Grupul Findus Nordic specializat în produse congelate va depune o plângere împotriva companiei franceze Comigel şi a furnizorilor săi pentru fraudă şi nerespectarea prevederilor contractuale în scandalul contaminării cu carne de cal a preparatelor de lasagna care trebuiau să conţină carne de vită, a anunţat duminică consiliul său de administraţie, relatează Agerpres.
„Juriştii noştri muncesc din greu la procesele pe care le vom iniţia”, a declarat pentru AFP preşedintele consiliului de administraţie al Findus Nordic, Jari Latvanen, subliniind că societatea franceză Comigel nu şi-a respectat contractul.
„Un asemenea comportament din partea unui furnizor este inacceptabil”, a subliniat el şi a adăugat că în contract scrie că lasagna trebuie preparată cu carne de vită originară din Germania, Austria sau Franţa.
Findus a cerut tuturor furnizorilor săi certificate privind alimentele utilizate în produsele pe care le comercializează şi Comigel este singura care a raportat nereguli la unul din furnizorii săi, a continuat Latvanen.
Potrivit lui, sistemul a funcţionat bine pentru că a permis dezvăluirea fraudei. „Nicio lege nu poate împiedica pe cineva să comită o fraudă în mod intenţionat, să utilizeze carne de cal şi să falsifice documente”, a conchis el.
Compania franceză Comigel prepara specialităţile pentru Findus.