Ziua Porţilor Deschise la subunităţile pompierilor din Bucureşti şi Ilfov În data de 18 august 1844, a fost semnat actul de înfiinţare a primei formaţiuni de militari bucureşteni, după ce domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Dimitrie Bibescu, a creat o unitate militară pentru ajutorul populaţiei şi protejarea acesteia în lupta cu focul. Score: 0,28
Aleşii au instituit o sărbătoare şi trei zile naţionale Actul normativ care declară o sărbătoare naţională este Legea privind declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională, acesta fiind iniţiat de deputatul PMP Eugen Tomac. Score: 0,27
Condamnaţii îşi vor pierde averile acumulate în ultimii 5 ani În proiectul textului de lege, confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”, precizează Executivul. Score: 0,26
Ne plângem de lipsuri, dar aruncăm mâncarea Măsurile prevăzute ca fiind o ierarhie a diminuării risipei de alimente nu sunt armonizate cu realitatea din România și nu au un caracter dispozitiv clar“, scria în nota de fundamentare a ordonanței de urgență.Actul normativ a fost publicat anul trecut. Score: 0,27
Guvern: Înmatricularea unui autovehicul va fi suspendată dacă… Totodată, actul normativ prevede instituirea unui mecanism potrivit căruia, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar să se înscrie… Score: 0,26
Avocatul Poporului cere „lămuriri” de la autorităţi Potrivit comunicatului citat, Avocatul Poporului a cerut aceste „lămuriri” pentru a „obţine o imagine de ansamblu asupra impactului social, economic, de politică fiscală şi, în special, a îndeplinirii condiţiilor de constituţionalitate de către actul normativ în cauză”. Score: 0,83
Scopul fugarului Puiu Popoviciu, tradus de Tudorel Toader "Să privim cu prudenţă actul lui Puiu Popoviciu de a se pune la dispoziţia autorităţilor judiciare londoneze şi să vedem care e scopul acelui fapt. Score: 0,27
Proiecte care intră în linie dreaptă la viitoarele şedinţe ale executivului Acest Cod Administrativ a fost gândit ca o prelungire a actului guvernamental în teritoriu. Score: 0,27
Revocată de Kovesi, procuroarea Mihaela Iorga se apără în instanță Eu am cerut şi suspendarea actului administrativ. … Pe nelegalitate, pentru că, în principal, e condiţia esenţială la suspendarea actului administrativ, nelegalitatea. Score: 0,27
Procurorul, stavila eliberării condiționate Or, aşa cum aflăm zilnic de la instanţele de judecată, deşi judecătorii decid eliberarea condiţionată a unui deţinut, simpla formulare a unei contestaţii de către procuror anulează sentinţa judecătorească de eliberare, ceea ce înseamnă că actul administrativ al procurorului este deasupra unei sentinţe judecătoreşti! Score: 0,26
Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Acţiunea pare a nu avea legătură cu înfăptuirea actului de justiţie, ci mai degrabă cu agăţarea preşedintelui PSD şi cu aruncarea acestuia în mijlocul unui scandal, pentru a-i compromite imaginea şi-aşa boţită. Score: 0,26
Amăgeli cu ștaif Și pentru că este mare nevoie, actul de uz intern statuează ca „în activitatea publică, membrii Guvernului invitați la dezbateri publice de orice natură, în calitate oficială, au obligația să prezinte poziția oficială asumată de Guvernul României“. Score: 0,26
Nici o arestare Apărătorul a declarat, vineri, că ancheta, deşi priveşte multe societăţi şi "se vorbeşte despre prejudiciu de 9 milioane de euro", procurorii, în actul de inculpare a lui Ilie Dragne vorbesc despre 223.000 de euro, nu de 9 milioane de euro. Score: 0,26
Anunțul premierului francez referitor la presupusul autor al atacului din Paris Prefectura Poliției departamentului Hauts-de-Seine a catalogat actul ca fiind unul voluntar, dar nu se știe încă dacă acesta a fost de natură teroristă. Score: 0,27
Plângere împotriva modificării pensiilor pentru grupele I şi II "În cazul în care Executivul, în termenul legal, nu corectează actul normativ, PNL se va adresa instanțelor de contencios administrativ pentru a suspenda aplicarea deciziei sau pentru anularea ei", se precizează în comunicat. Score: 0,27
Split payment-ul, măsura impusă prin încălcare de legi și de principii Acest test se efectuează de către iniţiatorul actului normativ, înainte de demararea procesului de avizare a acestuia, şi constă în efectuarea unui sondaj cu privire la potenţialele efecte generate în activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii de introducerea noilor reglementări. Score: 0,26
Trump. Coreea de Nord va fi întâmpinată cu foc şi furie Marţi, Phenianul a avertizat că este gata să răspundă "actului terorist" dirijat de Statele Unite. Score: 0,27
Apocalipsa care se abate încet, dar sigur peste companii Astfel, instituit ca o măsură prin care se dorește stârpirea evaziunii, split payment-ul pus la cale de PSD lovește în principal în contribuabilii onești care se vor putea folosi contul de TVA doar cu aprobarea prealabilă a Fiscului iar actul normativ pus în dezbatere publică nu precizează în ce constă această aprobare. Score: 0,27
Salariați fără pământ sau șomeri cu pământ? Nota de fundamentare a actului normativ aflat în dezbatere publică arată că implementarea proiectului va contribui la creşterea eficienţei economice a exploatării lignitului prin reducerea… Score: 0,26
Garnitura lui Dragnea și sinecurile Mai mult decât atât, se pare că și norocul a fost de partea baronului de Giurgiu, pentru că președintele Klaus Iohannis a promulgat legea, tot în tăcere, fără să ceară reexaminarea actului normativ în Parlament și nici verificarea lui de către Curtea Constituțională. Score: 0,26
Guvernul a tranșat soarta ELCEN Actul normativ permite tuturor primăriilor să ceară Ministerului Energiei să le transfere acţiunile firmelor ce produc agent termic. Score: 0,27
Guvernul a decis că șoferii își vor putea recupera banii „Actul normativ are în vedere necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi evitarea posibilei declanşări a unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene. Score: 0,27
Mugur Isărescu: Băncile care au făcut profit au plătit impozit Isărescu spune că BNR sprijină Ministerul de Finanţe pe căile pe care le are la dispoziţie prin actul de supraveghere. Score: 0,27
Procentul majorat al sporurilor pentru administraţia locală Actul normativ mai prevede că la stabilirea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, pentru a nu afecta echilibrele bugetare, a fost introdusă condiţia de a se respecta încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. Score: 0,27
Modificarea operată de guvern privind pensiile militare şi cele de serviciu Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăşi media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul a pensiei. Score: 0,27
Recomandarea inedită a guvernului pentru românii afectaţi de OUG privind pensiile Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informaţii, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic şi Consular, al Curţii de Conturi, cel auxiliar din instanţe şi parchete, al funcţionarilor parlamentari, dar şi al membrilor Senatului României şi Camerei Deputaţilor. Score: 0,27