Marko Bela se opune majorării contribuţiilor pentru drepturile de autor Marko Bela a spus că nu cunoaşte proiectul de modificare a Codului Fiscal prin care contribuţiile sociale pentru cei care realizează venituri din activităţi independente ar urma să crească, de anul viitor, dar că nu va accepta această idee în niciun caz. Score: 0,25
CTP: Nici aceşti bani smulşi liber-profesioniştilor nu vor stopa degringolada Joi a fost supus dezbaterii publice un proiect de modificare şi completare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal – care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011 şi să se aplice începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2011 -, Score: 0,25
Cele mai scăzute impozite din Europa Ucraina va avea cele mai scăzute taxe din Europa după adoptarea noului Cod Fiscal, a declarat vineri premierul ucrainean Mykola Azarov, citat de RIA Novosti. … Codul stabileşte zero impozite pentru micile afaceri pentru cinci ani. Score: 0,25
Ariton, scos de sub urmărire în cazul Petrom din lipsă de probe Noul ministru al Economiei, Ion Ariton, a fost cercetat în 2003 pentru neglijenţă în serviciu şi fals intelectual de către Codruţa Kovesi, în cazul unui prejudiciu de peste 7 miliarde de lei vechi adus Petrom Sibiu, fiind însă scos de sub urmărire penală, întrucât nu au fost probe clare de vinovăţie. Score: 0,75
Statul loveşte din nou PFA: contribuţii de până la 33,5 la sută Angajaţii plătiţi din drepturi de autor şi persoanele fizice autorizate ar putea plăti, începând din 1 ianuarie 2011, contribuţii sociale de până la 33,5 la sută, de la 10,5 la sută în prezent, potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului. Score: 0,75
Udrea invocă suportul public în cazul unui guvern cu un nou premier Este vorba despre un cod de conduită care funcţionează în favoarea cetăţenilor, a ţării şi implicit a PDL. … Este un cod de conduită pe care eu mi-l asum", a încheiat Udrea. Score: 0,25
Ministrul Muncii admite că vor exista noi măsuri nepopulare Noul ministru al Muncii a precizat că priorităţile sale la început de mandat sunt Legea salarizării unitare, Legea pensiilor, care este în Parlament la Comisia de muncă, şi Codul de asistenţă socială. Score: 0,25
Năstase: Remanierea e o reglare de conturi între Băsescu şi lideri ai PDL "Erau acolo, pe fundalul acţiunii spectaculoase (în care o codană se juca cu stăpânul casei), mai mulţi negri care munceau din greu pe plantaţie. Score: 0,25
Vlădescu: Remanierea mea este o eroare …Ministerul Finanţelor care ar trebuie continuate", a declarat Sebastian Vlădescu, care a enumerat modificarea Legii Vămii, Legea datoriei publice şi republicarea Codului Fiscal "într-o formă care să îl facă inteligibil" la capitolul proiecte pe care ar fi dorit să le continue. Score: 0,25
NASA vrea să trimită oameni pe un asteroid până în 2025 Misiunea, cu numele de cod "Plymouth Rock" foloseşte două capsule Orion modificate, care ar avea suficient spaţiu pentru propulsie şi pentru găzduirea astronauţilor. Score: 0,25
Băsescu: Unii diplomaţi, cum este fostul ambasador al Suediei, ajung să fie geambaşi de avioane De altfel, România a fost criticată deschis pentru faptul că nu a aderat încă la Codul de Conduită pentru Achiziţii Militare, România fiind singurul stat din UE27 care nu a semnat încă acest acord care presupune transparentizarea achiziţilor de armament. Score: 0,25
Lecţia de gândire Mihai Untilă, colegul meu de clasă din Codreni, mă întreba alaltăieri: – Score: 0,25
Sute de angajaţi din învăţământ, disponibilizaţi din 1 septembrie …Educaţiei, nu a respectat prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional care stabileşte o perioadă de preaviz de 20 de zile şi nici pe cele ale Codului Muncii, prin care concedierea unor angajaţi se face cu respectarea perioadei de preaviz de minimum 15 zile", mai scriu reprezentanţii FSLI. Score: 0,25
