Schengen: Finlanda îşi relaxează poziţia în ce priveşte România şi Bulgaria

Finlanda a renunţat parţial la opoziţia sa faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a declarat luni ministrul finlandez pentru afaceri europene, Alexander Stubb. Totuşi, Olanda continuă să se opună, în condiţiile în care pentru aderarea celor două este nevoie de susţinerea tuturor statelor membre, relatează Reuters.

Ministrul finlandez a precizat luni că ţara sa şi-a relaxat poziţia şi doreşte un plan de compromis. ‘Este o abordare în două etape. Mai întâi ar fi deschise spaţiul aerian şi graniţele maritime, urmând ca ulterior să se ia o decizie şi cu privire la frontierele terestre’, a explicat el pentru presă.

Potrivit lui Stubb, se are în vedere deschiderea spaţiului aerian şi a graniţelor maritime cu cele două ţări în martie, iar despre graniţele terestre ar urma să se discute în iulie.

‘Încercăm să ne asigurăm de etanşeitatea sistemului Schengen şi de rezolvarea problemelor legate de măsuri împotriva crimei internaţionale, pentru respectarea domniei legii şi pentru combaterea corupţiei’, a explicat Stubb.

De când au aderat la Uniunea Europeană /UE/, în 2007, România şi Bulgaria nu au reuşit să convingă celelalte state de eficienţa reformelor întreprinse împotriva corupţiei şi mai ales în ce priveşte combaterea crimei organizate, notează Reuters. În timp ce alte state europene au convenit, în septembrie, că România şi Bulgaria au îndeplinit cerinţele în vederea aderării la Schengen, care era prevăzută iniţial pentru anul în curs, Olanda susţine că aceste două ţări nu au luat suficiente măsuri împotriva corupţiei.

Toate statele UE trebuie să fie de acord în vederea admiterii de noi ţări în spaţiul fără frontiere, care cuprinde 25 de state membre cu drepturi depline, inclusiv câteva ţări din afara UE, mai aminteşte Reuters.AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.