(VIDEO) Imagini de la protestul Sanitas

Sindicaliştii Sanitas au ieșit să protesteze, marţi, 12 ianuarie, în faţa Guvernului, pichetând totodată și prefecturile din mai multe judeţe. Acești cer aplicarea legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Federația Sanitas  a anunțat anterior că din 12 ianuarie începe acțiunile de protest, prin pichetarea prefecturilor și a apoi a Ministerului Sănătății, Guvernului și Parlamentului. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de „refuzul Guvernului de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021” angajaților din sănătate.

„Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni”, se arăta într-un comunicat al federației.

Consiliul Național al Federației Sanitas a decis organizarea unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări:

1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
2. Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată;

3. Acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială.

Potrivit sindicaliștilor, acțiunile de protest din perioada următoare încep prin lansarea unei petiţii online pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din Sănătate și Asistenţă socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020, solicitarea unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei și redactarea unei scrisori deschise către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European.
De asemenea, Sanitas amenință că va informa organizaţiile sindicale internaţionale despre situaţia creată de O.U.G. nr. 226/2020 și că în 12 ianuarie vor fi organizate pichetări sau mitinguri în faţa prefecturilor din ţară, urmată de pichetarea sediilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.

„În funcţie de rezultatul acţiunilor deja programate, Federaţia Sanitas va continua să organizeze forme de protest legale, în această perioadă, pentru susţinerea şi soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat”, se mai arată în comunicat.

Și Federaţia „Solidaritatea Sanitară” anunţă organizarea unui protest în Piaţa Victoriei şi pichetarea prefecturilor în 14 ianuarie.

”Biroul Executiv al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în data de 05.01.2020, a decis iniţierea procedurii privind declanşarea protestelor de amploare şi a stabilit calendarul primelor acţiuni de protest”, anunţă sindicaliştii.
Programul acţiunilor de protest pe termen scurt:
– În perioada 07-09.01.2021 toate sindicatele membre vor înmâna, în teritoriu, memoriile de susţinere a revendicărilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” parlamentarilor.
– Organizarea unor proteste (miting/pichetare) la nivel local, în fiecare judeţ, în faţa prefecturilor, în data de 14.01.2021, de toate sindicatele membre ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.
– Organizarea unui protest în Piaţa Victoriei în data de 14.01.2021.
– Iniţierea unei forme inovative de protest.
Biroul Executiv a decis totodată convocarea de urgenţă a Consiliului de Coordonare, pentru data de 6 ianuarie, aceasta urmând să stabilească acţiunile pe termen lung, luând în considerare toate formele de protest posibile.
Acţiunile de protest vor fi desfăşurate pentru susţinerea următoarelor revendicări ale Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”:
– Adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19. Măsurile trebuie să includă:
a. Elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaţilor din sănătate în privinţa vaccinării.
b. Stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie şi asigurarea acestora în cantitatea necesară şi la calitatea corespunzătoare.
c. Elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienţilor COVID-19.
d. Reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecţie la 3 ore.
e. Includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate.
– Respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie.
– Creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020.
– Raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim.
– Acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate.
– Acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele.
–  Plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.
 – Reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor.
– Posibilitatea ca lucrătorii din sănătate să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” este organizaţie reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate, având ca membri peste 25.000 de salariaţi din acest sector. Acţiunile federaţiei sunt desfăşurate pentru apărarea şi promovarea drepturilor lucrătorilor din sectorul sanitar.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

19 Comentarii

  1. Pentru parazitii sindicali: gata,vremea voastra a trecut!mars la munca..

  2. Mai așteptați cel puțin trei ani asta daca mai vine PSD la guvernare.Pe Iohannis nu-l deranjați cu prostii și dacă tot vreți să-i scrieți sa o faceți pe adresa GEG .Domnia SA este om de stat (degeaba)nu se ocupa cu mărunțișuri.Vedeti sa nu-l enervati!Acuma e ocupat până peste cap cu Garcea și Costel.Cum nu-i știți?Vai de mine!Se poate!Domnilor din Sanitas dar nu aveți ministru?Îl aveți pe Vlăduț Vasalica a lui Voiculescu din deal.Poate că e a lui Ciolos din deal că n-oi fi reținut eu bine.A mai fost un an la sănătate și v-a mers bine.O sa va umple spitalele de useristi și asa o sa scăpați de covid.Unde ajung useristii covidul dispare.Pana și covidului ii e frica de pușcărie,ce credeți.Cu pichetatul instituțiilor aveți grijă ca-i iarna sa nu răciți degeaba .Daca vă deranjează unu Ceaușescu să știți că nu-i rudă cu cel impuscat.E de la PNL secția Catu.Sectia Catu de la psihiatrie. Ar fi bine sa aveți citi mai mulți psihiatri cu voi la pichetari și la discuțiile .Cei cu care purtați discuții așa o să înțeleagă mai bine.

