Nicuşor Constantinescu atacă ordonanţa de reducere a posturilor din primării Conducerea Consiliului Judeţean Constanţa a introdus acţiune în contencios administrativ împotriva Guvernului şi Ministerului de Finanţe referitor la OUG 63/2010, ce prevede un număr maxim de posturi în administraţia publică, şi a sesizat şi Curtea Constituţională în legătură cu acest act normativ. Score: 0,27
CE ar putea declanşa procedura de infringement împotriva României "Comisia a subliniat că este pentru a doua oară când este posibil ca prevederile tratatului să fie încălcate, după ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind combaterea evaziunii fiscale", au arătat sursele. Score: 0,27
Stop distrugerii culturii româneşti! …memoriu către Preşedinţia României (preşedintelui Traian Băsescu), Senatului României (preşedintelui Mircea Geoană), Camerei Deputaţilor (preşedintei Roberta Anastase), Guvernului României (premierului Emil Boc), Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (ministrului Kelemen Hunor), Ministerului Finanţelor Publice (ministrului Sebastian… Score: 0,26
Boc acuză din nou primăriile că blochează „Prima Casă” prin întârzierea avizelor de construcţie Potrivit Mediafax, el a precizat că a discutat deja pe această temă cu preşedintele Asociației Române a Băncilor, Radu Ghețea, invitat la şedinţa de miercuri a Guvernului. Score: 0,27
Ministrul Predoiu – responsabil cu modul în care Guvernul se poate implica în problema ANI Şi vă asigur că tot ce va sta în putinţa Guvernului va fi făcut, astfel încât această temă a ANI să fie rezolvată. Score: 0,26
Afacere guvernamentală cu aur de Roşia Adriean Videanu (cel mai hulit şi lunecos ministru al guvernului Emil Boc) a început să colinde televiziunile. … Este vorba de fostul purtător de cuvânt al guvernului Petre Roman, consultantul Bogdan Baltazar. Score: 0,28
Traian Băsescu, participare surpriză la şedinţa de Guvern Preşedintele Traian Băsescu a sosit la sediul Guvernului pentru a participa la şedinţa Executivului din această după-amiază de la ora 13.00. … Preşedintele Traian Băsescu a mai participat la o şedinţă a Guvernului Boc în perioada alianţei dintre PSD şi PDL din vara anului 2009. Score: 0,28
Fitch: România va depăşi ţinta de deficit O altă agenţie de evaluare financiară, Moody's, a avertizat însă că o posibilă întârziere a tranşelor de la FMI şi Uniunea Europeană şi incapacitatea guvernului de a găsi surse alternative de finanţare ar putea pune presiune de scădere pe rating-ul suveran. Score: 0,27
Băsescu: Cum Dumnezeu nu-i observăm pe moldoveni când lucrează la negru? Marea Britanie ar putea primi un aflux de aproape un milion de cetăţeni moldoveni, care "au câştigat la loto" după ce România le-a oferit paşapoarte UE, a relatat, luni, la rândul său, "Daily Express", cerând guvernului de la Londra să renunţe la sistemul social devenit "magnet" pentru imigranţi. Score: 0,27
Cartel Alfa vrea comitet de criză Mai mult, indiferent cât ar fi de eficiente soluţiile Guvernului, ele trebuie să fie sustenabile, dar mai ales înţelese şi acceptate de societate, pentru că doar în acest fel pot fi aplicate în mod eficient, fapt imposibil de realizat în absenţa dialogului real cu societatea. Score: 0,27
Ponta cere ajutorul ambasadelor …parlamentarii care au migrat din PSD şi PNL de la începutul anului 2009, respectiv Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) "este cointeresat în susţinerea Guvernului atât prin postul de ministru al Apărării, acordat lui Gabriel Oprea (preşedinte executiv al UNPR), cât şi prin diferite avantaje personale oferite parlamentarilor… Score: 0,26
„Guvernul Băsescu-Boc a scos România în afara UE” De asemenea, Tudor Chiuariu a apreciat că este primul raport al Comisiei Europene care constată lipsa de voinţă politică a Guvernului şi majorităţii parlamentare de a combate corupţia. Score: 0,27
Cota unică, prioritate a Guvernului Cota unică este o prioritate politică a PDL, a Guvernului şi a primului ministru şi la care nu se va renunţa, a declarat ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu. Score: 0,75
