Se deschide CUTIA PANDOREI în peisajul politic și cel al justiției

CARE PE CARE. Săptămână de foc pentru Dragnea, Iohannis și Kovesi

Începe o săptămână extrem de agitată pe scena politică, o săptămână în care liderii politici își vor afla viitorul.  Se așteaptă decizii importante care vor deschide Cutia Pandorei în pesajul politic și cel al justiției din țara noastră. Așadar, o săptămână de foc cu sentințe, revocări, suspendări…

Iohannis urmează să anunțe dacă o revocă sau nu pe Kovesi

Klaus Iohannis ar urma să anunțe ce decizie a luat în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi, în condițiile în care au trecut 10 zile de la publicarea motivării de către CCR. Liderii puterii spun că nu au vorbit despre o posibilă suspendare, dar nici nu exclud acest scenariu.

Curtea Constituțională i-a spus lui Iohannis unde a greșit în relația cu Tudorel Toader Pe 30 mai, Curtea Constituțională a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA. Curtea a anunțat, în comunicatul ce a urmat, ce trebuie să facă președintele pentru a înceta acest conflict. Mai precis, pentru prima dată, a indicat clar o măsură: emiterea decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

Președintele nu s-a grăbit însă, anunțând că prima măsură este să aștepte motivarea deciziei Curții. Având în vedere cazurile anterioare, aceasta urma să fie făcută publică în cel mult o lună. Într-un mediu politic tensionat, judecătorii Curții au venit după șapte zile cu documentul, de 133 de pagini, care îi arăta lui Klaus Iohannis unde a greșit în relația cu Tudorel Toader. Și îi indica din nou să emită decretul de revocare a șefei DNA.

Sentința lui Liviu Dragnea și suspendarea lui Iohannis

În mediul politic s-a vorbit foarte intens despre posibilitatea ca cei de la PSD să demareze procesul de suspendare a lui Klaus Iohannis, pe data de 20 iunie. Dacă președintele nu va face un anunț în privința Laurei Codruța Kovesi, atunci PSD ar putea trece la fapte, chiar dacă o serie de lideri politici au precizat că nu ar fi un moment propice, potrivit mediafax.ro.

O eventuală suspendare a președintelui ar veni cu doar o zi înainte de sentința în dosarul lui Liviu Dragnea, de la Înalta Curte. Această decizie a judecătorilor va reseta jocul politic, indiferent dacă vorbim despre o condamnare sau despre o achitare.

În cazul unei condamnări, Liviu Dragnea este terminat politic și foarte probabil va pierde șefia PSD. Cu toate că ar fi o condamnare în primă instanță, pentru Liviu Dragnea ar fi a doua condamnare, după cea din ”Dosarul Referendumul”, iar din punct de vedere politic, liderul PSD ar deveni nefrecventabil.

O eventuală achitare i-ar conferi lui Dragnea aura de om politic invincibil și ar indica o mare victorie a PSD asupra celebrului ”stat paralel”.

Moțiunea de cenzură a opoziției și negocieri pentru SIE

În această săptămână va fi depusă și moțiunea de cenzură a opoziției, care va fi votată săptămâna viitoare. Liderii opoziției mizează pe o condamnare în dosarul lui Liviu Dragnea, ceea ce va aduce o adevărată nebunie în PSD, cu posibilitatea ca mulți parlamentari să migreze, simțind că PSD-ul lui Dragnea se afundă.

Președintele Klaus Iohannis a mutat și l-a propus pe Gabriel Vlase la SIE, asta însă fără ca cei de la PSD să fie consultați. Propunerea Vlase pune PSD-ul într-o situație destul de complicată: dacă îl acceptă, știu foarte bine că loialitatea acestuia este îndoielnică. Pe de altă parte, este greu de explicat cum de parlamentarii PSD nu-și votează un coleg pentru șefia SIE.

Va fi o săptămână extrem de agitată, cu multe evenimente. În culise se trag toate sforile posibile și se joacă așa cum nu s-a mai jucat de mult, din punct de vedere politic. Vom vedea la final cine rămâne în picioare și cine va pica pe câmpul de bătălie.

Duble emoții pentru Kovesi…

Secţia pentru procurori a CSM se va pronunţa, în 20 iunie, în cazul acţiunii disciplinare în care procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, este cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară. În acea zi, se vor discuta alte lucrări deschise pe numele a trei procurori din DNA.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a stabilit, pentru 20 iunie, pronunţarea în cazul acţiunii disciplinare în care procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, este cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară.

Inspecţia Judiciară a exercitat, în luna aprilie, o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, referitor la refuzul de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Raportul Inspecţiei a fost transmis Secţiei pentru Procurori a CSM.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004. În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 03 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, a transmis Inspecţia Judiciară, la acea vreme, printr-un comunicat de presă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

3 Comentarii

  1. Feicitari pentru TITLU!
    Asta e Romania dlui Dragnea, „care pe care”!
    In loc sa CONSTRUIASCA, sa DEZVOLTE Romania saraca, dl Dragnea se LUPTA cu „sobolanii” care INDRAZNESC sa nu fie de partea PSD!
    „INDRAZNESTE SA CREZI”, asta e „viitorul” Romaniei PSDiste, Lupte si iar Lupte pana cand Romania va ajunge pe butuci, Autostrazi NU veti vedea niciodata, Educatie, Sanatate si restul nici atat!
    Telormanistanul e viitorul, documentati-va depsre Teleorman, acolo de Modelul PSDragnea, asta STIE foarte bine dl Dragnea sa FACA!

    Felicitari pentru Titlu, inca o data!!

  2. O saptamana decisiva pentru statul securist paralel a carui unica sansa este condamnarea lui Dragnea!!! Condamnare
    politica, dosarul fiind instrumentat politic! Autoarea se inseala insa referitor la repercursiunile de moment intrucat
    Dragnea o sa iasa intarit si oricum sentinta nu este definitiva.Mult mai problematica mi se pare pozitia lui Tariceanu
    de zilele trecute, cand a schimbat tonul agresiv cu unul coabitant! Oricum, militantismul sau era unul retoric, lipsit
    de substanta faptelor, unul perfect incadrat circului mediatic intretinut de Ciolanisberg. Autoarea se inseala si in ce il priveste pe securistul PROPUS DE IOHA( ce-mi place acest cuvant, PROPUNE!!) la sefia SIE. De unde stiu PSD-istii
    ca „loialitatea lui este indoielnica”? Inseamna ca-l stiau de CONSERVA securista!!! Propunerea, o decisiva confirmare,
    ca in cazul Maior, securistul ceausist din reteaua lui TATA SOCRU conservata in PSD! Daca urmeaza o condamnare seriei
    de achitari recente, inseamna ca aceste achitari au constituit o pregatire a…”echidistantei”, mai ales ca achitarile
    l-au vizat si pe ofiterul deconspirat Ghita!!!Ce sa mai critice scrupulosii, cu toata „revenirea la normalitate” cazul
    Dragnea „e prea fatis penal”!?!?!?

  3. Torente și inundații au dus și mai duc toată agoniseala oamenilor, a venit vara și copii vor la mare, iar părinții câteva zile de concediu și bani-s doar unii, și-i tot dăm cu săptămâni de foc, ca Dragnea și sentința, că Iohannis nu poate să înțeleagă Constituția , că țara piere de grija unde să fie plasată tot cu mașină la scară simbolul anticorupției mondiale procuroarea Kövesi. Ca la proști!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.