Sute de mii de iranieni au început să se adune duminică la Teheran şi în alte oraşe din ţară pentru a participa la manifestaţiile organizate cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a Revoluţiei islamice, care a îndepărtat un monarh pro-occidental şi a instaurat Republica Islamică, relatează Associated Press şi France Presse, citate de Agerpres.
Preşedintele Mahmud Ahmadinejad urmează să pronunţe un discurs în piaţa Azadi (Libertăţii) din Teheran, unde va avea loc adunarea principală, după ce va fi făcut o baie de mulţime pe străzile învecinate, relatează AFP.
Ca în timpul tuturor manifestaţiilor oficiale mulţimea flutură drapele iraniene, portrete ale fondatorului Republicii islamice, ayatolahul Ruhollah Khomeini, şi ale succesorului acestuia, ayatolahul Ali Khamenei. Manifestanţii scandau „Jos cu SUA” sau „Moarte Americii” şi „Moarte Israelului”, sloganuri folosite în mod tradiţional pentru a-i denunţa pe duşmanii de moarte ai ai regimului islamic, după cum scrie AP.
Manifestaţii sunt organizate în toată ţara. La Teheran sunt acreditaţi 150 de ziarişti, însă presa străină este atent supravegheată şi nu poate acoperi manifestaţia decât de pe podiumuri oficiale, conform AFP.
La 11 februarie 1979, la zece zile după întoarcerea triumfală din exil din Franţa a ayatolahului Khomeini, revoluţionarii au răsturnat regimul imperial al şahului Mohammad Reza Pahlavi preluând diferite centre de putere fără ca armata să intervină, pentru a instaura o Republică Islamică, notează AFP.