Românii, pe ultimul loc din Europa la învăţat. Danezii ocupă poziţie fruntaşă

Rezultatele făcute publice de către fundaţia germană Bertelsmann nu indică faptul că danezii ar fi mai inteligenţi decât românii, au atras atenţia realizatorii studiului.

România este codaşa Europei la învăţarea pe parcursul vieţii, indică studiul ELLI (European Lifelong Learning Indicators), dat publicităţii de fundaţia germană Bertelsmann. Locurile fruntaşe sunt ocupate de Danemarca şi Suedia, iar la mijlocul clasamentului se află Germania şi Franţa. Alături de România, pe locurile de la coadă se mai situează Ungaria, Grecia şi Bulgaria.

Studiul ELLI a ţinut cont de un număr de 36 de indicatori, fiind împărţit în patru sub-categorii, corespunzătoare celor patru dimensioni ale învăţării definite de UNESCO: „învăţarea pentru a şti”, acoperită de educaţia formală, „învăţarea pentru a face”, reprezentată de perfecţionarea la locul de muncă, şi „învăţarea convieţuirii”, legată de activităţile sociale desfăşurate în timpul liber şi, în final „învăţarea organizării propriei vieţi”, care presupune acumularea de informaţii puse în slujba dezvoltării personale şi a unui stil mai bun de viaţă.

„Învăţatul nu se limitează la instituţiile educaţionale. Oamenii învaţă şi la locurile de muncă, în cadrul organizaţiilor politice, în interiorul familiilor şi în timpul activităţilor desfăşurate în timpul liber”, a precizat Dr. Jorg Drager, membru al fundaţiei Bertelsmann.

Realizatorii studiului atrag însă atenţia că cifrele publicate nu indică faptul că danezii sunt mai inteligenţi decât românii. „ELLI măsoară exclusive măsura în care condiţiile de învăţare prezente într-o ţară facilitează bunăstarea economică şi socială”, se precizează în studiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.