Scandalul de corupție: Qatar amenință cu gazul

„Decizia de a impune Qatarului o restricţie atât de discriminatorie, limitând dialogul şi cooperarea înainte de încheierea procedurii judiciare, va avea,..

De (S.P.)
Scandalul de corupție: Qatar amenință cu gazul

„Decizia de a impune Qatarului o restricţie atât de discriminatorie, limitând dialogul şi cooperarea înainte de încheierea procedurii judiciare, va avea,..

Măsurile luate de Parlamentul European împotriva Qatarului, a cărui acces la legislativul comunitar ar putea fi blocat în urma scandalui de corupţie, vor avea un „impact negativ” asupra relaţiilor cu emiratul din Golf şi aprovizionarea mondială cu gaz, a avertizat duminică un diplomat din Qatar, relatează AFP.

Ancheta o vizează în special pe eurodeputata greacă Eva Kaili, suspectată că a fost plătită de Qatar pentru a apăra interesele ţării care găzduieşte Campionatul Mondial de fotbal.

Joi, la Strasbourg, eurodeputaţii au votat aproape în unanimitate un text în care cer „suspendarea imediată a titlurilor de acces ale reprezentanţilor intereselor qatareze” pe durata anchetei. Decizia îi revine în final preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola.

„Decizia de a impune Qatarului o restricţie atât de discriminatorie, limitând dialogul şi cooperarea înainte de încheierea procedurii judiciare, va avea un efect negativ asupra cooperării regionale şi mondiale în materie de securitate, precum şi asupra discuţiilor în curs privind securitatea energetică mondială”, a reacţionat duminică un diplomat qatarez.

Qatarul, care „respinge cu fermitate” acuzaţiile la adresa sa, regretă „judecăţile bazate pe informaţiile inexacte apărute în urma unor scurgeri”, a mai afirmat el într-un comunicat.

Deşi nu este singura ţară menţionată în ancheta deschisă de Belgia, criticile şi atacurile vizează „exclusiv” Qatarul, a estimat el.

Bogatul stat gazier a denunţat lipsa de cooperare a guvernului belgian, căruia îi este un partener „apropiat” şi „un important furnizor” de gaz natural lichefiat.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Qatarul a declarat ca are resurse de gaz pentru inca 400 de ani. Americanii…dupa ce isi perforeaza scoarta mai extrag ceva pt max 30 de ani. Deci…unde e criza energetica? vor sa ne faca pe noi sa platim jocurile lor militare si economice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate