Noul sistem de compensare a medicamentelor condamnă la moarte mii de pacienţi Într-un comunicat al Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) se arată că instituţia a constatat că intenţia manifestată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) de modificare a sistemului de compensare a medicamentelor este pe cale să devină realitate, potrivit Mediafax. Score: 0,28
22 de morţi şi 7.000 de persoane evacuate, în urma inundaţiilor Ministrul Administraţiei, Vasile Blaga, a declarat că au fost efectuate demersuri pentru a accesa Fondul Solidaritatea al Comisiei Europene, care poate fi accesat în două situaţii, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Peste 1.800 de veterani ar putea fi infectaţi cu HIV într-un spital din SUA Veteranii de război americani ar putea fi infectaţi cu viruşi periculoşi, cum ar fi cel hepatic sau imunodeficitar (HIV), după consultaţii la secţia de stomatologie a unui spital pentru veterani, în statul Missouri, relatează CNN, preluat de Mediafax. Score: 0,28
Şase bănci amendate pentru suprasolicitarea psihică a angajaţilor Lucrătorii bancari muncesc în condiţii de stres ridicat, măsurile de protecţie a sănătăţii acestora fiind absolut necesare, ca în orice alt domeniu", a spus şeful ITM Cluj, citat de Mediafax. Score: 0,28
Preţurile ţigărilor vor creşte, în medie, cu un leu pe pachet Preţurile ţigărilor vor creşte, joi, în medie cu un leu pe pachet, după majorarea TVA şi a garanţiilor pentru antrepozitele fiscale, a declarat pentru Mediafax directorul corporate affairs al JTI România, Gilda Lazăr. Score: 0,28
9.000 de oameni din Neamţ şi Suceava, pregătiţi de evacuare Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, colonelul Ioan Nitică, a declarat pentru Mediafax că în judeţul Neamţ aproximativ 6.500 de persoane au fost vizate de evacuare, marţi seară, după ce apele Siretului s-au umflat şi au ieşit din matcă inundând mai multe zone, în urma ploilor abundente. Score: 0,28
Jaf armat în Capitală, hoţii au plecat cu 19.000 de euro Hoţii au furat 19.000 de euro după ce au tras asupra lor cu gloanţe de cauciuc, victimele fiind rănite, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, citat de Mediafax. Score: 0,28
Blaga: 19 persoane au decedat în urma inundaţiilor, dintre care 14 în ultimele 24 de ore Blaga a precizat că, în urma inundaţiilor, în ultimele şapte zile au decedat 19 persoane, dintre care şapte din judeţul Suceava, şase din Botoşani, două din Cluj şi câte una din judeţele Alba, Bacău, Iaşi şi Vrancea, alte două persoane fiind date dispărute, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Premierul Boc a fost huiduit de localnici la Dorohoi Premierul Emil Boc a fost huiduit, marţi după-amiază, de localnici din Dorohoi, unde a mers să vadă urmările inundaţiilor, sinistraţii reproşându-i că nu mai au nici măcar salarii din care să îşi poată reface casele distruse de ape, informează Mediafax. Score: 0,27
Horia Georgescu: ANI a fost lipsită din nou de un instrument eficient de a verifica averile În plus, unii senatori nu au înţeles încă faptul că această lege este pentru România şi nu lege aflată în dezbatere, prin care să-şi rezolve anumite probleme personale", a declarat Horia Georgescu, citat de Mediafax. Score: 0,28
Tramvaiele care circulă prin zona Pieţei Unirii, deviate pe alte rute Reprezentanţii RATB au precizat că aceste tramvaie vor circula pe rute deviate aproximativ şapte zile pentru executarea lucrărilor de reparaţii la reţeaua de canalizare unde s-a produs avaria, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Vlădescu: Indemnizaţiile pentru mame ar trebui calculate în baza salariului mediu din ultimii 2 ani Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi că indemnizaţiile pentru mame ar trebui stabilite pe baza salariului mediu obţinut în ultimi doi ani, şi nu la cel din ultimele 12 luni, cum se calculează în prezent, informează Mediafax. Score: 0,28
