Se încearcă din nou desfiinţarea Secţiei speciale

USR va depune, marți, un proiect legislativ pentru desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților, a anunțat deputatul formațiunii Stelian Ion.
A mai existat un proiect privind desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților, care a picat însă în Parlament. În această sesiune depunem o altă formă a legii și este obligatoriu ca în cel mai scurt timp posibil, această secție specială de investigare a infracțiunilor din justiție să fie desființată pur și simplu, a afirmat Stelian Ion, la RFI.
Deputatul USR a susținut că ”și în rândul miniștrilor PSD sunt opinii diferite referitoare la această secție, în sensul în care într-una dintre ședințele de Guvern anterioare au fost niște dispute pe această temă”.
El a precizat că Secția specială de anchetare a magistraților va dispărea până în 2020.
„Cu siguranță, în 2020, această secție nu va mai exista. PSD-ul în 2020 cel târziu va pierde guvernarea și majoritatea parlamentară și secția aceasta va fi desființată. E o chestiune doar de timp”, a mai spus Stelian Ion.
Curtea Constituţională a respins, în luna martie, sesizarea PNL şi USR în legătură cu legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
credit foto: Mediafax

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

23 de Comentarii

  1. DNA e cel ce trebuie desființat. Cit despre SIIJ trebuie să acționeze ca un buldozer. In frunte cu ordinara Kovesi toți torționarii care au comis abuzuri să fie condamnați fara mila la pedepse de zeci de ani de închisoare.

  2. Ce mama naibiisa caute astia la guvernare daca se impotrivesc aplicarii legii pentru incorectitudinea „javrelor” care dau hotarari judecatoresti sau anchetatorilor care s-au dovedit mafioti? Ce p.s.e.e masii,diar pentru unii exista lege si pentru altii legea e hartie igienica? O sa vedem cu totii in ce hal vor ajunge tara si traitorii din tara! Grav!

  3. Fara sectii speciale! Sa se desfiinteze, dar si DNA care este tot o sectie speciala sa se desfiinteze. Fara exceptii securisiti imputiti!

  4. acoperitii au devenit fatisi vor Desfiintarea sectiei pt anchetarea daniletilor, macovistilor, basistilor, boccilor, acoperitilor din justitiei: DE LUSTRATIA MAGISTRATILOR, DE DESECRETIZAREA SIPA , NIMIC??TAINUIRE, FAVORIZARE,COMPLICITATE??E CINEVA DEASUPRA LEGII STELIAN DE USR, STELIAN DE ANRP, STELIAN , GRADUL SI FONCTIA???cine se simte cu musca pe caciula, da din coate, din gura???

  5. tefelisti, copii ai durerii, voi ati vazut ce-ati votat? alti copii de securisti sunt la harvart, la foxport, la export, de unde ni vin cu chipul lor istet de oaie creatza sa lumineze norodu, iar voi l-ati votat pe Stelica sa modifice Justitia? de sectia aia nu aveati somn? pai sectia este de pe vremea Catarcei cu mingi de baschet in cocoasa, care-i problema? aha, sa nu cumva sa apuce niste penali din Justieie safaca parnau, aia era cestiunea?

  6. Si da-i si da-i si FAS.SECTIA RAMANE DE SINE STATATOARE.LEGEA RASPUNDERII MAGISTRATILOR E PENTRU SANATOSII LA CAP,JUSTITIE INDEPENDENTA,ETC.CA DE OBICEI DEMERS BULL SHIT.Cred ca stelica a imprumutat ochelarii lu’gigel,si nu-i indicat,se alege cu eczeme.

  7. Sectia Speciala ca si Parchetul Militar este anticonstitutionala. Aceste sectii pun deasupra legii si a celorlalti cetateni magistratii si militarii! Ori infiintam sectii speciale pentru toate categoriile profesionale: profesori, medici, zidari, angajatii la salubritate, etc., ori stam fara sectii speciale!
    @Vlad: DIICOT-ul si DNA-ul nu sunt sectii speciale, nu sunt stat in stat, ei nu investigheaza discriminatoriu doar infractiunile comise de doua categorii profesionale ca SS si Parchetul Militar respectiv magistrati si militari, ei investigheaza acte de infractionalitate care afecteaza siguranta statului ca crima organizata si coruptia comise de toate categoriile sociale si profesionale si fac acest lucru ca parte a Parchetului General si sub administrarea ministrului justitiei.

  8. Cui îi este frică de acestă Secție specială de anchetare a magistraților? Ce scheleți are în dulap dl. Stelian Ion și colegi de-ai. dânsului de nu dorm noaptea de frica Secției speciale? Cine i-a promis dlui. Stelian Ion că-i face curat în dulap dacă atacă legea cu Secția. Este atât de “ acoperit dl. Stelien Ion incât nu-i puteți da și numele de familie?

  9. Propun desființarea carciumilor: omul rupt de muncă trece pe la cârciumă, apoi merge acasă si face pe cate unul care la majorat se inscrie la USR. #desființarea carciumilor.

  10. Okay, USR doreste desfiintare SIIJ, atunci infiintati Curtea cu Jurii, acceptata de „mama democratiei”, cum ar fi … ?!

  11. Fiecare cu off-ul lui, unul cu pensiile, cu impozjtele si astia cu justitia. Au acuzat PSD-ul ca se ocupa de justitie.

  12. Bun,bun, si cu abuzurile din justitie sa se ocupe cine, USR (Uniunea Securistilor din Romania)? Sau abuzurile trebuie sa fie tolerate daca nu ne privesc pe noi, ci doar pe altii! Adica „ghinion” cum a spus seful vostru! Nu va pot spune decat sictir, din toata inima!!!!!!

