Preşedintele francez Nicolas Sarkozy este furios din cauza anunţului surprinzător privind referendumul din Grecia şi va cere premierului elen George Papandreou să implementeze măsurile convenite la summitul de săptămâna trecută indiferent de rezultatul consultării publice.
In loc să poată pregăti în linişte reuniunea de joi şi vineri a liderilor din G20 la Cannes, Sarkozy s-a trezit miercuri dimineaţa cu titluri apocaliptice în presa franceză precum: „Prăbuşire!”, „Haos”, „Euro în pericol” sau „Tunete din Grecia”, scrie Financial Times (FT).
Oficialii francezi au fost foarte clari că lui Papandreou i se va spune că Grecia trebuie să-şi respecte angajamentele, asumate prin înţelegerea de săptămâna trecută, indiferent de rezultatul referendumului.
Sarkozy, furios din cauza referendumului, vrea ca Grecia să aprobe, în guvern şi Parlament, cât mai curând posibil acordul de săptămâna trecută, pentru a trece la implementarea măsurilor convenite.Liderii euro vor exercita, probabil, presiuni asupra Greciei şi în privinţa momentului şi a întrebării care va fi prezentată grecilor la referendum.
Franţa nu vrea ca referendumul să fie programat peste o perioadă prea lungă şi ar prefera ca întrebarea adresată grecilor să nu fie legată de măsurile de austeritate, ci de apartenenţa la zona euro.