Scandal sexual şi demisie, într-un trust media

Demisie la nivel înalt în cadrul unuia dintre cele mai mari trusturi media

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Scandal sexual şi demisie, într-un trust media

Demisie la nivel înalt în cadrul unuia dintre cele mai mari trusturi media

Demisie la nivel înalt în cadrul unuia dintre cele mai mari trusturi media americane. Les Moonves, directorul trustului media american CBS, a demisionat din funcţie după ce a fost acuzat de abuz sexual, întâi în luna iulie, apoi duminică, fiind acuzat de conduită nepotrivită de către alte şase femei, relatează BBC.

 

Compania CBS investiga acuzaţiile împotriva lui Moonves încă din luna iulie, când informaţiile despre abuzurile sale au fost publicate în New Yorker. Les Moonves, în vârstă de 68 de ani, a negat acuzaţiile şi le-a numit „îngrozitoare”. Prin intermediul unui comunicat, CBS a anunţat că Moonves şi compania vor dona 20 de milioane de dolari grupurilor care susţin mişcarea #MeToo, iar Moonves se va retrage din funcţia de director. Moonves este unul dintre cei mai puternici executivi din media americană. Acesta a intrat în CBS în anul 1995, iar din 2006 a devenit director.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Cum dreaqu ca minoritarii astia declanseaza scandalurile sexuale pe banda rulanta???Sa fie din cauza ca cinematografia si media in general in SUA, sunt sub controlul lor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.