Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi, 6 august, Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, cunoscută în popor și sub denumirea de Probojenia. Aceasta înseamnă „transformare” sau „schimbare” în limba slavonă.
Minunea Schimbării la Faţă a Domnului s-a săvârșit cu puțin timp înainte de Pătimirile Sale, în anul 33, când i-a luat cu Sine pe Petru, Iacov și Ioan și au urcat împreună pe Muntele Taborului:
„S-a schimbat la față înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: «Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una». Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultați-L». Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte” (Matei 17, 2-6).
Scopul Schimbării la Faţă a lui Hristos a fost acela de a-i întări pe ucenici în credinţa că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu și să nu fie deznădăjduiți în urma evenimentelor care aveau să se întâmple în zilele următoare.
Sărbătorirea pe data de 6 august precedă cu 40 de zile sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), care este socotită la fel de importantă ca Vinerea Mare.
Deşi ne aflăm în Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului, dezlegare la pește, vin și untdelemn. În această zi, agricultorii aduc la biserică struguri, faguri de miere, dar și alte roade, pentru a fi binecuvântate și oferite de pomană.
Tot de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, în Biserica Rusă se face, în biserici şi la cimitire, pomenirea morţilor, în special a eroilor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei.
Icoana Schimbării la Față a Domnului are în centrul reprezentării pe Domnul Hristos, învesmântat în alb. Este înconjurat de un fond închis la culoare, regăsit și în icoana Învierii. La picioarele Sale sunt căzuți cu fețele la pământ ucenicii Petru, Iacob si Ioan, iar de-o parte și de alta sunt prezenți Moise si Ilie.
Lumina care iradiază din Hristos și-L înconjoară nu este luminoasă, ci întunecată. Ea face trimitere la ființa lui Dumnezeu, care rămâne necunoscută omului. Lumina în care Hristos S-a descoperit nu a fost ființa lui Dumnezeu, ci o energie care izvorăște din aceasta ființă. În Ortodoxie se face o distincție clară între har și natura divină. Harul, ca energie necreată poate fi împărtășit omului, pe când natura divină rămâne incomunicabilă și incognoscibilă.
În această distincție între ființă si energiile necreate, devine posibilă îndumnezeirea, unirea directă între om și Dumnezeu. Deși unit cu Dumnezeu, omul rămâne om, el nu este asimilat sau anihilat, ci între el și Dumnezeu există neîncetat o relație personală, de la persoană la persoană.
Sfinții Părinți spun că Moise si Ilie au fost prezenți la Schimbarea la Față de pe Tabor pentru a li se îndeplini dorința de a vedea fața lui Dumnezeu. În viața lor pământească nu au reușit să vadă fața lui Dumnezeu. Moise a văzut doar spatele lui Dumnezeu pe Muntele Sinai, iar Ilie s-a retras într-o peșteră atunci când Dumnezeu a trecut în adiere de vânt. Ei nu reușiseră să vadă fața lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu Se întrupase.
Ion-Oroles Manolache
nici cel mai apropiat discipol n-a fost scutit de admonestare,
de cea mai serioasa admonestare,
aviz celor care cred ca „Dumnezeu e iubire”
si ca ortodoxia creste nishte papă-lapte….
maxtor,tu reciti povesti. Dar ți-ai pus vreodată întrebări despre existența miturilor ? Daca omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu,cum arată Dumnezeu? Și de ce din lut și nu din praf de stele sa ne fi creat?
Cum s-a schimbat la față? A tras pe nas? Isus este un mit religios și punct.
Întreaga lume creștină sărbătorește Înălțarea Domnului, nu doar ortodoxi.
In care popor este folosit ,,Probojenia” draga? excambiare este radacina cuvantului ,,schimbare” iar limba slavona s-a pierdut in timp care orice haina straina o imbraci cu forta
Si-a schimbat fatza in curcubeu, sa-l pupati. Hai, incolonarea !
Se schimbă vremea, încep a se veșteji frunzele și florile. Toate sărbătorile creștine s-au suprapus, de voie, de nevoie, peste sărbători străvechi legate de mersul naturii.
paganus, -i, s.m. locuitor al satului
Schimbîndu-ne calendarul se prea poate că multe sărbători să se fi îndepărtat de timpul acela al anului care li se potrivea.
Calendarul românesc (cv țăran/țărănesc e unul de ocară) nu este același cu cel administrativ (schimbat de mai multe ori) și nici cu cel bisericesc.
N-ai ce mai bun de făcut? Credința ceva personal. Nu trebuie sa le bagi pe gat și altora ce crezi tu.
Schimbarea la Față e in Matei 17:1-9
dar mai inainte
-De atunci a inceput Iisus sa le arate ucenicilor Lui ca El trebuie sa mearga la Ierusalim si sa patimeasca multe de la batrani si de la arhierei si de la carturari si sa fie ucis, si a treia zi sa invieze
Si Petru, luandu-L la o parte, a inceput sa-L dojeneasca, zicandu-I: Fie-Ti mila de Tine sa nu Ti se intample Tie aceasta.
Iar El, intorcandu-se, a zis lui Petru:
-Mergi inapoia Mea, satano!
Sminteala Imi esti; ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
Atunci Iisus a zis ucenicilor Sai: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.