Schengen – „mai este încă o cale lungă”

Pe ici, pe colo, vizita ministrului austriac Gerhard Karner a bătut scandalul Libertatea contra România TV. De mirare! De obicei, subiectele care privesc țara noastră nu prea au succes, găinăriile, accidentele și starletele dominînd agenda publică.

De data aceasta, vizita lui Gerhard Karner și întîlnirea lui cu Lucian Bode a suscitat un interes enorm. Bode s-a umflat în pene ca un corcodan care vrea să își ia revanșa în fața curcuțelor. Și credea că se scoate, zicînd că avem și noi drepturi, făcînd pe revoltatul și pe patriotul, mîndru că a obținut un polițai (sau expert) austriac la Oradea și o echipă la Nădlac. Mare brînză!? Dezghețarea relațiilor cu Austria anunțată fălos de Bode n-a făcut decît să sublinieze existența unui îndelungat și complicat îngheț. Ministrul de interne austriac ne-a spus clar că nu ne poate da o dată certă, iar la conferința de presă de la sfîrșitul întîlnirii, transmisă în direct, a afirmat că pînă la aderarea la Schengen ”mai este cale lungă pînă acolo”. Mă tem că abordările noastre ”omul care nu vrea România în Schengen” sau ”Austria nu ne vrea în Schengen” fac parte din stilul știrilor pudrate, foarte apropiate de accidentele de automobil, bătăile lăsate cu înjunghieri și ”bătrîn spulberărat pe trecerea de pietoni”.

Declarația lui Karner este ca un semnal de alarmă pentru sosirea unui avion cu o bombă deasupra țării noastre. N-am intrat cu adevărat în UE. Sau am intrat numai ca figuranți. Altfel nu ni se pot aplica prevederi inexistente. Ne-au chinuit cu MCV, acum cu imigranții. Corect afirma Corina Crețu într-o postare: „Schengen-ul nu a fost niciodată legat de tema migraţiei, nu există în Regulamente sau în criteriile de aderare tema migrației, care oricum nu e o problemă a României”.

Dacă țara care profită cel mai mult din economia românească, adică Austria, ne transmite că mai este cale lungă, adică mult pînă departe, înseamnă că avem probleme majore, la vîrf, pe care nu suntem capabili nici măcar să le formulăm, necum să le rezolvăm.

Nu se poate ca Austria să stoarcă anual profituri de miliarde de euro și să folosească pe mai nimic o forță de muncă ieftină dintr-o țară UE și să o blocheze ca și cum aceasta s-ar afla în pragul excluderii.

Mesajul ministrului austriac conține o concluzie alarmantă: politica externă a României, cu cei 35 de Rareși Bogdani îngrășați la Bruxelles și cu popîndăul de Klaus Iohannis țupăind pe meridiane, nu contează la vîrful Uniunii Europene și nici la Washington. Putem cumpăra sute de miliarde de vaccinuri anti-Covid, plus flote de avioane F,G și H, plus batalioane de tancuri, putem livra tot gazul metan necesar Uniunii Europene, tot acolo suntem. În politica europeană, cu așa adunătură de marionete, fără personalitate, strategie și curaj rămînem o țară de figuranți.

Tupeul Ungariei de a ne toca mereu pe dosarul Transilvania, rămas mereu fără replică, insistența Austriei de a ne ține la limita ridicolului, susținerile tăcute, dar substanțiale ale Germaniei pentru Ungaria mă fac să mă gîndesc la o strategie mai complicată, mai periculoasă care să ne vizeze. Iar papagalii noștri, dinolo de cîrîitul lor pentru publicul autohton, nu sunt capabili de mișcări hotărîte.
„Mai este încă o cale lungă” sună ca un avertisment nu numai pentru accederea noastră în Schengen, ci și pentru viitorul României. Drept pentru care, mă tem că refuzul Austriei este o dovadă a implicării sale într-un joc mai complicat decît credem.