Măsura ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită a creat tensiuni în interiorul coaliției de guvernare, dar și nemulțumiri în rândul bolnavilor. O senatoare PNL a depus deja un amendament în Parlament pentru a prevedea scutiri pentru bolnavii care suferă de afecțiuni cronice, iar USR a anunțat că va susține demersul.
Într-o vizită efectuată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Rogobete spunea că măsura neplății primei zile de concediu medical se aplică în multe alte state europene mult mai drastic decât în România. El susține că a fost nevoie de această măsură pentru că „s-a pierdut controlul asupra concediilor medicale fictive”.
„Ca ministru al Sănătății nu pot spune că această măsură este una perfectă. Aduce multe inechități, oameni care cu într-adevăr au nevoie de concediu medical și unde bolile nu sunt inventate pot avea de suferit”.
Joi însă, ministrul Alexandru Rogobete a făcut un pas în spate. „Tocmai de aceea, am finalizat o ordonanță de urgență care intră în transparență decizională. Ea introduce metodologii clare de protecție. Corectează excesele din trecut și elimină situațiile în care pacienții vulnerabili ar fi fost afectați de lipsa de reglementare”.
Bolojan și Nazare arată cu degetul spre Rogobete pentru neplata primei zile de concediu medical
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că propunerea privind neplata primei zile de concediu medical aplicată tuturor pacienților a venit din partea Ministerului Sănătății. Minister condus de social-democratul Alexandru Rogobete.
„Decizia de a nu plăti prima zi de concediu medical este o decizie care a fost adoptată de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății. În baza unei discuții pe care am avut-o în prealabil decidenții din Guvern. Și trebuie să discutăm despre ea, nu trebuie să fugim de această măsură. Ea este una tranzitorie și ține cont de realitățile pe care le avem”, a declarat Ilie Bolojan.
Și ministrul Alexandru Nazare a întărit spusele premierului, la briefingul de presă de joi. „Proiectul a fost propus de Ministerul Sănătății. E adevărat că orice economie care vine din această zonă a concediilor medicale … Anul trecut am plătit cu 2,4 miliarde în plus, am făcut un efort foarte mare de a plăti restanțe de trei ani și le-am redus la 6 luni”.
Avocatul Poporului a contestat măsura la CCR
Măsura a fost contestată de Avocatul Poporului, Renate Weber, la Curtea Constituțională (CCR), în timp ce parlamentari din Coaliție au anunțat intenția de a modifica legea.
Argumentele invocate de Renate Weber:
🔴 Soluția este nejustificată și afectează drepturile sociale ale angajaților;
🔴 Neplata primei zile de concediu medical deturnează scopul fondului de asigurări sociale de sănătate: protejarea asiguraților;
🔴 Există alternativa mecanismelor de control ale concediilor medicale prin verificări administrative eficiente;
🔴 Norma criticată este disproporționată și contrară securității juridice, deoarece modifică mecanismele de protecție socială fără o justificare rezonabilă.
O senatoare PNL, amendament în Parlament
Senatoarea și prim-vicepreședinta PNL, Nicoleta Pauliuc, a anunțat, miercuri, că va depune un amendament la ordonanța care prevede neplata primei zile de concediu medical. Ea a cerut să nu se aplice pentru bolnavii cronici.
„Am depus acest amendament cu gândul la cei peste 100.000 de români care au fost diagnosticați cu cancer anul trecut. La cei peste 500.000 de români diagnosticați cu cancer, care duc cea mai grea bătălie a vieții lor”. Este postarea Nicoletei Pauliuc pe pagina sa de Facebook.
USR susține amendamentul Pauliuc
Și USR a anunțat că parlamentarii partidului vor vota în Parlament ca toți bolnavii cronici, fără discriminare, să beneficieze de plata primei zile de concediu medical.
„Statul trebuie să-și întărească mecanismele de control și trebuie să condamne ferm fraudele din sistemul de asigurări de sănătate. Fără să pedepsească, colectiv, oamenii cinstiți, grav bolnavi, care au nevoie de sprijin și empatie!”, a transmis Emanuel Ungureanu.
Asociațiile pacienților, revoltate
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA) este, de asemenea, împotriva măsurii adoptate de Guvern.
„Pacienții cronici nu trebuie pedepsiți pentru că aleg să muncească. Nu lipsesc de la muncă din comoditate. Lipsesc ca să poată trăi”, a transmis APAA.
Peste 3,2 milioane de certificate de concediu medical în 2024
Un număr de 3.206.170 de certificate de concediu medical au fost eliberate în anul 2024 de medici și suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS). În anul 2023, au fost eliberate 3.385.466 de certificate de concediu medical, potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Numărul zilelor de prestații suportate din FNUASS pentru persoane juridice în anul 2024 a fost de 7.150.903, față de 8.104.084 în anul 2023.
Numărul zilelor de prestații suportate din FNUASS pentru persoane fizice anul trecut a fost de 168.478, față de 256.181 în 2023.
Cele mai multe zile de concediu medical – 4.591.905 – au fost ale persoanelor care se adresează serviciilor de sănătate pentru motive legate de reproducție. Acestea au fost urmate de persoanele cu risc maternal, cu 863.044 de zile, cele cu tumoră malignă a sânului, cu 777.569, de persoane cu „alte atingeri” ale discurilor intervertebrale, cu 685.886 de zile, cele cu fractură de membru inferior – 545.892 de zile, fractură de membru superior – 356.087 de zile.
CITEȘTE ȘI
Ce caută neisprăvitu’ ăsta în postul de ministru, și încă al Sănătății?! N-am găsit să aibă vreun CV,vreo meserie clară,e un imbecil cu ifose incapabil să trateze o răceală, proptit și împins într-un domeniu unde, clar, n-are ce căuta! Cine-i asumă răspunderea pentru prostiile ăstuia?!