Scandal-monstru în Clejani

Una dintre victime, o gravidă, ar fi rămas fără un deget, fiind transportată la spital pentru reatașare și îngrijiri medicale.

De (P.S.)
Scandal-monstru în Clejani

Una dintre victime, o gravidă, ar fi rămas fără un deget, fiind transportată la spital pentru reatașare și îngrijiri medicale.

Membrii unei familii din Clejani, județul Giurgiu, au intrat sâmbătă seara în mai multe curți din localitate și au distrus uși și ferestre. 

UPDATE „Cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 41 de ani, toţi din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore în urma unui scandal în localitate urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, cu propuneri procedurale”, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de IPJ Giurgiu.

Potrivit IPJ Giurgiu, polițiștii au fost sesizați, prin apel la 112, de o femeie din comuna Clejani cu privire la faptul că are loc un conflict între mai multe persoane, cu mai multe victime, solicitând și ambulanța.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit, din primele cercetări, că membrii unei familii, având în mâini obiecte contondente, ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat, unde ar fi distrus geamurile casei și ar fi lovit-o pe concubina acestuia.

Ulterior, ar fi pătruns în curtea locuinței unui alt bărbat, unde ar fi distrus două geamuri ale casei, precum și geamurile unei mașini, după care ar fi distrus ușa de acces a unei alte locuințe, un geam al casei și un telefon mobil al unei femei.

Membrii familiei respective ar fi pătruns și în curțile locuințelor a doi bărbați, unde, de asemenea, ar fi distrus ușile de acces și geamurile.

Conform unor surse Observator, ar fi vorba despre un conflict mai vechi între două familii de romi. Una dintre victime, o gravidă, ar fi rămas fără un deget, fiind transportată la spital pentru reatașare și îngrijiri medicale.

Conflictul a fost aplanat, iar la fața locului a rămas o echipă a Serviciului pentru Acţiuni Speciale și o patrulă formată din doi polițiști.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.

Foto: Observatornews.ro

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.