Se cere demisia primului-ministru: ”A călătorit pe banii obținuți din țepele date românilor”, ”instituțiile statului să se autosesizeze”

”Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel.

De (I.R.)
Se cere demisia primului-ministru: ”A călătorit pe banii obținuți din țepele date românilor”, ”instituțiile statului să se autosesizeze”

”Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel.

Noua dezvăluire despre  liderii PSD și Nordis a încins la maximum spiritele.

Liderul PNL Nicolae Ciucă afirmă că Marcel Ciolacu, contracandidatul său, trebuie să îşi dea demisia şi să iasă din politică, acuzându-l că a minţit de mai multe ori cu bună ştiinţă, după ce o anchetă G4Media a demonstrat că liderii PSD şi Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis.

”Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel.

Marcel Ciolacu a mințit de mai multe ori cu bună știință. Ne-a mințit pe toți în față. Adevărul e că a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis, pe banii lor, obținuți din țepele date românilor.
România are nevoie de oameni de onoare, nu de impostori!
Marcel Ciolacu trebuie să își dea demisia astăzi! Să iasă din politică!
Mă aștept ca, în acest caz de fraudă evidentă a încrederii românilor, să reacționeze toată lumea: de la instituțiile de presă, jurnaliști onești, la societatea civilă. Chem românii să reacționăm împotriva abuzului de putere!”, a scris Ciucă pe Facebook.
La rândul său, Mircea Geoană, candidat independent la prezidențiale, cere demisia lui Ciolacu și instituțiilor statului să se autosesizeze.
”Marcel Ciolacu nu mai are căderea politică și juridică să fie Președintele României, după ce au apărut dovezi clare că a folosit, în scop privat, avioane de lux plătite din țepele imobiliare ale grupului Nordis.
A mințit cu nerușinare că nu are nicio legătură cu acest grup de țepari și azi vedem dovezi indubitabile că a beneficiat de banii păgubiților.
Îi cer lui Marcel Ciolacu să părăsească funcția de Prim-ministru și președinte de partid și cer instituțiilor statului să se autosesizeze.
De asemenea, Marcel Ciolacu trebuie să-și ceară neîntârziat scuze de la cetățenii români, inclusiv de la electoratul PSD care i-a acordat, în 2020, cu bună credință, votul.
Sper ca instituțiile statului să-și facă datoria și să ancheteze foloasele necuvenite de care Prim-ministrul a beneficiat și să ancheteze protecția politică cu care el și anturajul său au acoperit rețeaua Nordis”, a transmis Geoana pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale, cere, luni, demisia premierului Marcel Ciolacu, după publicarea documentului de zbor din care rezultă că, alături de Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol, a zburat în anul 2022 cu un avion privat închiriat de compania Nordis. ”Marcel Ciolacu trebuie să dispară din viaţa publică, nu să îşi paveze drumul spre Cotroceni cu mâinile sistemului. Să îşi dea demisia măcar acum, în al 12-lea ceas. În fiecare zi mai aflăm câte ceva despre combinaţiile pe care le face cu puterea pe care i-a dat-o partidul. De ce credeţi că ne-a spus că subiectul Nordis e închis? Era important să nu aflăm acum, când mimează cinstea şi buna-credinţă, pe unde se plimba cu banii scoşi de prietenii şi colegii săi de partid din poate cea mai mare fraudă imobiliară din România”, a transmis, luni, Elena Lasconi.

Potrivit acesteia, subiectul Nordis nu se închide când vrea Marcel Ciolacu, ”ci când cetăţenii (…) vor fi primit răspunsuri la toate întrebările”.

”Domnule Ciucă, aţi avut ocazia să plecaţi de lângă Ciolacu, aţi avut ocazia să faceţi ceea ce e corect. Aţi ratat-o! Credeţi că solicitările de pe Facebook vă mai pot acoperi lipsa de onoare? România trebuie condusă de oameni cu bună-credinţă şi cu viziune, nu de impostori care mint în spaţiul public fără jenă şi care duc o viaţă de huzur pe bani obţinuţi din combinaţii şi învârteli! România merită ceva mai bun! Nu o gaşcă de corupţi care ne duc pe toţi pe marginea prăpastiei!”, a mai transmis Lasconi.

Reacţia lui Ciolacu

„În primul rând, nu este un jet privat al lui Nordis, închiriat. Nu este închiriat de către Nordis, fiindcă eu nu am văzut până acum un astfel de document. Dacă am fost într-un jet privat, am fost pe banii mei, personal, am fost cu fiul meu şi-n călătorii cu WizzAir, am avut şi cadourile mele făcute fiului. Nu am mers niciodată, dar niciodată, în viaţa mea privată cu vreun avion sau într-o călătorie sau într-un concediu plătit de către altcineva. Am toate documentele care vor atesta acest lucru. În al doilea rând, în acea perioadă nu eram prim-ministru. Şi eu, ca şi toată lumea, avem şi o viaţă privată (…) nu suntem o familie care face excese. Vorbim de context, de campanie electorală”, a declarat, luni, Marcel Ciolacu pentru Stirile Pro TV.

Întrebat de reporter dacă a fost pe 22 mai cu Sorin Grindeanu în acel avion, Marcel Ciolacu a răspuns: „Nu ştiu, în acest moment. E acum trei ani de zile. Am dat toate facturile, toate chitanţele, toate biletele. În acest moment, toată lumea îmi caută toate extrasele de cont. Le-am solicitat la bancă, pot să dau, să pun totul la dispoziţie. Dar, repet, este viaţa mea privată”.

Referitor la solicitarea lui Nicolae Ciucă de a demisiona, Ciolacu a spus că nu ştie din ce să-şi dau demisia, poate din (funcţia, n.r.) de român.

„Dânsul a folosit bani publici, la fel ca domnul Iohannis. Aici nu este diferenţa făcută. Ei au folosit bani publici. Domnul Iohannis a mers şi a călătorit aiurea în tramvai pe bani publici, pe banii noştri. Şi ai mei, şi ai dumneavoastră. Domnul Ciucă a pus panouri de milioane de euro să-şi promoveze o carte cu bani publici. Nu cu bani privaţi. Aici e o mare diferenţă”, a mai declarat Marcel Ciolacu pentru Stirile ProTV.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Juvetele general trage tunuri de prostie in disperare de ciolan.Va lua o cizma de la romani.Nu-l ajuta mintea sa vada cam pe unde se gaseste. Crede ca prosteste iar romanii.Il musca pe Ciolacu care s-a plimbat pe banii privatilor.Foarte bine a facut.O face oricine daca e gratis.Dar ce facem cu soldatul care a umplut tara cu panouri pe banii romanilor,cu peneleaua de la PH ,in libertate, care a jupuit tara de milioane de euro,cu ala de la 3 coceni cu case furate si plimbari aiurea pe banii cetatenilor,cu aia care au jupuit tara la covid,gaz si energie?Asta chiar ne crede prosti? Ce-au facut liberalii ptr tara in aceasta ultima domnie? A eliberat la infractori.In rest nimic.Pesedeaua a dat drumul la autostrazi si pensii, to e ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.