Poliţist, rănit în misiune …agentul urmărea un motociclist care nu oprise pentru control.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Sibiu, inspectorul Luciana Balteş, a declarat, citat de Mediafax, accidentul s-a petrecut în apropierea localităţii Copşa Mică. Score: 0,28
Ponta a cerut PSD suspendarea lui Cătălin Voicu din partid Acesta a spus că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, va face investigaţiile de rigoare şi că speră că va dovedi că stenogramele nu au plecat de Senat, informează Mediafax. Score: 0,28
Grecia este în stare de război …împrumut şi că Guvernul socialist a fost "forţat" din acest motiv să ia "măsurile cele mai dure" adoptate vreodată în Grecia, transmite AFP, citat de Mediafax."Am fost forţaţi să luăm măsurile cele mai dure, care nu au mai fost luate niciodată de un Guvern în această ţară", a declarat Papandreou, în faţa… Score: 0,28
Voicu către Căşuneanu: Vă asigur că acest transcript nu va fi primit de Băsescu …că transcriptul dialogului nu va ajunge la preşedintele Băsescu.Conform referatului prin care DNA solicită avizul Senatului pentru a cere arestarea lui Voicu, obţinut de MEDIAFAX, senatorul discută, în 11 septembrie 2009, cu omul de afaceri Costel Căşuneanu, căruia îi cere împrumut 200.000 de euro, invocând "o datorie de plătit la… Score: 0,28
Rovinietă pentru trei luni, de la 1 august …l Transporturilor şi Infrastructurii va introduce de la 1 august rovinieta cu valabilitate de trei luni, cuantumul acesteia nefiind încă stabilit, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat Eusebiu Pistru."În acest moment, actul normativ se află la Parlament şi urmează ca de la 1 august să introducem rovinieta de trei luni… Score: 0,28
Noul premier ucrainean îşi sfinţeşte biroul pentru a alunga spiritul Iuliei Timoşenko Noul prim-ministru ucrainean, Mikola Azarov, a declarat vineri că a invitat un preot ortodox să îi sfinţească biroul, pentru a alunga spiritul predecesorului său, Iulia Timoşenko, în prezent în opoziţie, relatează Mediafax."Era greu să respiri acolo. Score: 0,30
Perdea de fum menită să acopere situaţia socială explozivă …să cred că în realitate e o nouă perdea de fum menită să distragă atenţia opiniei publice de la situaţia socială explozivă de care se apropie România", potrivit Mediafax. Score: 0,28
Marko Bela: Conflictul din martie ’90, moment al luptei pentru libertate a maghiarilor din Ardeal Dar nu împotriva românilor cu care s-au confruntat şi care, de fapt, erau oameni induşi în eroare şi aţâţaţi împotriva unei alte comunităţi, ci împotriva acelora care, de fapt, au organizat aceste evenimente, care au instigat cele două comunităţi la un astfel de conflict", a spus Marko Bela, citat de Mediafax. Score: 0,28
Jurnalistul Mile Cărpenişan are nevoie de sânge A2 pozitiv …Judeţean Timişoara, mai multe site-uri şi bloguri anunţând că acesta este în comă după ce a suferit un şoc septic, el având nevoie de sânge grupa A2 pozitiv, potrivit Mediafax.Reprezentanţii Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean Timişoara au declarat că Mile Cărpenişan a fost internat de mai multe zile la spital, nedorind… Score: 0,28
Taxa de la Giurgiu-Ruse ar putea fi scoasă până în vară Tarifele de traversare sunt de doi euro de persoană, 12 euro pentru o mașină și 90-100 de euro pentru un camion, informează Mediafax. Score: 0,28
În semn de protest a plătit impozitul cu monede de 5 bani …să protestez în acest fel faţă de autorităţi, care au majorat taxele locale pentru autoturisme în mod nejustificat", a declarat orădeanul Ioan Negrău, citat de Mediafax. Score: 0,28
Geoană: Este exclus ca Senatul să fie sursa stenogramelor "Cel mai probabil" în săptămâna imediat următoare Paştelui, plenul Senatului se va reuni pentru a vota dacă se va da curs solicitării ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în cazul senatorului Cătălin Voicu, a declarat Geoană, citat de Mediafax. Score: 0,28
