Ai căutat: Militari
Update Cei opt militari turci care au fugit în Grecia după puciul eșuat au fost condamnaţi de justiţia greacă la câte două luni de închisoare cu suspendare pentru pătrundere ilegală pe teritoriul acestei țări, potrivit AFP. … Militarii au ajuns în Grecia a doua zi după puci cu un elicopter, solicitând azil politic.
Score: 0,77
Aşa-zisa lovitură de stat din Turcia este acum întoarsă pe toate feţele, de la analiştii politici experimentaţi, pînă la tocşoiştii de şanţ, de la experţii militari, pînă la fătucile TV. … În primul rînd arestarea unui număr de aproape 3.000 de militari, aceştia aflîndu-se acum chiar în pericolul de a fi executaţi!
Score: 0,85
În această fotografie un grup de tineri islamişti turci îi băteau cu cureaua pe militarii unei armate NATO care au avut naivitatea de a-şi lua în serios rolul de garanți ai laicităţii şi democraţiei statului. … Acum, când militarii au eşuat, ONU, UE, USA şi alte puteri spun că susţin autorităţile alese ”democratic” în Turcia.
Score: 0,30