  3. Propun ca sindicatele sa protesteze in fata la Cotroceni (nu stiu la care intrare) fiindca toti ministrii numiti de Johannis nu pot lua nicio masura fara acordul celui din „deal”! Asa ca nu va mai raciti gura prin Piata Victoriei si nu mai credeti in protocoalele semnate de ministrii fiindca acestia sunt niste glugi de coceni fara nicio autoritatea. Mergeti direct in deal! Catu dupa ce ca e jigarit a inceput sa si naparleasca!

  4. Domnul Dragnea si Psd-ul n-au fost bun. V-au umilit marindu-va salariile. In schimb cei din dreapta politicii au reușit sa va redea demnitate, sa va faca mandri de profesia pe care o practicanți, sa va aseze acolo unde va este locul, adică pe piedestalul respectabilitati. V-au facut ingeri, misionari, apostoli ai nemuririi, bariere Anticovid, etc. Eu zic ca ar trebui sa le fiti recunoscători. Nu e suficient ca ați fost nerecunoscatori psd-ului, acum vreți să procedat la fel si cu dreapta. Pentru ce i-ati votat masiv? Nu pentru a le fi alături, la bine si la rau? Cei ca-si urăsc binefacatorul si-si iubesc călăul nu sunt, oare, ei întruchiparea progresismului si a politicii corecte? Poate ma înșel eu, dar atunci ce sunt? Unii, cu capul pe umeri, ar spune că sunt ceea ce sunt si nimic mai mult. E si aceasta un punct de vedere, care trebuie remunerat.

  5. „Of, of, of of!
    Mandru sunt de PeNeLe,
    Ca-mi puse jartelele,
    Mandru sunt si onorat,
    Demnitatea mi-a redat!
    Mai, mai!
    Of, of, of, of!
    PeNeLe e viata mea!
    Mai, mai!
    Ca-mi ofera tot ce as vrea,
    Mai, nai!
    Chiar si tepe, nu conteaza,
    Mai, mai!
    Sunt demn ca ma onoreaza!
    Mai, mai!”
    Sindicat=tepuiala si dezamagiri generalizate in orice domeniu de cand au federatii separate, fondurile se aduna in federatiile mai si de acolo sunt platiti gras incat ii doare la cur de adevaratii angajati care platesc sindicatul. Asa era cel putin pana acum cativa ani.

  6. Incep si hashtagistii rezistenti din sanatate sa se lepede de Instigatorul in geaca rosie care ii scotea pe fraieri in drum pentru cu totul alte scopuri. Tot este bine pentru ei ca s-au desteptat in ceasul al doisprezecelea.

  7. VREEEEEM BAAAANIII BANIII PROMISI DE SOOOOROOOSH INTRU GENOCIDUUUL BATRANILOOOOR COMANDAAAT DE FMI !! NOI I-AM CASAPIT IN SPITALE DECLARANDU-I COVRIGI !! VOI CE FACETI?? UNDE NE SUUUNT BANII??

  8. Faceti bai in Parlament o lege cu ziua de munca de 16 ore in privat. Poate asa avem bani sa va platim.

  9. de ce nu sariti sa primiti in privat salariul minin din ue …mancatori de loboda

  10. burebista spune:
    6 IANUARIE 2021 LA 12:38

    In cate tari din UE exista abureala asta cu salariul minim? Acum incearca neomarxistii sa impuna idiotenia asta.
    Ca sa ceri salarii si pensii ca in Germania cand tu esti rupt in fund inseamna ca mintea ta e dusa departe.
    Cand o sa ai performanta economica cu excedente bugetare ani la rand o sa poti cere salarii mai mari.
    Pana atunci PAS.
    Nu-ti convine salariul? Iti cauti un alt loc de munca cu salariul corespunzator. Sau iti iei un job part-time.
    Dar stiu ca la unii munca pute tare. Noi vrem,noi vrem,noi vrem.

