
Vaticanul a început o investigație în cadrul Corului Capelei Sixtine, în urma unor acuzații aduse mai multor membri ai corului de renume mondial care ar putea fi implicați în deturnare de fonduri, fraudă și spălare de bani, scrie The Guardian, citat de Mediafax.
Vaticanul a emis miercuri un comunicat prin care confirmă faptul că Papa Francisc a autorizat o investigație privind posibile nereguli financiare în cadrul corului, care este unul dintre cele mai vechi grupuri corale din lume.
Comunicatul a venit la doar câteva ore după o informație din ziarul „La Stampa” despre cor, care a transmis că magistrații Vaticanului investighează managerul corului care este laic și directorul acestuia care este preot, suspectați de delapidare, fraudă și spălare de bani.
Comunicatul de la Vatican a anunțat doar că Papa a autorizat ancheta acum câteva luni și că aceasta continuă.
Turneul său de vară din Statele Unite a fost anulat fără explicații oficiale în iulie.
Fondat în 1471, se crede că este cel mai vechi cor din lume, cu rădăcini care se întorc la Schola Cantorum instituită de Papa Sfântul Gregoriu cel Mare în jurul anului 600.
In trecut copiii talentati ajunsi in cor erau castrati ca sa-si pastreze vocea de soprana. Cat despre valori morale, sa nu uitam ca Biserica Catolica a purtat razboaie de cucerire, de jaf, ucigand in Bizant preoti ortodocsi, a practicat tortura si arderea pe rug, a ucis 30.000 de crestini in Noaptea Sfantului Bartolomeu 23/24 august 1572, in Spania a dus la prigoana evreilor si deportarea a peste 200.000, in timpul Isabelei de Castilia, 31 martie 1492. In prezent multi copii cad victime preotilor pedofili pentru care un Papa si-a cerut scuze, ca si cum o vorba poate vindeca ranile unor drame cumplite.
banii sunt ai dracului nu ai lui Doamne Doamne.
daca si la cor se fura vai de noi! daca si la Vatican se fura ( asta se cam stia), vai de ei! ce vremuri traim, ce vremuri! sa canti Bach si sa delapidezi fonduri!