În timp ce fermierii se plâng că nu primesc subvențiile la timp, angajații de la Ministerul Agriculturii trăiesc ca niște nababi. De fapt sunt singurii românii care cred că agricultura e pe calea cea bună.Toate sporurile acordate angajaţilor de la Ministerul Agriculturii, anul trecut, au fost incluse în salariul de bază. Așa se face că în luna februarie, nimeni nu a pierdut nimic, o dată cu aplicarea Legii de salarizare unice. Cu toate că premierul cerea ca nimeni să nu aibă salariul mai mare decât al ministrului, există directori sau adjuncţi care la sfârşit de lună pleacă acasă cu bani mai mulţi.
Spre exemplu, adjunctul Direcţiei de Pescuit este remunerat lunar cu aproape 9.000 de lei. La fel şi directorul Direcţiei de Buget şi Fonduri europene, în vreme ce ministrul Mihai Dumitru primeşte lunar 7,700 de lei, iar fiecare dintre cei trei secretarii de stat câte 6.700 lei, anunță Antena 3.
Absolut toţi cei aproximativ 500 de angajaţi ai Ministerului Agriculturii primesc un spor de condiţii vătămătoare care variază, în procente, de la 8 la 30% din salariul de bază. Salariile se rotunjesc astfel cu câteva milioane bune. Singurii care nu beneficiază de acesta sunt ministrul şi cei 3 secretari de stat. Sporul de condiţii vătămătoare este aşa numitul spor de calculator, care a fost menţinut şi prin Legea salarizării unice.
Salarii la Ministerul Agriculturii
Director adjunct Direcţia pentru Pescuit – 8,978 lei/lună
Director Direcţia Buget Fonduri UE – 8.978 lei/lună
Ministrul Agriculturii – 7,643 lei/lună
Secretar de stat – 6,691 lei/lună
Director Direcţia Dezvoltare Rurală – 7,482 lei/lună
Director Direcţia Generală de Afaceri Europene – 7,268 lei/lună
Director Afaceri Europene şi Programe Finanţare UE – 7,025 lei/ lună
Director Agenţia de Plăţi – 6,965 lei/lună
Resurse Umane 7,482 lei/lună
Director Direcţia Asistenţă Tehnică şi Formare Profesională 7.183 lei/lună
Asistent al Ministrului, grd. 3 – 6,943 lei/ lună