Cursul a revenit spre 4,39 lei/euro la închiderea zilei Moneda naţională a înregistrat variaţii semnificative pe parcursul şedinţei interbancare de marţi, consemnând în prima parte a zilei o tendinţă pronunţată de depreciere, urmată de un interval în care s-a apreciat, pentru ca spre finele sesiunii cursul să revină spre 4,39 lei/euro, scrie Mediafax. Score: 0,28
Traficul feroviar, închis în nord-estul ţării pe patru rute din cauza inundaţiilor Traficul feroviar între mai multe localităţi din nord-estul ţării a fost închis pe patru secţii de circulaţie, din cauza inundaţiilor produse în ultimele 24 de ore, informează Mediafax. Score: 0,27
Fondatorul Swatch a murit în timp ce se afla la lucru Fondatorul şi preşedintele Swatch, Nicolas Hayek, considerat salvatorul industriei elveţiene a ceasurilor mecanice, a murit în mod neaşteptat luni, în timp ce lucra la compania pe care a transformat-o în cel mai mare producător de ceasuri din lume, potrivit "Financial Times", preluat de Mediafax. Score: 0,28
Andi Lăzescu, noul preşedinte-director general al TVR; Ovidiu Miculescu, invalidat de parlament ca şef peste SRR Miculescu, avizat negativ de Comisiile reunite de cultură pentru şefia SRR Ovidiu Miculescu, propus de noul Consiliul de Administraţie al SRR pentru şefia radioului public, a primit aviz negativ din partea Comisiilor de cultură reunite, PSD susţinând că puterea a votat împotriva candidaturii acestuia, relatează Mediafax. Score: 0,29
Şapte români, ucişi de inundaţii în Botoşani Potrivit unui bilanţ al ISU Botoşani, aproape o mie de gospodării, precum şi 2.370 de hectare de păşuni şi 1.845 de hectare de teren arabil au fost inundate în urma revărsării apelor, anunţă Mediafax. Score: 0,27
Cod roşu de inundaţii pe sectoare ale Siretului, Prutului, Jijiei şi Râului Negru Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au actualizat avertizările precedente de inundaţii, conform Mediafax. Score: 0,28
Grevă la metroul din Madrid, din cauza scăderii salariilor angajaţilor cu 5% Această grevă neobişnuită, fără garantarea unui serviciu minim, a fost decretată de sindicate pentru a protesta faţă de scăderea salariilor cu aproximativ 5% impusă de Comunitatea din Madrid tuturor funcţionarilor din regiune, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Dozele de vaccin anti-tuberculoză ajung, mâine, în România Potrivit lui Cseke, cu cele un milion de doze de vaccin se va putea asigura recuperarea la vaccinare a nou-născuţilor din perioada februarie-iunie 2010, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Populaţia a cumpărat valută cel puţin dublu faţă de o zi normală Datele finale vor fi centralizate marţi dimineaţă, astfel că nu putem oferi în acest moment un ordin exact de mărime", a declarat pentru Mediafax directorul de comunicrae externă al BCR, Ionuţ Stanimir. Score: 0,27
Taxa de solidaritate pentru case, eliminată din proiectul Codului fiscal "Am rediscutat luni ordonanţa de modificare a Codului fiscal şi am decis să eliminăm articolul privind taxa pentru clădiri, urmând ca Ministerul Finanţelor să reglementeze procedura printr-un proiect de lege", a declarat, pentru Mediafax, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru. Score: 0,28
Ambasadorul SUA în România: Reformaţi sistemul de justiţie Prioritatea României este de a reforma sistemul de justiţie pentru a-l face "transparent, corect şi eficient", spune ambasadorul într-un interviu publicat luni de agenţia de ştiri Mediafax. Score: 0,28
Cinci elevi, eliminaţi de la Bac deoarece au încercat să copieze Funeriu a precizat că subiectele au fost preluate în toate cele 630 de centre, 95 de subcomisii şi Inspectoratele Şcolare, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Creşterea TVA va tăia şi din apelurile telefonice Creşterea TVA va reduce consumul de bunuri şi servicii, inclusiv pe piaţa telecomunicaţiilor, a declarat, luni, directorul general al Romtelecom, Yorgos Ioannidis, citat de Mediafax. Score: 0,28
Peste 40.000 de turişti, pe litoral în week-end Potrivit unei statistici oferite de Asociaţia Litoral – Delta Dunării, citate de Mediafax, dintre cei 43.529 de turişti înregistraţi la sfârşitul săptămânii trecute, oficial, în structurile de cazare, 1.444 au fost străini. Score: 0,28