A explodat gulaşul la Budapesta. Guvernul sau FMI se vor frige Relaţia tensionată a guvernului Orban cu băncile este ilustrată de presiunile pe care le-a făcut pentru demiterea guvernatorului băncii centrale, Andras Simor. Score: 0,26
Elena Udrea merită mai mult În urmă cu câteva săptămâni, Elena Udrea a negat că-şi doreşte funcţia de prim-ministru, însă este foarte probabil ca, până la urmă, să fie numită în fruntea Guvernului. Score: 0,26
Videanu l-a dat în judecată pe Ciuvică Ministrul Economiei, Adriean Videanu, l-a acţionat în instanţă pe preşedintele GIP, Mugur Ciuvică, după ce săptămâna trecută l-a somat public să îşi ceară scuze pentru acuzaţia că firma Marmosim a primit o concesiune fără licitaţie din partea guvernului Boc. Score: 0,27
Boc spune că nu a discutat niciodată despre arestarea vreunei persoane Şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat că afirmaţiile patronului OTV, Dan Diaconescu, sunt ridicole şi aberante. … "Este ridicol ce susţine acest domn, este o aberaţie", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, la solicitarea Mediafax. Score: 0,27
Liberalii refuză să fie părtaşi la dezastrul guvernării PDL Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat la guvernare pe liberali în decembrie 2009, în momentul formării guvernului. Score: 0,27
SUA dau sinistraţilor români 50.000 de dolari Potrivit ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, instituţia pe care o conduce a pus la dispoziţie aceste fonduri ca urmare a solicitării Guvernului României pentru asistenţă umanitară cauzate de inundaţii, se arată într-un comunicat de presă trimis de Ambasada SUA. Score: 0,27
Firmele familiei Udrea-Cocoş, aproape de faliment Conform declaraţiilor de avere şi de interese din data de 6 ianuarie 2010 (cele postate la ora actuală pe site-ul Guvernului), coroborate cu informaţiile furnizate de Registrul Comerţului, ministrul Elena Gabriela Udrea (născută la data de 26 decembrie 1973, în Buzău) deţine 50… Score: 0,26
Forintul ungar, lovit puternic de întreruperea discuţiilor dintre FMI şi UE Potrivit agenţiei Reuters, Matolcsy a declarat, luni dimineaţă, pentru postul de televiziune m1, că reprezentanţii FMI şi UE s-au arătat îngrijoraţi de taxa asupra băncilor şi de planul guvernului ungar de a plafona salariile din sectorul public, măsură care ar afecta inclusiv remuneraţia oficialilor băncii naţionale. Score: 0,27
Ungaria respinge categoric noi măsuri de austeritate Potrivit agenţiei Reuters, Matolcsy a mai declarat, luni dimineaţă, pentru postul de televiziune m1, că reprezentanţii FMI şi UE s-au arătat îngrijoraţi de taxa asupra băncilor şi de planul guvernului ungar de a plafona salariile din sectorul public, măsură care ar afecta inclusiv remuneraţia oficialilor băncii naţionale. Score: 0,27
Pierderi de 250 de milioane de euro la Poșta Română Potrivit strategiei guvernului, compania e obligată să facă disponibilizări. Score: 0,27
Cătălin Predoiu: Este necesară o alianţă PNL-PDL Din pacare scoaterea din funcţie a ANI şi legea adoptata în forma vor fi consemnate negativ în Raport, dar sper sa se ţina totuoi cont atât de promptitudinea guvernului, cât şi de faptul că noul cadru legislativ poate deveni un nou punct de plecare. Score: 0,27
Macovei: Premierul Boc nu este suficient de ferm, trebuie să taie în sânge …dea afară în jurul lui", potrivit realitatea.net Întrebată, într-o emisiune la Realitatea TV, dacă apreciază că premierul Emil Boc ar trebui să plece din fruntea Guvernului odată cu evaluarea Executivului din toamnă, Monica Macovei a precizat: "Nu putem răspunde aşa". & Score: 0,27
Boc admite că există scenarii în privinţa cotei unice Impozitul minim va fi eliminat în această toamnă, iar menţinerea cotei unice de impozitare de 16% rămâne un obiectiv fundamental al Guvernului, a anunţat, vineri, premierul Emil Boc, prezent la lansarea "Cartei Albe a IMM-urilor din România 2010". & Score: 0,27