Se scumpesc biletele de tren

Compania CFR Călători a cerut creșterea tarifelor la bilete cu 20% de la 1 iulie 2022, a anunțat vineri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creșterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preț”, a scris vineri pe Facebook Sorin Grindeanu.

Conform acestuia, ar fi vorba de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condițiile în care prețurile la carburanți și energie electrică au crescut constant.

„Demersul aparține conducerii CFR Călători care își asumă această solicitare necesară pentru investiții și pentru mentenanță”, susține ministrul Transporturilor.

Acesta susține că sunt necesare investiții continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanțărilor prin PNRR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Si anul trecut ce au facut?!?ciocanari la 50 de ani cu 5000 pensie,mecanici de locomotiva la 50 de ani cu 6800 lei pensie.care lucreaza ia si pensie si salariu!(13000/luna)la alti prosti nu se poate!d-aia este lipsa de personal,ratatilor!!!

  2. Sa nu cumva sa devina CFR concurenta pentru transportul rutier!

  3. De la 1 iulie, dar, bai nea ministrule, cum e posibil ca la microbuze pana la aeroport sa creasca de doua ori pretul biletului, aceleasi conditii, confort si traseu? De la 80 lei in august 2021, 90 lei in noiembrie 2021, acum la 110 lei in ianuarue 2022 si creste pretul in stil barbar! De ce sunteti cretinii Romaniei cu succes? Pentru ca efectiv, toti au drepturi dor cetatenii consumatori nu au! De ce? Pentru ca firma transfero este a pnl-ului? De fapt, cam toate aceste firme de transport ori sunt ale usr, ori pnl.

  4. Grindene,să le scumpesti cu 100 %,tot a pisat miroase in tren….Băăăă nenorocitule,tu stii ca Romania e in uniunea europena de atatia ani,si trenurile sunt wc-uri ambulante,stii chestia asta matematicenule ???De ce băăă grindene ,cand treci in ungaria trenurile arata altfel,hartie igienica ,sapun ,de curatenie nu mai pomenesc ????? Ți-ai pus întrbarea asta tovarașe profesor ????

  5. Pai ce sa faci bre rumanache? Iti tragi cetatenie ucraine si ai liber pe tren.Glumesc,bre.Fac haz de necaz.Au dat liber la refugiatii ucraini pe trenuri si trebuie cfr-ul sa recupereze dauna,si asta doar se poate face jumulind rumanachele la preturile beletelor.Ghinion.Oricine destupat la minte poate observa ca orice tip de minoritate si orientare are mai multe drepturi decat majoritarii rumanache in propria tara.Ghinion.Asa ceva se cheama dictactura minoritatilor asupra majoritatii,bre.Te poti declara si martian si tot esti mai sus in drepturi decat fraiericiul rumanache.Pas cu Pas.Rominia euriopeana,Rominia norr-maaa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hei Siktir.

  6. Numai cu 20 % ..?..eu zic sa mai adauge un 1 in față la 20…!!..pentru români, iar pentru ukrainieni free!!..

  7. Scumpeste-le ca și asa sunt cam goale trenurile, din iulie o sa fie mecanicul și controlorul, iar dacă tot venii vorba, aprobați și despăgubiri la intarzierea de ore în șir…..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.