Carpatair a cerut insolvenţa Blue Air, pentru o datorie de 30.000 de euro „Este vorba de o sumă neachitată în valoare de 30.000 de euro, ca urmare a închirierii unei aeronave SAAB 2000 către Blue Air, în luna septembrie a anului trecut", a declarat Paula Ardelean, vicepreşedinte al Carpatair, pentru Mediafax. Score: 0,28
Năstase: Cătălin Voicu se bucură de prezumţia de nevinovăţie Deocamdată, la fel ca şi alte persoane, sigur, se bucură de prezumţia de nevinovăţie", potrivit Mediafax.Năstase a remarcat în mod deosebit noua tehnică de a transmite stenogramele prin intermediul Parlamentului, şi nu pe surse. Score: 0,29
Statele Unite mulţumesc României că se implică în scutul antirachetă Proiectele antirachetă le oferă garanţii aliaţilor şi partenerilor noştri că Statele Unite au voinţa şi mijloacele pentru a împiedica şi contracara, în caz de necesitate, un atac balistic împotriva aliaţilor noştri şi trupelor noastre", explică Frank Rose, citat de Mediafax. Score: 0,29
Cererea parlamentarilor independenţi de a-şi înscrie partidul, judecată în 17 mai Noul partid care va fi constituit din grupul parlamentarilor independenţi i-ar putea avea ca preşedinte pe Marian Sârbu, ca preşedinte executiv pe Gabriel Oprea şi ca preşedinte de onoare pe Cristian Diaconescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare. Score: 0,29
Mihai Călinescu, adjunct al şefului Poliţiei, audiat ca martor în dosarul lui Voicu …La ieşirea din sediul DNA, Mihai Călinescu a declarat că îl cunoaşte de mulţi ani pe senatorul Cătălin Voicu, el nefăcând alte precizări pe această temă, potrivit Mediafax. Score: 0,27
Proiecte de lege datând încă din anul 2000, pe ordinea de zi a Senatului Constanţa a fost elaborat de Guvern şi poartă semnătura lui Mugur Isărescu, în calitate de prim-ministru, informează Mediafax. Score: 0,28
Funeriu va analiza şi propunerile sindicatelor pentru Legea Educaţiei …sindicatele până luni, ministrul Educaţiei a răspuns că a avut deja discuţii cu sindicaliştii, dar că se va întâlni în continuare cu aceştia, dacă vor solicita, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Independenţii s-ar putea înscrie ca partid, azi, la tribunal Noul partid care va fi constituit din grupul parlamentarilor independenţi i-ar putea avea ca preşedinte pe Marian Sârbu, ca preşedinte executiv pe Gabriel Oprea şi ca preşedinte de onoare pe Cristian Diaconescu, au declarat, în aceeaşi zi, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare. Score: 0,30
Greblă: Fragmentele apărute în presă din dosarul Voicu, identice cu probele sosite la comisie …trimise Senatului şi nu-şi explică cum au ajuns acele informaţii în presă deoarece cutiile cu documentele din dosar au fost desigilate la comisie.El a precizat, pentru Mediafax, că în presă au apărut unele fragmente din dosarul DNA împotriva lui Voicu, în probele ajunse la Comisia juridică discuţiile respective fiind parte a unui întreg… Score: 0,28
Greblă: Noi nu stabilim dacă Voicu este sau nu vinovat …adreseze Înaltei Curţi, pentru a obţine mandatul de arestare efectiv, iar judecătorii vor decide dacă Voicu poate fi cercetat în stare de arest sau în libertate, informează Mediafax. Score: 0,28
Păpuşa Elena Udrea, la “doar” 30 de lei Preţul este de “numai” 30 de lei, după cum povesteşte creatoarea, Veronica Eşanu din Argeş, informează Mediafax, care preia Gândul. Score: 0,28
Iliescu: De unde mama dracului era pericol să ne invadeze ruşii în decembrie 1989? Eo prostie pur şi simplu", a spus Iliescu, citat de Mediafax. Score: 0,28
Alexandru Mazăre: Discuţia cu Cătălin Voicu a fost una „politică”, faţă în faţă, nu la telefon Nu ştiu, trebuie văzut în întregime", a spus Mazăre, citat de Mediafax. Score: 0,27
O nouă varietate de lalea albă va purta numele primei doamne a Rusiei Sunt convinsă de faptul că relaţiile dintre ţările noastre vor fi la fel de liniştite ca şi aceste lalele minunate", a declarat Svetlana Medvedeva, care a inaugurat, miercuri, cea de-a 61-a ediţie a acestei celebre expoziţii florale, potrivit Mediafax. Score: 0,28