Sanitas, la ușa lui Cîțu: trei revendicări

Federația Sanitas a anunțat că va protesta pe 1 februarie în Piața Victoriei, solicitând autorităților realizarea unei strategii naționale de investiții în sistemul sanitar, atât în infrastructura spitalicească, cât și în resursa umană, pentru a evita tragedii precum cea de la Institutul Matei Balș.
„1 februarie 1990 – 1 februarie 2021:
31 de ani de activitate sindicală SANITAS!
Prima aniversare ÎN STRADĂ!
De ziua noastră ne-am fi dorit o altfel de aniversare! Dar autoritățile ne obligă, prin nepăsarea cu care tratează problemele sistemului medical și ale celui de asistență socială, să cerem în Piața Victoriei respectarea drepturilor membrilor noștri!
Membrii Consiliului Național al Federației SANITAS protestează luni, 1 februarie 2021, în fața Guvernului, în numele colegilor noștri din spitale, din centre medicale și medico – sociale, din instituții de asistență socială. Protestează pentru cei care luptă pentru viețile noastre, pentru cei care luptă de peste 12 luni cu virusul care a provocat pandemia; pentru drepturile colegilor care sunt prezenți în centrele de vaccinare sau sunt epuizați în centrele de asistență socială.
Oamenii aceștia au înțeles că profesiile pe care și le-au ales presupun și prezența în linia întâi a războiul cu noul coronavirus; și nu cer nimic în plus față de lege. CEREM DOAR SĂ SE RESPECTE LEGEA!
Solicităm:
1. Aplicarea corectă a Legii 153/2017: respectarea creșterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 și repararea inechităților generate de această lege față de categoriile de salariați cu cele mai mici venituri din sistem!
2. Raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiții de muncă – pentru toți angajații din sistemul sanitar.
3. Acordarea stimulentului de risc pentru angajații din asistența socială!
Aniversăm 31 de ani de activitate sindicală protestând pentru apărarea și respectarea drepturilor membrilor noștri”, a transmis Sanitas pe pagina sa de Facebook.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Lupta pentru investitii in Sanatate dar se multumesc cu niste banuti in buzunar(pct 1-3)!Sfanta Ipocrizie Sindicalista

  2. Sanitas. Voua nu va e rusine? Voi sunteti de vina ,ati blocat mereu reformele in sanatate. Ati cerut doar salarii mari,salarii si sporuri. MMama voastra de nemernici. Asa-i ca v-a trimis PSD-ul?

  3. Astia stiu mai bine ca toti ca securistii grupati acum printre feciorii si nepotii celor din USr, Plus si PNLD vor sa ciordeasca precum babacii si unchii banii de investitii. Cu cat mai multi bani cu atat mai multe
    furaciuni pentru acesti juniori cu diplomele cumparate. Se pare ca esti de-al lor.

  4. Luptam cu piepturile noastre pentru eroii sistemului sanitar din spitale,era sa spun morgi, si pentru cele trei obiective ale luptei lor pentru pacienti:
    1.Bonusuri
    2.Sporuri
    3.Stimulente
    Din pacate sanatatea noastra a ajuns pe mainile unor oameni bolnavi.De lacomie.

  5. Siktir cu revendicarile voasre! Credeam ca cereti investitii pentru spitale, construirea de spitale, imbunatatirea conditiilor pentru ca bolnavii sa fie respectati ca in yarile civilizate: orice pacient e unic si respectat! Voi cereti drepturi?! Marsh, cersetorilor de mita!

  6. În cei 30 de ani ce au făcut liderii sanitas pt sistemul din care fac parte? NIMIC! Au cerut bani. ATÂT.

  7. Din 2008 pana in 2018 n-au cerut respectarea legilor in sistemul sanitar,au tacut malc 10 ani timp in care membrii Sanitas au muncitpe 1000 de lei indiferent de vechime .Dupa ce au crescut salariile in 2018 au prins gustul banului si cer mariri de salarii ca li se cuvin.Ipocrizie.Liderii Sanitas au dus-o bine tot timpul, nu le-a pasat de cotizanti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.