Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu apreciază că Raportul CE constată faptul că „guvernul Băsescu-Udrea-Boc a scos România în afara Uniunii Europene”, Comisia constatând că s-au încălcat angajamentele luate în momentul aderării.
„Este pentru prima dată când, într-un raport de ţară după dobândirea calităţii de membru al Uniunii, CE constată că România încalcă în mod clar angajamentele luate la momentul aderării, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a declarat fostul ministru liberal al Justiţiei Tudor Chiuariu, pentru Mediafax.
De asemenea, Tudor Chiuariu a apreciat că este primul raport al Comisiei Europene care constată lipsa de voinţă politică a Guvernului şi majorităţii parlamentare de a combate corupţia.
Totodată, fostul ministru al Justiţiei a apreciat că actualul guvern este incapabil să dea un mesaj pozitiv în ceea ce priveşte capacitatea instituţiilor statului de a garanta corectitudinea utilizării fondurilor publice.
Pe de altă parte, unul dintre aspectele pozitive remarcate în raport este adoptarea de către Parlament a codurilor de procedură civilă şi penală, a mai spus Tudor Chiuariu.