„Moneda euro nu ar fi trebuit să apară” Fostul diplomat european şi preşedinte al Federaţiei germane a industriilor Hans-Olaf Henkel a declarat recent pentru cotidianul.ro: “După ce am fost unul dintre susţinătorii creării monedei euro, consider acum că poziţia mea pro-euro din acea perioadă a fost cea mai mare greşeală profesională pe care am făcut-o vreodată”. Score: 0,27
Economie Politică Moody’s: Sectoarele bancare din România, Ungaria şi Slovenia rămân neprofitabile în acest an Instituţiile de credit din Ungaria şi România sunt afectate de dependenţa de fonduri de la băncile-mamă din vestul Europei, a declarat Simone Zampa, analist la Moody's într-un interviu acordat Bloomberg şi preluat de cotidianul The Sydney Morning Herald. Score: 0,26
S-a declanşat războiul contra samsarilor retrocedărilor Nu se ştie dacă suma menţionată este corectă – datele oficiale de pe site-ul ANRP nu bat cu spusele premierului, dar un un fost angajat al ANRP a făcut unele precizări pentru Cotidianul.ro: „cifric, premierul are dreptate. Score: 0,26
Actualitate E oficial. Andreea Lambru a fost numită în Consiliul AVAS aşa cum anunţa luni cotidianul.ro Hotărârea privind revocarea şi numirea unor membri ai Consiliului de supraveghere şi îndrumare a activităţii Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului a fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei de marţi de la Palatul Victoria. Score: 0,27
Actualitate Extern Bulgaria: Existența interceptărilor ilegale, confirmată de Parchetul General Cotidianul 'Capital' scrie marţi că procurorii nu pot să confirme dacă ordinul pentru interceptările ilegale a venit din partea lui Ţvetanov şi dacă personalităţile menţionate de Stanişev au fost vizate de această activitate pentru că o mare parte din datele au fost şterse de unul dintre inculpaţi. Score: 0,26
Actualitate Extern 14 decese provocate de virusul H7N9 în China, potrivit oficialilor …miliarde de euro) în săptămâna care a urmat anunţului contaminării unei fiinţe umane cu un virus care până acum nu se răspândea decât în rândul păsărilor, informează cotidianului Global Times, care cere consumatorilor să nu cedeze în faţa panicii. Score: 0,26
Actualitate Justiție Băsescu a câştigat definitiv procesul cu Dinu Patriciu Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru "minciună şi trucarea unor filmări", acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Score: 0,27
„Eugene Boudin şi călătoriile sale” O viziune poetică a cotidianului Plaja la Trouville Dar Eugène Boudin nu a fost numai un pictor al peisajului. Score: 0,26
Actualitate Extern Raport: Armata egipteană le-a ordonat medicilor să opereze fără anestezie manifestanţi Armata egipteană le-a ordonat medicilor să opereze fără anestezie manifestanţi răniţi în timpul revoltelor organizate împotriva puterii, conform unor fragmente dintr-un raport publicat în ediţia de vineri a cotidianului britanic The Guardian, preluat de AFP, relatează Agerpres. Score: 0,26
Gama Verde a învins Max Bogl Cotidianul.ro a luat mai de mult urma afacerilor legate de Arena Naţională Lucrările de construcţie a Arenei Naţionale au fost executate de asocierea Max Bögl Bauunternehmung GmbH Germania şi Astaldi Spa Italia, în baza Contractului de execuţie nr. Score: 0,26
Actualitate OffshoreLeaks: Le Monde refuză să comunice justiţiei sau guvernului orice document Cotidianul francez Le Monde a anunţat miercuri că va respinge 'orice solicitare, judiciară sau guvernamentală', de a transmite documente OffshoreLeaks, aşa cum i-a cerut ministrul pentru buget, Bernard Cazeneuve, informează AFP, citată de Agerpres. Score: 0,26
Aterizări și decolări cu plata înainte, ca pe „centură” Consider că reprezentanţii Carpatair sunt suficient de responsabili să-şi achite datoriile, în beneficiul tuturor părţilor implicate în acest litigiu”, a declarat, pentru cotidianul.ro, Dan Idolu, directorul Aeroportului ”Traian Vuia” Timişoara. Score: 0,27
