În comuna Lungulețu, județul Dâmbovița, situația e tensionată din cauza apei pentru irigații. Un cultivator a fost dus miercuri la poliție pentru că iriga varza cu apă din Dîmbovița.
Pe legumicultori i-a cuprins revolta cînd un cultivator a fost ridicat de poliție pentru că iriga cultura de varză cu apă din Dîmbovița.
Miercuri dimineață, aceștia s-au strâns în fața primăriei din comună în semn de solidaritate cu fermierul reținut.
Apele Române susține că fermierii iau din apa gestionată în București de Apa Nova.
Autoritățile au aplicat amenzi celor care au utilizat apa din Dâmbovița, fiind date patru astfel de sacțiuni, potrivit localnicilor.
Lungulețu este renumită pentru recoltele de varză și cartofi
„Să le arătăm că Lungulețu nu tace! Români, apa e viață! Este sângele care pulsează în venele pământului nostru strămoșesc, un dar divin, izvorât din inima României. Nu e proprietatea nimănui, ci a noastră, a tuturor! Căci fără apa ce dă rodire și suflare, nici pământul nu rodește, nici omul nu trăiește.
Apa care ne-a hrănit strămoșii e un bun comun, nu al statului! Acum e ceasul să ne trezim!
Dacă lăsăm semințele fricii să ne încolțească în tăcere, lanurile drepturilor noastre vor ajunge pradă. Fiecare dintre noi e o picătură în râu; dacă picăturile nu se unesc, albia seacă, iar puterea ne este luată. Haideți, frați români, din toate colțurile țării! Lăsați-vă pentru o clipă grijile și veniți să apărăm împreună ceea ce ne aparține de drept! Să le arătăm că rădăcinile noastre sunt adânci și că vocea unită a poporului nu poate fi îngenuncheată! Astăzi e Lungulețu, mâine poate fi oriunde. Luptăm pentru dreptul la apă, luptăm pentru România!“, se arată într-o postare de pe pagina Bazinul Legumicol Comuna Lunguletu.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
De unde până unde apa aparține românilor? Aoa aparține Franței. Suntem in UE și avem obligații. România nu este suverană, georgeștilor! Apa, aerul, aparțin Franței și UE! Plătiți, suveraniștilor!
Legea apelor(107/1996) zice ca poti lua liber apa pana la 0.2litri/sec (12 litri/minut), ori legumicultorii si-au instalat pope de zeci de ori mai mari. Si mai zice legea ca asigurarea apei potabile are prioritate fata de orice alta utilizare. Si nu-l mai pomeniti pe Georgescu, ca n-a descoperit el apa si la ce-i buna ea.
Nicusorilor care ati votat pe acesti indivizi ,stropiti-va culturile cu scuipat ,nu mai folosit apa statului !
…vor plati romanii si apa de ploaie daca nu se vor trezi,tradatorii sunt la butoane si sub sloganul cainii latra ursul merge,vor vinde si aerul din Romania
De cand apa din Dambovita apartine societatii cu capital frantuzesc Apa Nova? Aceeasi Apa Nova care acum cativa ani a dat o teapa la facturi pe care nu a corectt-o nici pana in ziua de azi. Afara din tara, spoliatorilor!
Luptați pentru apa pentru VIAȚA ! Mare dreptate avea Călin Georgescu . Lichelele Muciste încearcă acum să distrugă și bazinul legumicol din Lunguletu. Bine ca bunicii mei Materni din Lunguletu nu au prins aceste vremuri atât de Nedrepte si Oribile.
… atenție bolo-muk & Co : iese cu revoluțion dacă atingi păpica omului de la țară!🍌😁✌️
…. apă, hrană, energie!…omul e mort fără apă!….
… bătălia pe noul aur a început!… jorjescul a avertizat doar!🍌😁✌️
… cică noul proprietar al apei respective e francezul!… trădătorii au vândut toată țara micronului!…se va termina cumva toată tărășenia asta!✌️😁🍌
Apa Nova ar trebui sa ia masuri cu primariile de sector, ca apa sa nu mai folosita in Service la spalarea masinilor, cu risipa, si la blocuri de locuinte unde zilnic se oune furtun la spalat spatii ghena cand ar trebui doar in zilele cand vine Supercom sa ridice gunoiul. Intai sa taie risipa si apoi sa interzica sa foloseasca apa pt agricultura.
Hotii sunt romanii si slugoii.
Cum sa faci o asemenea crima?
A indicat UE sa nu se mai fol apa pt a uda plantele, slugoii s-au supus.
Oamenii sa-l demita pe primar.
Păi şi ce aşteaptă Milițianu?! Să trimită un detaşament de arnăuți şi un batalion de vătafi, să afume iobagii cu fum de ardei iute! Păi cum să furi de la Monsenior?! Ne facem de râs pe plan extern! Se poate?!
RUSII FURA APA DIN DAMBOVITA , CU AJUTORUL ” LEGUMICULTORILOR ,CARE DE FAPT SUNT SPIONI RUSI …!
Inca din 2017 tot am scris că Nestle furnizează apa potabila românească în țările arabe-egipt. Toată resursă de apa e cadorisita Franței de leprele care au agățat Romania la nato și UE să aibă și ele resurse pentru îmbogățire prin pomeni tacit și pe ascuns de ochii cetățenilor români din Romania.
Apa Nova e cumva firma frantuza? Daca da ati belit-o! E apa stăpânului. Acum scăpați cu o amenda pe urma mergeti la ghilotina.
Cu ce drept Apele Romane au dat apa unui intreg rau catre Apa Nova? Cred ca Parchetul trebuie sa se sesizeze din oficiu. Apa este a poporului roman!
Postarea este scrisa de Calin Georgescu!
nu ma sclavule, poastarea ii da dreptate lui calin gergescu
Statul a rămas fără bani fiindcă legumicultorii din Lunguleț nu dau bon fiscal la piata! Cea mai mare evaziune fiscală se face în piețele de legume -fructe unde nimeni nu dă bon fiscal! Trăiască hoții bruneți intermediari!
ce treaba au intermediarii cu producatorii? poate nu stiai da in piate intermediarii vand si foarte multe produse din import. tot fara bon fiscal!
Bunul Dumnezeu se va supăra pe noi ! În Africa și în celelalte zone văduvite , se fac investiții de mii de miliarde de dolari pentru a avea o lacrimă de apă . La noi , putorile guvernamentale și proeuropene , storc și ultima picătură de sudoare de la romăni privind nepăsători cum pierdem darurile naturii .
Ce bine îmi pare că ați luat țeapă că l-ati votat pe Mucusor! Nici ploaia nu mai vine de la Cluj! Trăiască vestul sălbatic!
De la Lungani jud.Iasi ( care au furat fonduri europene mana-n mana cu hoții APIA) la Lunguleț jud.Dambovita care fura apa din „pârâul” Dâmbovița! Asta-i Romania reală!
Tu de unde furi, activist nenorocit?
A iriga pământul cu apa râului care trece pe lângă el nu este furt. Aşa se face agricultura peste tot în lumea asta, de când e lumea asta, că doar nu vine apa cu Glovo, postac! Ştiu că vă doare că au înjurat junta militară, dar obişnuiți-vă!
Ba dementule !
Dambovita e de la Dumnezeu, nu a creat-o firma aia de jefuitori care au primit gratuit distributia de apa din Bucuresti !
Idem APA FREATICA !
Asa ca, sintem liberi sa ne aparam cu orice mijloace !
Decit sa murim noi mai bine sa moara bolovan, autistul si toti strainii care tilharesc Romania !
TOTI !