AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu va susține soluția președintelui Nicușor Dan, pentru funcția de prim-ministru al Guvernului României, Adrian Veștea.
Ca și până acum, partidul condus de George Simion susține că „voința poporului este suspendată” după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024.
Astfel, subliniază AUR, „propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineață de duminică” prin desemnarea lui Adrian Veștea, fără ca acesta să fie propus de niciun partid politic reprezintă o încălcare flagrantă a Constituției prin încercarea de subordonare a Legislativului de către Președinție.
Mai mult, AUR îl acuză pe președintele Nicușor Dan, de faptul că încearcă să-și creeze un regim personal, „similar cu cele autoritare sau chiar totalitare” și de încălcarea principiilor europene de către cei care pretind că le susțin cel mai vehement.
CITEȘTE ȘI:
A încălcat Nicușor Dan Constituția prin desemnarea lui Veștea? INTERVIU
Soluția celor de la AUR o reprezintă alegerile anticipate sau, așa cum este ea redată în comunicat, „întoarcerea la popor și respectarea regulilor democratice”
„Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024.
Statul român se află într-un moment de mare cumpănă, iar propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineață de duminică, fără ca Adrian Veștea să fie propus de vreun partid politic, nu face decât să sporească actuala criză pe care o parcurgem.
Separația puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Președinției. Când acesta se blochează, soluția constituțională o reprezintă alegerile anticipate. Soluția noastră este întoarcerea la popor și respectarea regulilor democratice. În acest sens vom dialoga cu toate părțile implicate.
AUR nu va accepta ca nimeni din statul român să își creeze regimuri personale, similare cu cele autoritare sau chiar totalitare. Constatăm cu tristețe că am avut dreptate în ceea ce am susținut. Europa este călcată în picioare tocmai de cei care pretind că o susțin cel mai vehement.
Pozițiile exprimate anterior de formațiunea noastră rămân neschimbate, ca și loialitatea față de cetățenii care au încredere în noi în număr mare. România nu are nevoie de trădători, ci de consens, dialog și speranță.”, se arată în comunicatul remis de Alianța pentru Unirea Românilor.