Sancțiuni după scandalul de la meciul Steaua – Dinamo

Incidentele de la meciul Steaua – Dinamo de duminică seara s-au lăsat cu sancțiuni.

„Până în acest moment s-a reuşit identificarea a 9 suporteri care vor fi sanctionaţi potrivit legii. Atât societatea privată de securitate, cât şi clubul organizator au fost sancţionaţi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege şi anume de a interzice accesul în arena sportivă cu obiecte interzise”, a declarat Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, citat de Digi 24.

Clubul Dinamo a primit o amendă de 40.000 de lei, după incidentele din tribune, iar firma de securitate a fost sancţionată cu 1.000 de lei.

Partida a început cu întârziere, la fel și repriza a doua, iar la un moment dat meciul a fost întrerupt din cauza torţelor și petardelor aruncate. Incidentele s-au ținut lanț pe tot parcursul meciului. Galeria Stelei nu a fost prezentă, însă în public s-au aflat aproximativ 2.000 de susţinători ai Stelei.

Steaua a învins-o Dinamo cu scorul de 3-1 (0-0), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală și se menține în luptă pentru titlu.

Golurile Stelei au fost înscrise de Stanciu ’76 (penalti), ’79 şi Prepeliţă ’90+23 (penalti). Pentru Dinamo a marcat Elhamed, în minutul 90+16.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.