acordarea bonusului de performanţăţin îndeosebi de rezultatele individuale pentru angajaţii de vânzări (70% din companii) şi pentru personalul operaţional (63%), însă depind într-o mai mare măsură de rezultatele companiei pentru nivelul top şimiddle management (peste un sfert dintre participanţiţin cont exclusiv de acest indicator atunci când decid acordarea bonusurilor de performanţă).

În privinta beneficiilor non-salariale, studiul PayWell relevă căcele mai frecvente beneficii extra-salariale utilizate de companiile de pe piaţa din România sunt,şi anul acesta, cele « de securitate »: tichete de masă (oferite de 74% dintre participanţi), şi abonamente la clinicile medicale private (55%).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.