Astăzi începe o nouă sesiune parlamentară Parlamentarii vor discuta legea Educaţiei naţionale, Codurile Civil şi Penal. Score: 0,25
Guvernul va modifica ordonanţa privind drepturile de autor A fost o bâlbâiala în ceea ce priveste aplicarea acestei legi şi am propus ieri în guvern la propunerea noastră, aşa cum era în codul fiscal, că angajatorul va fi cel care rezolva, nu să stea la rând sute de mii de persoane, şi mâine vine ministrul Finanţelor cu norme metodologice schimbate"… Score: 0,25
Românii, pe ultimul loc din Europa la învăţat. Danezii ocupă poziţie fruntaşă România este codaşa Europei la învăţarea pe parcursul vieţii, indică studiul ELLI (European Lifelong Learning Indicators), dat publicităţii de fundaţia germană Bertelsmann. Score: 0,25
Angela Merkel cere demisia unui bancher german care a făcut remarci „rasiste” Bundesbank, banca centrală a Germaniei, s-a distanţat de un membru al consiliului de administraţie care a făcut unele afirmaţii rasiste despre musulmani şi evrei, spunând că remarcile bancherului sunt dăunătoare şi încălcă codul de conduită al băncii, scrie agenţie de presă The Associated Press. Score: 0,25
Notarii reduc cu 10% prețurile orientative ale proprietăților imobiliare din București Conform informațiilor UNNPR, ghidul privind valorile orientative a fost elaborat la sfârșitul anului 2009, potrivit prevederilor Codului fiscal, de societățile Euro-Expert și Expert Valuation pentru Camera Notarilor Publici București, și este aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2010, fiind… Score: 0,25
Mulţi patroni îşi trimit angajaţii în şomaj şi îi angajează la negru Codul muncii prevede amenzi cuprinse între 3.000 şi 4.000 de lei pentru fiecare persoană prinsă muncind "la negru". Score: 0,25
Cu cine crede Victor Ponta că ar putea redresa România 215 din Codul Penal şi se defineşte astfel: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate… Score: 0,25
61 de ani de la detonarea primei bombe nucleare sovietice Oraşul-fantomă SAROV, oraş din regiunea Nijni Novgorod, a adăpostit, sub numele de cod Arzamas 60, centrul secret sovietic de cercetări nucleare. … Numele său de cod iniţial era KB11 (Biroul de construcţii nr. Score: 0,25
Societatea Academică din România critică modificările aduse Codului Fiscal 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale "se contrazice flagrant cu normele de aplicare, fiind, de fapt, neimplementabilă", şi recomandă contribuabililor "să nu depună niciun fel de declaraţii până când actul legislativ nu este reemis într-o formă clară şi corectă". Score: 0,65
La Edinburgh poţi lăsa odihna pe septembrie …poveste despre oamenii puternici şi crimă, o căutare în registru comic a perfecţiunii lumii, sau o fostă sală de box, cu "Beautiful Burnout", pentru a urmări codicele muşchilor şi un meci fatal din lumea boxului, dă dimensiunea "Fringe Festival". Score: 0,25
Patronatul Vinului: Deciziile Guvernului vor distruge toate business-urile româneşti Unele decizii ale Guvernului, precum cea privind modificarea Codului Fiscal, luate "din inconştienţă sau din prostie", vor duce la distrugerea tuturor business-urilor româneşti, apreciază preşedintele Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe. Score: 0,75
Întrebări despre oportunitatea investiţiei de la Roşia Montană Investiţiile străine şi cele cu capital indigen sunt bine venite într-o ţară cu o economie marcată de cod galben spre roşu şi cu un număr nesustenabil de şomeri, pensionari şi funcţionari publici. Score: 0,25