Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în insolvenţă a Blue Air Societatea de administrare face parte din grupul de firme controlat de avocatul Remus Borza, specializate pe consultanţă juridică şi reorganizare judiciară. … Compania Blue Air Transport Aerian SA face parte din grupul de firme Romstrade deţinut de omul de afaceri Nelu Iordache. Score: 0,27
Sindicatele îi cer lui Băsescu să nu promulge Legea pensiilor În acest context, luni la ora 15.00 ne întâlnim cu grupul parlamentar de la PSD ca să vedem în ce măsura aceste revendicări pot fi rezolvate în următoarea perioadă sau vor fi preluate în programul de guvernare al PSD-ului. Score: 0,26
Oprea şantajează PDL, ameninţând cu demisia din Guvern Publicaţia notează că primul pas a fost făcut: La Cameră, deputaţii puterii au votat înfiinţarea grupului parlamentar al UNPR şi urmează Senatul. … "În acest fel am întărit şi coaliţia, şi grupul. Score: 0,26
Fairplay-ul, un simplu slogan pentru FIFA? Vivendi voia să cumpere ISL (branşă specializată în drepturi sportive a grupului de marketing sportiv ISMM) aflat în pragul falimentului şi care negocia drepturile de televizare şi marketing ale Mondialului. Score: 0,26
Guvernul mondial din umbră se întruneşte la Bucureşti …o idee asupra puterii de influenţă a acestui domn: preşedinte Goldman Sachs, preşedinte BP, procuror general al Irlandei, director Royal Bank of Scotland, director al Grupului Bilderberg, membru de onoare al Institutului de Afaceri Europene, ambasador şi reprezentant special ONU, preşedinte London School of Economics, consilier financiar… Score: 0,26
Confruntarea SUA-Iran are loc în Yemen Franţa a confirmat "împuşcarea mortală a unui cetăţean francez" la Saana, precizând că acesta era angajat al companiei franceze SPIE şi era detaşat la grupul energetic austriac OMV, potrivit Ministerului de Externe. Score: 0,26
Mai tare ca-n filmele cu Stan şi Bran V-a cerut personalul tehnic al Camerei sau v-au cerut cei de la grupul dumneavoastră? Score: 0,26
Adomniţei: Eu nu mai plec din sală, nu cred că este eficient Deputatul PNL Cristian Adomniţei spune că nu va mai părăsi plenul CAmerei Deputaţilor şi că nu este de acord cu faptul că marţi grupul PNL a plecat de la lucrările Camerei Deputaţilor. Score: 0,26
Şapte sau opt parlamentari ai Puterii ar putea susţine moţiunea Liderul grupului PSD din Senat a mai spus că parlamentarii care "tatonează terenul" sunt din toate partidele aflate în Guvern. Score: 0,26
Tănăsescu: Dacă se reduce impozitul pe venit e nevoie de alte măsuri pentru deficit Proiectul a fost iniţiat de grupul PDL din Senat. Score: 0,26
Dosarul lui Dorin Tudoran (III). Arhivele despre răzvrătirea profesională Nota din 13 noiembrie 1975 înregistrează luarea de atitudine a lui Adrian Petringenaru, Constantin Piliuţă şi Sabin Bălaşa, în presa de partid, împotriva grupului Dan Hăulică, Sorin Dumitrescu şi interlocutorii lor. Score: 0,26
Situaţiunea (XLVIII) / De la Ioan Roşca, un observator atent al vieţii publice „postcomuniste", aflăm că „Emil Constantinescu declara, la Grupul de Dialog Social, pe 13 iunie 2005, că «Noi am greşit făcând pact cu o parte a Securităţii»" (referire la alianţa de guvernare cu PD-FSN). Score: 0,26
Încă o plângere penală pentru Roberta Anastase Deputaţii PDL şi cei din grupul lui Oprea nu au putut fi contactaţi sau nu au vrut să discute despre ce s-a întâmplat azi în plenul Camerei Deputaţilor. Score: 0,26
Impozitul pe venit ar putea fi redus la 10% Proiectul a fost iniţiat de grupul PDL din Senat, condus până recent de noul ministru de Interne, Traian Igaş. Score: 0,26
