Peste 70 de preoţi şi credincioşi din protopopiatele Brăila, Făurei şi Însurăţei au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila pentru a dona sânge pentru victimele exploziei şi incendiului din Crevedia.
Acţiunea face parte din Campania umanitare „Donează sânge, salvează o viaţă!”, organizată la nivel naţional de către Patriarhia Română cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi intensificată de fiecarea dată când apar situaţii nefericite care se soldează cu persoane rănite care au nevoie de îngrijiri medicale speciale, anunță Arhiepiscopia Dunării de Jos
Voluntarii mobilizaţi de preoţii din cele trei protopopiate ale Eparhiei Dunării de Jos au fost selectaţi pe baza criteriilor şi condiţiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge.
Campania de donare de sânge de la Brăila se întemeiază şi pe buna cooperare din anii precedenţi dintre clericii brăileni şi această instituţie medicală care asigură atât personal specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară.
Prin activitate a de astăzi s-a urmărit şi identificarea unor persoane apte pentru a dona sânge regulat, nu doar în anumite perioade de timp, ci pe tot parcursul anului la termenele stabilite de medici.
La nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, campania de donare de sânge va continua la cele două centre de transfuzii din oraşele Galaţi şi Brăila prin implicarea activă a preoţilor şi credincioşilor din alte parohii.
Sange impur au si vaccinatii. Iti doneaza unul cu doua doze si 3 bustere, o nanofabrica performanta de proteine virale. Apoi te miri, ce ce-ai gresit.. hihi
-pentru colorati STRAMUTATI SI COLONIZATI!
interessanta cu paganii uita de interdictii
si se infuzeaza cu sange „spurcat”,impur,
ortodocsii included.
hahaha, le da sangele domnului Inexistent. Frumoasa incurajare.
Puteau sa faca actiunea si fara publicitate? De fapt, ce doresc cu aceasta actiune? Sunt multi cetateni care doneaza si nu cer sau nu fac public hotararea ca e intimitate si un gest normal de umanitate!