Wikileaks: Băsescu îi spunea lui Biden că preşedintele afgan este complice la traficul cu droguri Băsescu a mai spus că un eşec în Afganistan nu ar afecta doar Europa, ci şi credibilitatea NATO în viitor. Score: 0,25
Colecţia de toamnă a politicii externe europene Colac peste pupăză, doamna Ashton trebuie să ţină cont şi de poziţia SUA şi a NATO (mă rog, nu că s-ar putea face vreo distincţie între cele două), care consideră că este de datoria lor să restabilească ordinea democratică pe planetă, mai ales acolo unde petrolul curge ca laptele şi mierea. Score: 0,25
Turcia va găzdui un element al scutului antirachetă al NATO Turcia a anunţat că a ajuns la un acord în vederea instalării pe teritoriul său a unei staţii radar în cadrul scutului de apărare antirachetă al NATO, transmite vineri Associated Press. Score: 0,68
NATO: Războiul din Libia va continua Preşedintele francez Nicolas Sarkozy, primul ministru britanic David Cameron şi secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen au anunţat, la Paris, continuarea loviturilor NATO atât timp cât Muammar Gaddafi reprezintă o ameninţare pentru poporul său, transmite AFP. Score: 0,70
Băsescu trimite o fregată să lupte cu piraţii somalezi Fregata care participă acum la misiunea NATO din Mediterană va fi mutată în Cornul Africii, să participe la securizarea canalelor europene de navigaţie. Score: 0,26
Ruşii se simt în continuare ameninţaţi de scutul antirachetă de la Deveselu "Nu vor să ne dea o garanţie că scutul antirachetă SUA-NATO nu va fi îndreptat împotriva Rusiei", a declarat Lavrov, într-un discurs în faţa studenţilor şi profesorilor de la Universitatea de stat din Moscova pentru Relaţii Internaţionale. Score: 0,26
NATO: Gaddafi continuă să îşi comande trupele loiale în Libia Liderul libian fugar Muammar Gaddafi păstrează o capacitate de comandă asupra trupelor care îi sunt încă fidele în ţară, a indicat marţi purtătorul de cuvânt al operaţiunilor NATO în Libia, precizând însă că Alianţa nu cunoaşte locul unde se află colonelul. Score: 0,68
Două avioane NATO s-au ciocnit în zbor Două avioane NATO, unul lituanian şi unul francez, s-au ciocnit în zbor marţi în Lituania, fără a provoca victime, a anunţat o responsabilă militară pentru AFP. … Aparatul francez a reuşit să aterizeze", a precizat Leva Gulbiniene, o responsabilă de la baza NATO din Siauliai, în nordul Lituaniei. Score: 0,68
Gaddafi îşi îndeamnă partizanii la lupta pentru „eliberarea” Tripoli "Tripoli este pentru voi şi nu pentru cei care se bazează pe NATO", a conchis colonelul, în contextul în care lupte aprige sunt în curs în capitala libiană. Score: 0,26
Presa: Fiul cel mare al lui Muammar Gaddafi a fost ucis de rebeli În mai, un alt fiu al lui Gaddafi, Saif al-Arab, în vârstă de 29 de ani, ar fi fost ucis într-un raid NATO. Score: 0,25
Saadi Gaddafi vrea să negocieze cu NATO Unul dintre fiii liderului libian Muammar Gaddafi, Saadi, încearcă să negocieze o încetare a focului cu oficiali americani şi ai NATO, relatează CNN. Score: 0,67
Pedeliştii pregătesc COMASAREA ALEGERILOR LOCALE CU CELE PARLAMENTARE. E necesar ca forţele NATO să fie permanent în alertă pentru a pune punct aceste operaţiuni", a declarat ministrul de Externe al Franţei, Alain Juppé. Score: 0,26
MAE: În Tripoli se mai află aproximativ 50 de cetăţeni români Pe de altă parte, forţe pro-Gaddafi au lansat luni trei rachete Scud din dreptul localităţii Syrta, locul natal al liderului libian, în direcţia oraşului Misrata, controlat de insurgenţi, au anunţat marţi surse ale NATO, denunţând "acţiunea iresponsabilă" a loialiştilor. Score: 0,26
Rebelii libieni se află la numai 500 de metri de locul în care s-ar ascunde Gaddafi Avioane, cel mai probabil ale NATO, survolează oraşul, iar confruntări între rebeli şi forţele loiale lui Kadhafi au loc şi în alte cartiere situate în apropierea hotelului Rixos. Score: 0,25
La TVR, Traian Băsescu o ţine langa cu vânzarea aurului din Munţii Apuseni Bush în 2 aprilie 2008, la summit-ul NATO. Score: 0,25
Occidentalii se pregătesc deja de epoca post-Gaddafi Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a făcut apel luni la instanţa conducătoare a rebeliunii libiene să "garanteze faptul că tranziţia se va face în calm şi că ţara va rămâne unită, dar şi că viitorul va fi fondat pe reconciliere şi pe respectarea drepturilor omului". Score: 0,25
Ambasadorul rebelilor libieni la Londra: Rolul NATO în Libia s-a încheiat Ambasadorul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) la Londra, Mahmud Nacua, a declarat luni că NATO ar trebui să pună capăt loviturilor sale aeriene în Libia, după ce rebelii au pătruns în Tripoli, anunţând sfârşitul regimului de patru decenii a lui Muammar Gaddafi, informează Reuters. Score: 0,68
Regimul Gaddafi se prăbuşeşte. Premierul a fugit deja în Tunisia ambasadorul-rebelilor-libieni-la-londra-rolul-nato-in-libia-s-a-incheiat-155567/" target="_blank">Ambasadorul rebelilor libieni la Londra: Rolul NATO în Libia s-a încheiat </a> </p> <p> <a href="../ Score: 0,52
Libia: Rebelii au ocupat Piaţa Verde din Tripoli dar NATO ar trebui să ştie, din moment ce controlează aeroportul şi niciun avion nu poate ateriza fără permisiunea sa", a adăugat el. Score: 0,26
Lupte de stradă în Libia! Consiliul de tranziţie din Libia a anunţat că a declanşat operaţiunea "Sea Siren" împotriva Tripoli, fieful lui Gaddafi, împreună cu NATO, scrie NewsIn. Score: 0,26
Atentat al talibanilor împotriva foştilor colonişti Poliţiştii afgani au fost sprijiniţi de militari britanici din trupele NATO şi de elicoptere. Score: 0,26
Gaddafi ar fi grav bolnav şi dispus să părăsească Libia 039;încetarea imediată a focului şi retragerea trupelor NATO'. Score: 0,25
„Am fost un dobintoc” Oare ce s-ar fi întâmplat dacă Nicolae Ceauşescu ar fi fost preşedintele-dictator al unei ţări membre a Uniunii Europene şi a NATO? … Într-o ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, Nicolae Ceauşescu nu şi-ar fi permis să ordone împuşcarea românilor şi, de aceea, nimeni nu ar fi avut motive să-l execute pe acesta. Score: 0,26
Gabriel Oprea la ceremoniile Zilei Marinei: Forţele Navale Române au capacitatea de a-şi îndeplini cu succes rolul şi misiunea …români au demonstrat, şi cu această ocazie, că pot îndeplini misiuni importante în cadrul unor operaţii de anvergură, alături de celelalte nave ale statelor membre NATO. Score: 0,25