  13. Magistratii, adica, de fapt, procurorii proveniti din militieni, sereistii si BOLSEVICUL COTROCEAN pot face ce vor si NIMENI NU-I POATE CERCETA – asta doresc cei din Uniunea Saltimbancilor Romanesti

  14. #Intreb si eu. Raspuns: Este fiul colonelului Soare de la Directia a 3 a Securitatii statului

  15. pe ion stelica il chema Albert Zweistener.

  16. Am inteles ca aceasta sectie era in cadrul DNA. Scotand-o din cadrul DNA, i-au dat independenta. Nu este bine?

  17. „Albert Zweistein”, ce-i cu tine? Iti tradezi camarazii de „dreapta” care sustin desfintarea SIIJ? Cand era parte a DNA si o coordona Infractoarea nationala Kövesi n-a avut nicio secatura securista gretzuri ca-i manevreaza pe magistrati pentru binele Cauzei!
    „Con”, ieri nu ti-am citit replica inepta. Cunostintele tale despre bolsevism sunt anemice, fiind culese de pe net in mare graba si fara capacitate „interpretativa”! O istorie falsificata pt ca criminalii bolsevici nu-si pot permite sa lase adevarul sa iasa la suprafata… Pe vremea cand uzitai alte pseudonime ti-am explicat, dar de fanatici nu se prinde!

  18. Astia de la U.S.Robots ( ma refer aici la corporatia fictionala ce apare si cu numele USR in „I,Robot” (SF-2004), cu Will Smith ) au idei putine si fixe.
    Desfiintarea sectiei speciale si „fara penali” sunt lucruri pe care odata ajuns la guvernare le faci in 2 zile.Oricum se desfiinteaza ceva ce oricum nu pare sa fi fost infiintat.
    Ce mai faci restul de zile la guvernare e intrebarea ?

  19. În realitate , fostul presedinte PUS , TRAIAN BASESCU, A DISTRUS ROMÂNIA si DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC ! Coruptia care destabilizeazà democratia , care consituie o amenintare la securitatea statului este o enormà manipulare pentru a strânge în menghina fricii populatia ! Societatea se transformà într-o informà masà de plastilinà pe care o modeleazà dictatorul si slugile sale ! DNA ESTE O CIUPERCA OTRAVITA CU FORTA DE DISTRUGERE URIASA ! TRAIAN BASESCU A NUMIT O PROCUROARE DE TRIBUNAL ÎN FUNCTIE DE PROCUROR GENERAL , CALCÎND ÎN PICIOARE ORICE IERARHIE PROFESIONALA SI ORICE CRITERIU DE SELECTIE ! ACEST ABUZ URIAS A GENERAT UN ABUZ GENERALIZAT , PROCURORI CU SASE ANI VECHIME AJUNGÎND LA PARCHETUL GENERAL SECTIA DNA FARA EXPIERENTA NECESARA , FARA GRADELE OBLIGATORII , PRIN ASA ZISELE DELEGARI ! LA ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE A NUMIT O JUDECTOARE FOSTA PROCUROR CARE SI-A DAT MASURA ÎN CAZUL RARINCA , A NUMIT LA CURTEA CONSTITUTIONALA UN JURIST FARA GRADELE PROFESIONALE OBLIGATORII CARE A DEVENIT SI PRESEDINTE AL ACESTEI INSTITUTII.
    SE ADAUGA MULTIMEA DE DOCTORATE PLAGIATE APARTINÎND VÄRFULUI PIRAMIDEI ADMINISTRATIVO-JURIDICE SI AVEM TABLOUL MASCAREADEI CARE SE DESFASOARA ÎN NUMELE DEMOCRATIEI !
    SI NU ÎN ULTIMUL RÎND , TERFELIREA CONSTITUTIEI ! ADAUGÎND FORMATIA PARA-CIVILA (!) =REZIST CU SPÂNZURATORI KU KLUX KLANICE DREPT STINDARD SI OPOZITIA ÎN DELIR ELECTORAL (EUROPARLAMENTARELE CARE „TREBUIE” SA ÎNLOCUIASCA PARLAMENTARELE SI SA DARÎME GUVERNUL , DARÎME !), AVEM PULSUL DEMOCRATIEI ÎN ROMÂNIA !

  20. Pentru Boii care au votat USR. ..MAI GUNOAIELOR. .
    VOI AVEȚI CEVA ÎN CAPUL ĂLA AL VOSTRU PĂTRAT! ? GULII. ..ASTA SUNTEȚI. .GULII PĂTRATE!

  21. De ce sa fie desfiintata sectia speciala nu mai e cu bine cu procurorii si justitia? Daca trebuie desfiint ceva ala e DNAul care a facut niste abuzuri uriase si a carei sefa e penala cercetata in dosare pentru marturie mincinoasa si incalcarea legii. Sau poate de-aia vrea Usrul lui Coldea sa desfiinteze Sectia speciala sa o salveze pe tovarasa lui Kovesii cu care a facut abuzuri impreuna.

  22. Pai ieri, si marele „urmas al Bratienilor” din „urmas al lui Base” Tinel Gheorghe a spus ca pedeleprele vor desfinta urgent sectia dupa ce vor veni la putere! Cred ca o vor pune si pe Kovesi la loc! Astia vor din nou dosare la comanda dupa stilul de pina acum, adica numai PSD si ALDE sa fie terfeliti de DNA! Nu vedeti ca niciunul dintre pedelepre nu este plimbat in catuse, nu vedeti ca toate aceste pedelepre au imunitate la DNA? Asta-i adevaratul motiv pentru care vor desfintarea sectiei!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.