Vizita lui Ciolacu în SUA: Pe cine ceartă Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, la Bruxelles, că vizita premierului Marcel Ciolacu din Statele Unite ale Americii ar fi trebuit „să fie mai bine pregătită” atât de Guvern, cât şi de Ambasada României din SUA.

„În ce priveşte discuţiile care au fost în Statele Unite ale Americii, probabil ar fi fost bine ca această vizită să fie mai bine pregătită de ambele părţi. Faptul că acolo au apărut public anumite divergenţe nu ne face bine absolut deloc. Astfel de chestiuni trebuie discutate în interior şi nu în afară. Deci, aici mai avem un pic de lucru”, a arătat Ciolacu.

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat, pe 3 decembrie, la un eveniment organizat la Washington, că premierul Marcel Ciolacu nu a considerat necesară participarea reprezentanţilor Ambasadei României la întâlnirile politice din SUA.

Aflat în vizită de lucru în SUA, şeful Executivului a reacţionat. „Nu am mai avut nicio discuţie cu domnul ambasador şi cred că o perioadă mai lungă de timp nu o să avem discuţii. În primul rând, eu am venit aici însoţit de ministra de Externe. Dânsa este reprezentanta de vârf a diplomaţiei române. Nu apucasem să avem discuţiile aplicate cum vor fi reprezentările în ziua următoare, de aceea am şi spus că câteodată e bine să ai răbdare. (…) Totuşi, lipsa de anvergură a domnului ambasador şi o reacţie, până la urmă, cred că emoţională a domniei sale nu l-a calificat”, a declarat, ulterior, Marcel Ciolacu.

Ce i-ar mai face premierul ambasadorului României în SUA!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

19 Comentarii

  1. PSD.ii tot cu șiretlicuri jidănești in defavoarea României.Ba santeti comunisti și o să muriți COMUNIȘTI.

  2. Da Klause, cum iti pregatesti tu vizitele impreuna cu ravasitoarea ta. Mori de necaz ca n-ai fost invitat si tu.

  3. BELFERE,pe oriunde ai guriță ai compromis Romania!
    Tii minte ce ai făcut guvernului Dancila ca-n ai spus că nu e pregătit pentru rotativa?
    Pentru a ieși tu in fata compromiți tot!
    Atâta poți!
    Asta e stilul tau!

  4. Ce gunoi! Ale lui in Africa , Dubai si pe unde tot paraziteaza pe post de taiat frunze la caini pe banii tarii au fost bune, el si fufa, au fost benefice. Ce pumni in gura si suturi in kur i-as da! Pe la carma tarii nu s-a mai perindat o lichea precum e acest personaj plin de nesimtire, ipocrizie, ura si tupeu. Sper ca la noua carma a tarii sa puna justitia laba pe el si sa-l bage la spovedit cu casele furate, copiii vanduti si cedarile de proprietati la fascistii lui de la origini, aia care, pe vremea comunistilor injurau si blestemau tara si poporul dupa care, scoliti si preparati de statul roman, se carau. Dupa revolutie au venit ca disperatii pe post de mari scule capitaliste la ciordeli si furaciune.Fel de fel de muhaele, oameni de afaceri, la barbierit paduri si jecmanit bogatii.

  5. Bună seara!
    Cine vorbește ! Iohannis?
    Păi el este o rușine pentru cum a nemuncit el pentru România .
    Nu a făcut nimic pentru România.
    El a fost cu austriecii,cu străinii in general, nu cu romanii.

  6. Nea Marcele, te leagă ăștia înainte de alegeri. Mata ești caporal, n-ai grad mare 😁. Ăștia joaca la alt nivel. Te și vedeai președinte?!😂 Da-ti demisia cît mai ai timp!La președenție se joaca intre Kovesi, Helvig sau Geoană. Tu și Semeon sunteți la și alții!

  7. Iohanis s-a apucat sa-l saboteze pe Ciolacu ? Foarte tare si vai de noi. Iohanis isi da arama pe fata „pas cu pas” ! El este un cal troian in Romania. Este vina noastra ! Am acceptat fraudarea alegerilor si impunerea lui Iohanis( Nu a fost ales !) Pai Ponta saracul era de 10 ori mai bun !! Suntem neam de serbi si iobagi, asta-i.