PÎCCJ: Dosarul Robertei Anastase se află în faza actelor premergătoare Liderul grupului deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat pe 21 septembrie că a depus o plângere penală, la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, împotriva preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, precum şi a secretarului Sever Voinescu, pentru abuz în serviciu şi fals în cazul votului asupra Legii pensiilor. Score: 0,26
Ilegalităţile continuă în Camera Deputaţilor. Opoziţia intră în grevă Principalul motiv – introducerea abuzivă pe ordinea de zi a legalizării grupului parlamentar al independenţilor lui Gabriel Oprea. Score: 0,26
Cristian Rădulescu, ales liderul senatorilor PDL De asemenea, în locul lui Rădulescu grupul democrat-liberal l-a propus la preşedinţia Comisiei de Muncă pe Petru Başa, iar în locul lui Traian Igaş a fost propus la preşedinţia Comisiei pentru Regulament pe Toader Mocanu. Score: 0,26
Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe legile educaţiei şi salarizării unitare "Avem probleme şi întârzieri la Legea educaţiei, BPN i-a mandat pe primul-ministru şi pe liderii grupului să grăbească procedurile parlamentare pentru Legea educaţiei şi Legea salarizării unitare. Score: 0,26
Microsoft dă în judecată Motorola Grupul IT Microsoft a dat în judecată Motorola, acuzând producătorul de telefoane mobile de încălcarea unor patente în producţia liniei de smartphone-uri Android. Score: 0,26
Noel Gallagher (ex Oasis) a devenit tată pentru a treia oară Noel Gallagher a decis să ia o pauză mai lungă în carieră, după destrămarea grupului Oasis, în vara anului 2009. Score: 0,26
Minerit sau moştenire: Bătălia pentru Roșia Montană Împreună cu grupul român Arhitectură, Restaurare, Arheologie, el doreşte ca Ministerul Culturii să includă Roşia Montană pe o "listă de provizorie a UNESCO", primul pas către includerea în lista patrimoniului universal. Score: 0,26
Funeriu îşi va echivala diplomele când va funcţiona platforma online de recunoaştere La numirea sa în funcţia de ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu ocupa funcţia de lider al grupului de cercetare de excelenţă "Marie Curie" la Universitatea Tehnică din München, fiind şi investigator principal în cadrul International Graduate School of Science and Engineering. Score: 0,26
Porsche ar putea reveni în Formula 1 Mueller a declarat pentru revista Autosport că Porsche şi Audi, care sunt legate de Grupul Volkswagen, vor dezvolta maşini sport de performanţă, precum şi bolizi de Formula 1. Score: 0,26
Boc contestă în 2010 ce au votat PD şi Boc în 2003 şi PD în 2005 Iată în rezumat ştirea care apare pe site-ul MONEY.ro: Emil Boc a spus azi că va contesta în instanţă conversia în acţiuni a datoriilor Rompetrol deşi, acum şase ani, cel puţin doi membri marcanţi ai PD au votat, în comisiile parlamentare, legea care permite grupului Rompetrol să nu-şi plătească datoriile. Score: 0,26
Piaţa Obor din Capitală a fost redeschisă Deschiderea oficială a noii pieţe a avut loc într-o atmosferă festivă, în acordurile muzicale ale grupului folcloric "Teleormanul", pe scena special amenajată urmând să urce pe parcursul zilei artişti precum Maria Ciobanu, Maria Dragomiroiu şi Elisabeta Turcu. Score: 0,26
Unii parlamentari UDMR ar putea vota o moţiune de cenzură! Deduc acest lucru din declaraţiile lor, din manifestările lor în grupul parlamentar, în dezbaterile din Parlament sau din intervenţiile lor din mass-media", a declarat senatorul UDMR Gyorgy Frunda. Score: 0,26