Bucureştiul Ioanei Pârvulescu, pe Tamisa

După ce, de curând, celebra publicaţie britanică The Telegraph a recomandat Bucureştiul drept una dintre cele mai atractive destinaţii de vacanţă, Institutul Cultural Român din Londra organizează, pe 23 iunie, o întâlnire cu scriitoarea şi criticul literar Ioana Pârvulescu, care a dedicat mai multe cărţi existenţei, istorică, dar şi ficţională, a „Micului Paris”. Evenimentul este prilejuit de apariţia în limba engleză, în traducerea lui Alistair Ian Blyth, a romanului Viaţa începe vineri, recent publicat de editura britanică Istros Books. Ȋn cea de-a doua zi pe care o va petrece la Londra, scriitoarea, laureată a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, este invitata specială a Festivalului Balkan Day, organizat de Istros Books cu sprijinul ICR Londra, la celebra British Library.

Lansarea de la sediul Institutului, din data de 23 iunie, va consta într-o conversaţie pe marginea cărţii în compania autoarei şi a binecunoscutei jurnaliste Lucy Popescu (The Independent, TLS, Huffington Post ş.a.), precum şi a editoarei Susan Curtis Kojakovic, însoţită de lectura unor fragmente inedite în interpretarea actorului Sebastian Bădărău.

În 24 iunie, Ioana Pârvulescu va lua parte la cea de-a doua ediţie a Festivalului Balkan Day, care reuneşte câţiva dintre cei mai importanţi scriitori, universitari şi traducători din regiunea balcanică. Dezbaterile se vor întinde pe durata întregii zile, Ioana Pârvulescu urmând să contribuie la o discuţie despre modul în care istoria şi mitologiile naţionale influenţează temele şi modul în care povestim, în compania prozatorului şi eseistului bulgar Alek Popov şi a poetei britanice Fiona Sampson.

Viaţa începe vineri este cartea care i-a adus Ioanei Pârvulescu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2013. Este un roman istoric, cu tramă semipoliţistă, care surprinde atmosfera Bucureştiului fin de siècle, având în centru povestea unui tânăr care se trezeşte, amnezic, la marginea oraşului în ultimele zile ale anului 1897, părând căzut din alte vremuri, fără acte şi fără niciun indiciu despre locul de unde a venit. În cele 13 zile câte au mai rămas până la Anul Nou, apariţia tânărului ajunge să schimbe viaţa oamenilor pe care-i întâlneşte: de la un cunoscut medic şi fiica sa, care tocmai îşi face intrarea în societate, până la gazetarii de la Universul, de la micul curier de numai 8 ani, care bate străzile capitalei ca să ducă daruri în stânga şi în dreapta pentru a-şi întreţine mama deranjată mental până la comisarul care cercetează cazul straniului personaj principal şi al unei crime petrecute la câţiva paşi de locul unde acesta a fost găsit.

Ioana Pârvulescu a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, iar din 1996 predă literatura modernă la aceeaşi facultate. A obţinut doctoratul în anul 1999, cu teza Prejudecăţi literare. Opţiuni comode în receptarea literaturii române. A coordonat seria Cartea de pe noptieră a Editurii Humanitas şi a lucrat ca redactor la revista România literară. Pe lângă romanul Viaţa începe vineri (Humanitas, 2009), a mai publicat volumele: Întoarcere în Bucureştiul interbelic (Humanitas, 2003); În intimitatea secolului 19 (Humanitas, 2005); În ţara Miticilor. De şapte ori Caragiale (Humanitas, 2007), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (Humanitas, 2011).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.