  11. S-au sculatără eroii în halate albe…
    Cu o eroină de-asta am avut de-a face la Elias când, după eliberarea actelor pentru un deces, stătea în fața mea ca proasta și aștepta. „Mulțumesc, săru-mâna,” am zis. Aia se uita la mine. Eu mă uitam la ea. Din nou, „Mulțumesc, săru-mâna.” A mai stat nițel. Apoi a plecat cu un „la revedere” printre dinți. I-am transmis în gând Multe Urări și Iubire Eternă.
    Umpic mai târziu, un alt erou de-ăsta, personal sanitar, mi-a atras atenția că „știți cum e, uneori tre’ să deschizi ușa cu capu’…” Am avut un imbold să-i spun că o să deschid prima ușă metalică cu capul lui, dar situația m-a obligat să mă cenzurez.
    Lăsând la o parte micile picanterii: bă, jegoșilor, eroii lu’ pește prăjit, eu muncesc la privat până nu mai văd pentru ca voi să puteți fi plătiți (și din) impozitele mele. Că nu vă e rușine, aia se știe, așa că vă transmit, la fel ca colegei (sic!) eroine de mai sus, aceleași Multe Urări și Iubire Eternă, forever!
    Nenorociților.

  12. Meritati sa fiti tratati la fel cu si voi va bateti joc de bolnavi in spitale! Nu demult un batran a venit la spital sa ceara ajutor, nu i s-a dat i s-a facut rau, cazand jos! Medici si asistente au trecut pe langa el, asa cazut de bolnav ce era si niciunul nu i-a acordat ajutor! Acum aveti nerusinarea ca sa cereti mai multi bani?! Pt ce?! Multi au murit din cauza voastra pt ca nu i-ati tratat! Ar trebui ca voi sa platiti despagubiri pt cei morti din cauza voastra, nu sa stati cu mana intinsa ca politicienii care nu fac numic si vor numai bani multi! Rusine sa va fie!

  13. Băi „eroilor din linia întâi”, băi „eroilor” in halate albe, bă șpăgarilor, mă nenorocitilor, mai omorați mă lumea prin spitale ? Mai mințiți lumea la televizor ? Scursurilor…

  14. Astia o dau dupa cires amestecand smechereste protestele ,,eroilor in halate albe,,la un loc cu protestele pensionarilor..Pradatori si prada.Pas cu Pas. Bre,astia devin pe zi ce trece tot mai intepati si increzuti,nici pomeneala de obraz si rusine.Un soi de militie ,,progresista,,intolita in halate albe cu buzunare mari pentru cibucuri si peschesuri.Astia vor ajunge sa protesteze ca nu primesc pensii speciale,drept de pensionare pe la 45 de ani ,program redus de munca,drept la ,,stimulente,,de 500 de coco lunar si grade si medalii pentru ,,lupta,,impotriva covidutului.PeeSeeDeee e vinovat.Jooos psd.Jooos ciuma rosie.Rominia euriopeana,Rominia norr-maaa-laa,Rominia lucului binee fecut.

  15. Nu susțin cadrele sanitare pentru ca au deja salarii prea mari pentru felul in care inteleg ele sa-si desfasoara activitatea

  16. Destul cu manipularea! Cum a ramas cu legea malpraxisului? Poate sa crape oricine chiar de e sanatos tun, voi tot bani si drepturi cereti dar nu scoateti o vorba despre tratamentele ineficiente, despre contractele medic de stat/privat, care mai mult sta in privat sau acasa decat in spitalul de stat! Despre comportamentul vostru infect cu bolnavii, nimic!

  17. Eu propun la sănătate o taiere de 25/% și limitarea sporurilor, desigur doctorii că prea se duc unii acasă cu 2-30 mii de lei. Și dacă pui o camera pe unul ai sa zici că mai mult muncea o moașa sau un vraci decât ei. E o bătaie de joc fata de noi toți ceilalți + că dacă te îmbolnăvești ai șanse în spital sa mori de bacterii și virusuri.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.