Silaghi: Preţul de pornire pentru vânzarea CFR Marfă este foarte mic Liberalul Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, a declarat pentru cotidianul.ro că „preţul de pornire pentru vânzarea CFR Marfă este foarte mic, dar trebuie ţinut cont de faptul că datoriile se convertesc în acţiuni”. Score: 0,26
Actualitate Editorial Fata lu’ tata, la o cafea cu prefectul Într-un interviu acordat cotidianului „Adevărul”, Valeria Schelean a spus că a intrat în Parlament pentru a-i ajuta pe oamenii din colegiul în care a candidat şi despre care a scris pe blog la un moment dat: „Dragi cărăşeni, m-aţi cucerit pentru totdeauna”. Score: 0,26
Actualitate Editorial A cui este afacerea „detectoarelor” de bombe? Mai mult, aşa cum am demonstrat în articolul de ieri din cotidianul.ro, aceste „detectoare” sînt încă folosite, de pildă, în anchetele oficiale ale Parchetului General! Score: 0,26
Olguţa Vasilescu refuză să mai dea informaţii cotidianului „Gazeta de sud” Not found: cotidianul Score: 0,45
Cererea pentru bancnotele de 100 de dolari a crescut, din cauza europenilor Suma totală de dolari în circulaţie la nivel global a urcat cu 42% în ultimii cinci ani, la 1.175 miliarde de dolari, unul dintre principalele motive fiind cererea din Europa, a afirmat preşedintele Rezervei Federale (Fed) din San Francisco, John Williams, potrivit cotidianului Financial Times, citat de Mediafax.ro. Score: 0,26
Actualitate Extern Seul: Coreea de Nord pregăteşte testarea unei rachete şi a unei bombe nucleare Potrivit cotidianului JoongAng Ilbo, citat de Mediafax, aceste mişcări observate la instalaţia Punggye-ri sunt de aceeaşi natură cu cele observate înaintea celui de al treilea test atomic, efectuat la 12 februarie, sancţionat de către Consiliul de Securitate al ONU şi reprezentând sursa tensiunilor în curs din Peninsula Coreea. Score: 0,26
Actualitate Extern SUA va trimite un avion fără pilot în Japonia pentru a supraveghea Coreea de Nord (presă) Va fi prima mobilizare a unui avion de supraveghere de acest tip în arhipelag, potrivit cotidianului Sankei Shimbun, care citează surse guvernamentale. Score: 0,26
Acorduri de Jazz şi Clasic Muzica lor te face să «tremuri de plăcere»", scria cronicarul de specialitate de la revista britanică “Songlines”, iar cotidianul olandez “De Volkskrant” aprecia: “În frumuseţea-i unică, acest album este la acelaşi nivel cu cele mai bune opere ale lui Anouar Brahem" Concertul trupei… Score: 0,26
Actualitate Extern Fidel Castro face apel la SUA şi RPDC să evite izbucnirea unui „război nuclear” "Dacă izbucneşte războiul, popoarele din fiecare parte a peninsulei vor fi în mod oribil sacrificate, fără niciun avantaj pentru niciuna dintre părţi", a afirmat el într-un articol publicat pe prima pagină a Granma, cotidianul Partidului Comunist cubanez. Score: 0,26
Actualitate Extern Anchetă în Olanda privind prezenţa cărnii de… câine în chiftele …ar fi importat cadavre de câini din Spania pentru a le folosi în produse pentru hrana animalelor sau chiar pentru chiftele destinate consumului uman, relatează, vineri, cotidianul spaniol ABC, citat de Agerpres. Score: 0,26
Sebastian Ghiţă face doar afaceri cu statul? Conform unor calcule realizate de cotidianul.ro, în 2011 (ultimul an pentru care Ministerul Finanţelor a publicat rezultatele financiare ale firmelor din România), pentru două dintre cele mai importante… Score: 0,26
Actualitate Extern Grecia a vândut ambasada din Londra Alte trei proprietăţi, din Nicosia, Belgrad şi Bruxelles, au generat alte 13,54 milioane de euro, a anunţa autoritatea pentru privatizare, citată de cotidianul elen Kathimerini. Score: 0,27
Mihai Anghel, producător agricol: „E război, domnule, dar nu se mai trage cu puşca!” Într-un interviu acordat site-ului cotidianul.ro, Mihai Anghel, cel mai mare producător agricol din sudul României, vorbeşte despre interesele care se ascund în agricultură şi despre scandalul cu aflatoxină. Score: 0,80
Pregătirile pentru Schengen ne-au costat 656 milioane de euro din bugetul de stat Cotidianul.rovă prezintă principalele investiţii făcute de MAI, cu sumele aferente. … <strong>Cotidianul.ro </strong> vă prezintă principalele investiţii făcute de MAI, cu sumele aferente. Score: 0,80