Sânzienele, zânele și fetele care încă mai cred în magie

Aceasta este, în fond, povestea Sânzienelor, sărbătoare popular care, în acest week end, e celebrată în stil modern (cu picnic și concerte) în București.

Cu mult înainte ca oamenii să-și caute sufletul pereche prin swipe-uri și algoritmi, exista o noapte în care fetele puneau sub pernă coronițe din flori de sânziene pentru a-și visa ursitul. Era o metodă infinit mai poetică și, probabil, nu cu mult mai puțin eficientă decât aplicațiile moderne de dating.

Sânzienele vin dintr-un timp în care natura era cel mai important calendar. Apar în apropierea solstițiului de vară, atunci când zilele sunt lungi, câmpurile sunt pline de flori, iar lumea pare să respire mai încet. În imaginarul românesc, ele sunt zâne bune, protectoare ale iubirii, fertilității și armoniei. Cu o mică observație: dacă nu le respecți, își pot pierde răbdarea. 

În satele românești, sărbătoarea însemna flori culese la răsărit, coronițe aruncate pe acoperișuri și ritualuri care încercau să ofere răspunsuri la marile întrebări ale vieții: cine mă va iubi, cât voi trăi, va fi bună recolta? Astăzi, întrebările au rămas aproape aceleași, doar că le adresăm motoarelor de căutare.

Poate tocmai de aceea Sânzienele continuă să ne fascineze.

CITEȘTE ȘI

Din grădina bunicilor până la rezervațiile naturale, bujorul a devenit simbol al veteranilor de război și floarea națională

Mircea Eliade a înțeles foarte bine această atracție atunci când a scris romanul „Noaptea de Sânziene”, una dintre cele mai importante cărți ale sale. Nu este doar o poveste, ci o meditație despre timpul care se deschide pentru o clipă și lasă să se întrevadă ceva dincolo de realitatea obișnuită. Iar înaintea lui, Vasile Alecsandri adusese universul zânelor pe scenă prin „Sânziana și Pepelea”, demonstrând că miturile bune au o capacitate extraordinară de a supraviețui secolelor, și de a se adapta nevoilor de divertisment: dramatizări pentru Sânziana și Pepelea se joacă în multe teatre din țară.

Și totuși, ceea ce mi se pare cel mai interesant este ce s-a întâmplat cu Sânzienele după ce au ajuns la oraș. Pentru că au ajuns.

Le găsești în colecții de modă, în fotografii editoriale, în festivaluri de vară și în postările de pe Instagram care apar, inevitabil, în fiecare iunie. Designerul Bianca Prundeanu a creat proiectul vestimentar „Diane”, inspirat de atmosfera romanului lui Eliade, iar numeroși creatori contemporani folosesc simbolistica florilor, a feminității și a ritualurilor vechi pentru a construi povești noi. Branduri care reinterpretează costumul tradițional transformă zânele de altădată în muze contemporane.

CITEȘTE ȘI

De la frică la mândrie: povestea paradelor Pride și a oamenilor care au schimbat lumea

În fiecare an apar coronițe, rochii vaporoase, ședințe foto în lanuri și declarații despre reconectarea cu natura. Uneori sunt autentice, alteori sunt doar foarte fotogenice. Dar poate că nici asta nu este un lucru rău. Tradițiile supraviețuiesc tocmai pentru că își schimbă hainele.

În marile orașe, Sânzienele nu mai sunt despre recolte și nici despre protejarea gospodăriei. Sunt despre nevoia de sens într-o lume foarte grăbită, despre dorința de a păstra o legătură cu ceva mai vechi decât noi, despre rădăcini, identitate și stabilitate. Despre ideea, extrem de reconfortantă, că există momente în care realitatea poate fi puțin mai misterioasă decât pare.

Și poate că acesta este adevăratul secret al Sânzienelor. Nu faptul că ar putea să ne dezvăluie viitorul, ci că ne amintesc, măcar pentru o zi, că viața nu trebuie explicată în întregime pentru a fi frumoasă.

Într-o epocă dominată de certitudini, notificări și statistici, o sărbătoare construită în jurul florilor, al speranței și al unei mici doze de magie pare surprinzător de modernă.