Salman Rushdie: Religiile sunt un soi de mafie

Într-un interviu oferit revistei Marianne, după lansarea ultimei sale cărţi, “Joseph Anton”, despre anii petrecuţi în exil ca urmare a publicării “Versetelor satanice”, Salman Rushdie lansează un atac la adresa liderilor religioşi de pretutindeni, care au afirmat că pot înţelege de ce mollahii iranieni l-au condamnat la moarte.

“Prima mea reacţie a fost să râd. Ideea că papa de la Roma, cardinalul de New York, marele rabin al Angliei, arhiepiscopul de Canterbury au înţeles poziţia lui Khomeyni şi că fiecare dintre ei nu a spus că este rău să ucizi oameni pentru că scriu cărţi mi s-a parut extraordinară. Asta mi-a confirmat convingerea că religiile sunt un soi de mafie: când unul dintre membrii familiei este atacat, toţi îi sar în ajutor.”

“Ştiam că vor fi reacţii ostile. Dar apariţia Iranului în această poveste era complet de neaşteptat. Ce avea a căuta Iranul? Nu eram iranian, familia mea nu era religioasă, nu era şiită, ci sunnită. Nu mă gândeam că “Verselete satanice” pot fi calificate drept blasfemie, chiar dacă aceasta ar fi contat prea puţin pentru mine: când nu crezi, conceptul de blasfemie îţi este total străin. Ştiam, desigur, că vor fi musulmani conservatori care nu vor aprecia această carte, dar nimeni nu le cerea să o citească.

Continui să cred că scrisul este o activitate legitimă: este un roman bun, unul dintre cele mai bune scrise de mine. Cred că a venit poate momentul pentru ca cei care l-au condamnat fără să-l citească să o facă acum, pentru a-şi face o idee. Cei care citesc nu ard niciodată cărţile.”

A avut loc o schimbare în Islam şi aceasta are de a face cu şcolile (madrasa) în care se învaţă o viziune conservatoare, extremistă a Islamului, unde se cultivă o atitudine paranoică faţă de Occident şi unde se propagă ideea-care nu este religioasă, ci politică-că Vestul este la originea unui mare complot vizând distrugerea Islamului.

Rushdie comentează pe marginea frazei care apare în ultima sa carte şi care spune “a fost creat un nou cuvânt pentru a permite orbilor să rămână orbi: islamofobia…”

“Cea am vrut să spun este că e posibil pentru fiecare dintre noi să criticăm ideile altora fără a le califica într-un fel sau altul. De câţiva ani asistăm la tentative repetate ale musulmanilor de a evita orice discuţie, orice critică a Islamului, calificând totul drept “islamofobie”. Este drept că în Europa apar mişcări de extremă dreapta care atacă minorităţile. Nu este acceptabil, dar nu este acelaşi lucru să aperi individul, să aperi ideile interzicând discuţia pe marginea lor. Islamul nu este o rasă, iar ideologia nu este o categorie etnică.”

“Cred că Occidentul este prea slab în faţa Islamului. Cred că apare o alunecare către un soi de relativism cultural care ne obligă să tratăm Islamul în mod diferit, pentru că el este violent. Ceea ce se ascunde în spatele respectului faţă de Islam este de fapt teama faţă de acesta. Este îngrijorător, pentru că avem nevoie ca libertatea să fie apărată, cel puţin în ţările în care ea există. O veţi apăra sau o veţi pierde.”

Vorbind despre alegerile din SUA, Rushdie spune: “Sunt bucuros că Barack Obama a fost reales. Alternativa, Mitt Romney, ar fi fost catastrofală pentru America. Romney avea multe puncte slabe, în special în politica externă şi ar fi fost terifiant ca lumea să-l aibă partener de dialog timp de patru ani. Pe Obama îl consider prea prudent şi nu sunt de acord cu toate alegerile sale politice, precum folosirea dronelor sau a centrelor de detenţie. Dar, una peste alta, cred că această ţară foarte complicată şi foarte puternică este pe mâinile unui om foarte inteligent.

Întrebat ce crede despre legile din Franţa care interzic portul valului islamic, Rushdie răspunde:
“Sunt un opozant feroce al tuturor tipurilor de văl. Vin dintr-o familie musulmană. Părinţii mei erau laici, dar o mare parte din familie nu era aşa. Bunicul meu făcea pelerinajul la Mecca, bunica mea era conservatoare si multi dintre verii mei erau musulmani practicanţi. Dar niciuna dintre femeile din familia mea nu a purtat vreodată vălul islamic. Ele considerau că este un instrument de oprimare a femeii în lumea musulmană, care duce la alte interdicţii: de a şofa, de a întâlni bărbaţi în locuri publice. Vălul este un instrument de reducere a femeii la statutul de sclav.

Cu legile este mai complicat. Pe de o parte ar trebui să mă opun, pentru ca nu se poate ca într-o ţară liberă sa existe o lege care să restânga libertăţile. Pe de altă parte cred că, pentru a construi o societate omogenă, trebuie să poţi vedea feţele oamenilor. Aşa, legea este justificată. Dacă credeţi, ca mine, că vălul este o formă de opresiune, atunci este justificată luarea unor măsuri, chiar şi adoptarea unei legi, ca măsură extremă. Am oricum impresia ca această lege este acceptată şi că unul dintre avantajele ei este că permite numeroaselor femei musulmane din Franţa să reziste la presiunea bărbaţilor şi a familiilor lor.”