Scoși de pompieri dintr-o fosă septică

Două persoane sunt resuscitate după ce au fost extrase dintr-o fosă septică în care rămăseseră blocate.

Scoși de pompieri dintr-o fosă septică

Două persoane sunt resuscitate după ce au fost extrase dintr-o fosă septică în care rămăseseră blocate.

Două persoane care rămăseseră blocate într-o fosă septică, miercuri, în comuna Rucăr, au fost extrase de pompieri şi se încearcă resuscitarea lor.

„Din primele informaţii, persoanele sunt în stare de inconştienţă. Intervin pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr pentru extragerea acestora, iar SAJ pentru acordarea îngrijirilor medicale”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, cele două persoane au fost extrase şi paramedicii au început efectuarea manevrelor de resuscitare. De asemenea, a fost solicitat şi un elicopter SMURD.

„În aceste momente, la faţa locului sunt o autospecială de intervenţie la incendii, o autospecială de transport persoane şi victime multiple, un echipaj al SAJ cu o ambulanţă şi un elicopter SMURD”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Una e RumburaK-trolaK UrKaK, ailaltă e Tataia „părere”. Fosa septică e locul unde se simt ei cel mai bine.?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.