Ultimul salut Gigantului cel bun, Bud Spencer Ne frecventam, ne vedeam acasă cu soţia sa, Maria, fiica producătorului Peppino Amato, o bucătăreasă excelentă, care are pe conştiinţă ceva din dimensiunea supraponderală a soţului ei”. Score: 0,28
Postul Sfinţilor Petru şi Pavel Roaga-te pentru ei si roaga-te si pentru tine, chiar când te-or blestema, sa te ierte Dumenezeu.Paziti despre latura poftirii trupesti frica si cuviinta crestineasca si nu va amagiti de trup de vreti sa va bucurati de copiii vostri; iar de nu asa vor spori relele cât va junghia fiul pe tata-sau, si va sugruma fiica pe mama-sa! Score: 0,28
Lăsaţi-o mai moale, domnule Ambasador! Fiica mea a primit aceleaşi sfaturi de la mine şi, aşa cum s-a întâmplat chiar de la începutul carierei mele diplomatice, cu toată generaţia mea, oricare dintre copiii personalului ambasadei, care se purta necuviincios, sau critica în public ţara unde fuseserăm trimişi, era luat de-o parte şi i se făcea o ”prelucrare”. Score: 0,28
Cărți de vacanță Mama și fiica o inițiază apoi în misterele sexualității și ale feminității, iar o bătrână prostituată îi dezvăluie, într-un bordel, istoria nespusă a Familiei. Score: 0,30
Bucureştiul Ioanei Pârvulescu, pe Tamisa În cele 13 zile câte au mai rămas până la Anul Nou, apariţia tânărului ajunge să schimbe viaţa oamenilor pe care-i întâlneşte: de la un cunoscut medic şi fiica sa, care tocmai îşi face intrarea în societate, până la gazetarii de la Universul, de la micul curier de numai 8 ani, care bate străzile capitalei ca să ducă daruri… Score: 0,29
„Direcţii. Sens”. Constantin Rusu la Galeria AnnArt Mugur de lumină Lansarea cărţii şi prima plantare simbolică au avut loc în prezenţa artistului şi a Monicăi Pillat, fiica scriitorului. Score: 0,28
Din colecţii private în Forumul bucureştean În licitaţia actuală, colecţia Horia Zaharia este reprezentată de un portret de copil al maestrului Nicolae Tonitza, Irina – fiica cea mare a artistului. Score: 0,29
Laura Codruţa Kovesi, în faţa unui semn de normalitate Fac aici o destăinuire: fiica mea cea mare este avocat şi ştiu bine ce a însemnat pregătirea ei, cîte cărţi a studiat pînă noaptea tîrziu şi cît timp cheltuieşte şi acum să fie în pas cu legislaţia stufoasă de la noi. Score: 0,28
Capodopere şi preţuri-record la licitaţii din Londra şi Paris Pictată în 1992, această scenă intimistă o reprezintă pe fiica pictorului, Isobel Boyt, numită Ib, însărcinată şi îmbrăţişată cu tandreţe de soţul ei. Score: 0,28
„Lebăda neagră” Natalie Portman a împlinit 35 de ani În rolul Jane Foster din pelicula Thor În luna octombrie a acestui an, ea va fi alături de Lily-Rose Depp, fiica Vanessei Paradis şi a lui Johnny Depp, pe afişul filmului Planetarium, o dramă a cărei acţiune se petrece în anii 30, realizată de Rebecca Zlotowski. Score: 0,30
Diana Damrau: „Sunt un animal de scenă” În 2008, a avut loc premiera Lucia di Lammermoor la MET, iar în 2009, a interpretat rolul Maria din Fiica Regimentului la San Francisco şi Donna Anna din Don Giovanni la Geneva. Score: 0,28
ANI: 11 aleși locali, în incompatibilitate și conflict de interese Ulterior, Primăria Merei a încheiat cu fiica lui Ion Fătu două contracte de închiriere pentru suprafețele de pajiști aflate în domeniul privat al comunei. Score: 0,29
Biroul de debite abuzive şi depozite nesigure Aş întoarce cu fundul în sus întregul sistem judiciar şi legal al acelei vremi pentru a elimina o astfel de discriminare, mai ales că în 20 de ani fiica mea va fi fost adultul care sunt eu acum. Score: 0,28
România, o țară în care corupția nu te lasă să prinzi aripi Toader şi fiica sa, Giulia S.P.: În construcţii încă e criză pe piaţă muncii în Italia. Score: 0,30
Noului ambasador al lui Putin în România nu-i plac „stereotipurile antiruse” Not found: fiica Score: 0,29
Unde am putea merge în scurt timp, a doua oară, la alegeri pentru primar În august 2015, Constantin Hogea a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest la domiciliu, alături soția şi fiica sa, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care luare de mită şi efectuare de operaţiuni economice incompatibile cu funcţia. Score: 0,30
Dacă şi dacă şi dacă dorea ca fiica sa să beneficieze de asigurarea sa de viaţă; – … nu dorea ca fiica sa să rămână cu memoria unui tată trădător, dar nici cu amintirea unui tată mai rău ca doctorul Mengele. Score: 0,30
Șefii şi-au „reîntregit familiile” şi au interzis controalele în punctele de frontieră (I) Mirescu Ioana este ofiţer specialist II la Serviciul financiar, iar pentru reîntregirea familiei pe meleaguri bănăţene, fiica sa este şi ea încadrată la acelaşi ”financiar” ca ofiţer. Score: 0,28
Astăzi se deschide Bookfest Sensul în viaţă i l-a dat rolul de mamă, fiica ei fiind cea care o sfătuieşte uneori. Score: 0,28
AMR spune că ministrul Justiţiei, Raluca Prună, „are o gîndire retrogradă” Crescută sub umbrela fostului procuror comunist Monica Macovei, a cărei asistentă a fost ani de zile, Raluca Prună, fiica fostului ambasador comunist Vasile Prună, mai dă dovadă încă o dată, prin această declaraţie, că nu înţelege absolut deloc care sînt principiile de drept care guvernează Justiţia! Score: 0,29
Atmosfera se încinge la TIFF Regizorul Šarūnas Bartas, împreună cu fiica sa, actriţa Ina Marija Bartaité, şi producătoarea Jurga Dikčiuvienė vor veni Cluj, unde vor discuta cu publicul despre filmul Peace to Us in our Dreams, selecţionat anul trecut în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes şi la TIFF în secţiunea 3×3. Score: 0,29
Patrulaterul Șugac-Șugac-Urâte-Chendereș și lumea interlopă Și, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, aceasta s-a plâns că are mari probleme, inclusiv de fumuri, cu fiica, singurul copil al cuplului Șugac, pe care a trebuit să o mute de la facultate din Cluj la Oradea, pentru a o avea în supraveghere mai strictă. Score: 0,28
Fosta soție a lui Condrea mai răstoarnă o teorie "Fiica mea a fost la mine conform programului de vizitare, de vineri, când am luat-o de la școală. … Femeia a mai spus că fiica sa i-a mărturisit că nu și-a mai văzut tatăl încă de miercuri. Score: 0,31
Caleidoscop teatral la sfârşit de stagiune “Furtuna” Ion Caramitru în rolul Prospero din Furtuna Un basm despre un duce detronat, devenit magicianul Prospero, şi despre fiica lui, Miranda. Score: 0,28