Săptămâna Octavian Cotescu la Teatrul „Bulandra”!

De-a lungul anilor, la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra au jucat cei mai mari actori ai scenei românești și au montat regizori care au înnoit și schimbat perspectiva asupra teatrului. În tot acest răstimp, publicul Teatrului s-a format și fidelizat. Ca un semn de recunoștință pentru cei care au revenit mereu în sala de spectacol și pentru a aduce un omagiu unui actor care a adus zâmbetul pe fețele multor spectatori, dedicăm săptămâna 29 iunie – 5 iulie actorului Octavian Cotescu. Astfel, în perioada menționată se vor posta pe pagina oficială de facebook fotografii și cronici ale spectacolelor în care a jucat Octavian Cotescu, actor al Teatrului Bulandra timp de trei decenii.

Și tot pentru ei, spectatorii care în această perioadă au ajuns la un număr de peste două milioane, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” va continua difuzarea spectacolelor online și va transmite, vineri, 3 iulie 2020, Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller, regia Sanda Manu (1977), unul dintre spectacolele de succes în care a jucat Octavian Cotescu și care face parte din Arhiva de Aur a Societății Române de Televiziune.

Această producție a fost apreciată de critica de specialitate și pentru remarcabila distribuție din care făceau parte actorii: Leopoldina Bălănuță, Corado Negreanu, Dan Condurache, Șerban Celea, Tatiana Iekel, Nicolae Pomoje, Aurel Cioranu, Constantin Cojocaru, Valeria Ogășanu, Dorin Dron, Vivian Alvizache, Rodica Dianu.

Octavian Cotescu, un artist cu o multitudine de culori și nuanțe interpretative, a călcat pentru prima dată pe scena Bulandrei (pe vremea aceea Teatrul Municipal) în anul 1950, când a fost distribuit de cunoscutul regizor Moni Ghelerter într-un rol episodic din Vad nou de Lucia Demetrius. Juca alături de Jules Cazaban și Fory Etterle, doi coloși ai scenei românești. A urmat, în același ani, Petea din Pădurea de A.N. Ostrovski, în acest spectacol fiind pe scenă, printre alții, alături de Lucia Sturdza Bulandra, Ștefan Ciubotărașu și Emil Botta.

Octavian Cotescu a slujit cu credință întreaga viață Teatrul „Bulandra”. A fost primul teatru în care a jucat și la care s-a întors mereu. S-a simțit în permanență legat organic de stilul și atmosfera acestei trupe, de tot ceea ce această instituție a avut întotdeauna special. Aici a realizat roluri memorabile în spectacole de răsunet precum Gogu din „Proștii sub clar de lună” de Theodor Mazilu, regia Lucian Pintilie; El din „Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaternia Oproiu, regia Valeriu Moisescu; Nae Cațavencu din „O scrisoare pierdută” de I.L: Caragiale, regia Liviu Ciulei, Prof. Stravinski din „Maestrul și Margareta”, regia Cătălina Buzoianu, Tartuffe din „Tartuffe” de Moliere, regia Alexandru Tocilescu și multe, multe altele.

Actorii sunt cei care îl fac pe spectator să se bucure, să se întristeze și, uneori, să privească viața cu alți ochi. Iar atunci când este vorba de un actor atins de aripa geniului lucrurile devin infinit mai puternice. Teatrul Bulandra” și-a bazat întregul parcurs artistic pe calitatea spectacolelor sale, în care prestațiile artistice au fost mereu la cel mai înalt nivel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.