  8. Robotul care zboara doar cu avione private vorbeste despre cum ar trebui sa isi pregateasca altii calatoriile. Pe bune? Johannis & hashtag rezist USR: nu suntem chiar toti prosti (65% sunt, ca aia te-au votat).

  9. Io l-as lega pi Plăvan di Covrigar și i-as sili sa-nveță bungee-jumping in tandiem, pi Podi’ di la Cernavodă…

  10. Suntem neam de șerbi si iobagi …..
    Ia sa nu ne mai lăsam prostiți domnule Olahus. Daca la viitoarele alegeri nu ne dovedim dorință de a fi suverani, de a ieși de pe drumul pierzaniei pe care am apucat-o călăuziți de niste străini de interesele noastre adevărate, de niste politruci cu interese de gasca ,ne meritam soartă!

  11. O haita de animale care conduc Romania si isi bat joc de tara si de romani.Am sperante ca pana la urma roata se va invirtii din nou si atunci toti vor raspunde in fata romanilor.

  12. Sasului plimbaret ii este teama de Ciolacu ca nu-i mai da bani de drumetii. A vorbit pe jumatate. Ciolacu a dovedit ca nu are cunostinte diplomatice de nici un fel. Pana si Basescu avea o minima pregatire in ale diplomatiei.

  13. Mamooo, ce dăștept ie ăsta, le dă sfaturi la toți, în moașă-sa pe gheață! Pi noi ne-o păcălit cu milioani di coco, di pă moșia lu moașă-sa.

  14. Trebuia, dupa cum spune turistul national, mai bine pregatit, adica sa plece ca el cu avion de lux privat si cu sotia de minuta. Asta nici nu isi da seama ce absurd este!

  15. … trebuie discutate în interior și nu în afară, deci aici mai avem un pic de lucru”, a mai spus Iohannis. „Chiar ma gandeam, acuma ca „Romania Educata” s-a terminat cu bine si cu asa bune rezultate, de ce sa ma mai apuc… Ce-ati zice de o „Romanie Bine Crescuta”, sa-i invete pe romani sa se poarte elegant? Aici am putea s-o dam pe educatia adultilor – ca la copii, cu buna crestere si cu sapte ani de-acasa nu mai tine deloc, fac aia un misto de tine ca pleci din clasa plangand, mi-a povestit mie o profesoara – si asa, cu adultii, mai luam si ceva fonduri europene…” a mai gandit presedintele.

  16. numai ca nu si-a luat muirea ca s-o plimbe si sa se pozeze de manuta ca doi porumbei tomnatici, PM a ”carat” dupa el o delegatie intreaga asa ca n-a avut loc cum sa doarma…nu te amara pregatiri serioase pt turism de shopping faci matale sa-si mai ia coana mare o rochita roz si niste sandalute ca in Australia inca n-ati ajuns si pt o intalnire cu nea cangurul trebuie inteleri nu gluma.

  17. Bluf peste bluf . Frații Muraru sunt din echipa lui Fenechiu, cel care s- a ridicat la performanță de a pacali voit Statul vânzând niște transformatoare scoase din uz , cumpărate de la rromii proprietari a unei afaceri cu fier vechi . Cum o fi ajuns ambasador un ,,învățăcel” al Fenechiului ( cu state de pușcăriaș) , este o secvență care face parte din același film cu ,,proiectarea “ lui Ciolacu ca premier. Deci nu trebuie să ne mire ,,nimicuța” dragi români. Dar ce ne pune pe gânduri este ca astfel de ,,valori” sunt ,,scule” vitale in structura statului roman. Iar un roman genial in vârstă de 14 ani vorbitor a 10 limbi străine și cunoscător profund al istoriei , cavaler al unor Ordinelor nobiliare din Italia și Brazilia , a răspuns la întrebarea : este nobilimea italiană recunoscută în Republica Italiană ? : Italia este Republica iar nobilime nu este recunoscută în viața de stat , dar este recunoscută în viața cotidiană. Adică cu alte cuvinte elitele italiene își fac treaba conducând ,,corabia” numită Italia. Iar la noi , prima grijă a comuniștilor în anii ‘50 a fost să extermine elitele . Și nici măcar vreo încercare de reabilitare.Brava ție Românie !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.