
De câteva decenii, Alexander Dughin susține că Rusia are o misiune mesianică, iar distrugerea Ucrainei independente este absolut necesară pentru îndeplinirea acestei misiuni de refacere a imperiului rus. După asasinarea fiicei sale, în august 2022, războiul a devenit și o chestiune personală și a ajuns să-i ceara lui Vladimir Putin să folosească arma nucleară.
Acum, Dughin avertizează lumea că războiul mondial este inevitabil – nu pentru că Rusia lui Putin nu mai dorește să se oprească în Ucraina, nu pentru că ”vestul colectiv” vrea să distrugă cu orice preț Rusia, ci pentru că ”există o logică a istoriei de care nu poți să scapi”.
Deși Dughin nu mai este considerat un sfătuitor apropiat al președintelui Putin, mesajul său se înscrie într-o serie recentă de avertismente al Rusiei: ministrul de Externe Serghei Lavrov și Vladimir Putin au vorbit în ultimele zile despre pericolul declanșării unui război global, SVR – serviciul de spionaj – a avertizat că Ucraina pregătește operațiuni sub drapel fals pentru a atrage state NATO în război direct cu Rusia. Or, chiar Dughin vorbea, în mai 2022 cum posibilele tensiuni între Polonia și Rusia ar urma să se extindă și să ducă la un război direct Rusia-NATO.
”În prezent putem spune: uite, lumea multipolară este aici, lumea nu mai este unipolară, există BRICS, există „o umanitate mai mare” și așa mai departe. Cu toate acestea, putem vedea că hegemonia sistemului unipolar este încă puternică”, scrie Dughin.
”Să fim sinceri: este încă capabilă, de exemplu, să remodeleze situația și echilibrul de putere în spațiul post-sovietic. Știm că globaliștii operează în Ucraina, Moldova, Caucazul de Sud și Asia Centrală de trei decenii. Dar le-am permis să facă acest lucru. Și acum, chiar și în ciuda divizării Occidentului în două sau chiar trei forțe – globaliștii, UE, Trump și MAGA – au reușit totuși să forțeze alegerile în România, înlocuind candidați indezirabili pentru globaliști, ucigând câteva zeci de candidați din Alternativa pentru Germania, mușamalizându-le drept „accidente” și, în cele din urmă, au reușit să forțeze alegerile în Moldova. În același timp, războiul din Ucraina este în desfășurare. Occidentul nu se retrage și ne este foarte greu să obținem o victorie decisivă”.
”Este prea devreme să spunem că lumea unipolară occidentală nu mai există. Ea există, deși în agonie. Și, bineînțeles, este foarte probabil ca, dacă lumea unipolară nu se va prăbuși pur și simplu în viitorul apropiat, toate acestea să se transforme într-un război major. Nu sunt sigur unde va avea loc acest război, dacă în Oceanul Pacific împotriva Chinei sau împotriva Indiei, în Orientul Mijlociu sau dacă ne va implica direct pe noi. Este pe deplin posibil să înceapă cu noi. Prin urmare, ceea ce se întâmplă în Ucraina ar putea fi începutul unui război mai mare, formidabil.
În general, sunt de acord cu analiza conform căreia nu putem evita un mare război mondial. Un astfel de război va atrage în el China și, cel mai probabil, India, întregul Orient Mijlociu, lumea islamică. În același timp, desigur, va reverbera în Africa și în America Latină, unde se conturează și două coaliții: cei care susțin unipolaritatea și cei care susțin multipolaritatea.
Ne așteptată de încercări monstruoase. Ele se întâmplă deja, noi suntem deja în interiorul lor. Ceea ce avem acum va părea o joacă de copii în comparație cu ceea ce ne așteaptă. Firește, ca orice om normal, nu mă bucur sau nu de acest lucru. Dar războaiele se întâmplă practic întotdeauna atunci când oamenii spun că nu vor război. Războaiele nu depind de faptul dacă oamenii le vor sau nu. Există o anumită logică a istoriei, de care este practic imposibil să scapi”.
Ştii că eşti prost de bubui când ajungi să vorbeşti despre „misiunea mesianică” de a da cu bomba atomică.
La un moment dat Ucraina a vrut sa negocieze pacea dar imediat Boris (ce ironie) Johnson a dat fugauta la Kiev si i-a oprit. Asta nu mai era profet, stia exact ce va urma.
Da, cam asta. „decat” neshte conspiratii. „Multumesc” pentru cenzura.
Acest dughin nu e prezicător, sau, e prezicător precum tată în viața la peste 100 ani, 50 de când e pe aleea crinilor Popești. E un opinolog care își etalează frustrările, printre frustrări și ceva adevăr crunt. E mult prea însingurat și nu are încredere în nimeni din jur, emana numai aberații cu nucleară atomica, asta nu se va întâmpla sub nicio formă!
Si noi avem pe aici un Dughin like (A.Severin), dar nu i-a aruncat un SSist copilul in aer de ciuda.
,,,mare dreptate are!…