Economie Politică Fondul de salarii şi numărul de angajaţi în industria de apărare ar putea creşte "Sursele de finanţare pentru susţinerea plăţilor salariale propuse sunt în cuantum de 37.700 mii lei, corespunzător unui număr mediu maxim de personal de 1.774 salariaţi. Score: 0,30
Actualitate O proteză dentară a lui Winston Churchill, vândută la licitaţie Potrivit unor surse, Churchill l-ar fi scutit pe dentistul său de obligaţia de a lupta pe front. Score: 0,29
Actualitate Deputatul Liana Dumitrescu se află în stare critică Starea sa s-a agravat în orele următoare, medicii fiind rezervaţi în privinţa evoluţiei ulterioare, declarau surse apropiate familiei. Score: 0,30
Actualitate Buda, investitor elefantin în centrul Clujului Potrivit unor surse parlamentare, Daniel Buda ar fi declarat că a preluat acţiunile de la Mihai Chezan deoarece acesta nu mai avea bani să continue construcţia şi, mai mult, îi datora o sumă importantă de bani, mai exact 1,18 milioane de euro, pe care Chezan nu a mai plătit-o către familia Buda. Score: 0,29
Actualitate Ziarul Bisericii Ortodoxe critică oficializarea meseriei de vrăjitoare Şeful statului român este ridiculizat pe MSNBC, un post de televiziune american, după ce, cu puţin timp în urmă, preşedintele Parlamentului României era îndemnat pe postul de televiziune CNN să mănânce mai mult usturoi "pentru a rezista atacurilor paranormale", potrivit aceleiaşi surse. Score: 0,29
Actualitate Un gălăţean de 67 de ani a decedat în urma unei altercaţii cu un poliţist Potrivit aceleiaşi surse, agentul a sunat la 112 în timpul altercaţiei, solicitând intervenţia Poliţiei. Score: 0,29
Actualitate Extern Fost şef al Biroului CIA în România, care spiona pentru Rusia din închisoare, condamnat la opt ani "El l-a văzut pe fiul său, Nathaniel, de mai multe ori (la închisoare) şi i-a încredinţat informaţii destinate Rusiei", potrivit aceleiaşi surse. Score: 0,29
Actualitate Tovarăşi kaghebişti, nu mă executaţi! Iertaţi-mă că n-am spus tot …serviciu de apărare a securităţii cetăţeanului, societăţii şi statului împotriva conspiraţiilor şi atentatelor anticonstituţionale, dacă nu putea oferi nicio protecţie surselor sale, nici măcar ca un ziarist, iar informaţiile şi documentele din dosarele secrete susţineau un acut război politic dintre putere şi opoziţie? Score: 0,27
Actualitate Sindicatele şi patronatele s-au întâlnit pentru a discuta propunerile lor la Codul muncii Conform sursei citate, premierul Boc a subliniat că Guvernul are ca prioritate continuarea dialogului social la toate palierele, pentru ca în final Guvernul să transmită Parlamentului un document care să conţină cele mai bune soluţii identificate şi în discuţiile cu partenerii sociali. Score: 0,29
Actualitate Editorial „Ceauşescu al nisipurilor”, asemănari remarcabile între revoluţiile română şi tunisiană Din păcate, presa occidentală nu a fost deloc preocupată de evenimentele în această ţară şi singura informaţie credibilă din surse occidentale a venit din WikiLeaks. Score: 0,29
Economie Politică România va împrumuta 1 miliard de euro de pe pieţele externe în primul trimestru Totodată, Drăgoi a spus că fondurile europene sunt cele mai ieftine surse de creştere economică şi a precizat că circa un miliard de euro reprezintă suma din eurobonduri care vor fi lansate în primul trimestru din 2011 Bogdan Drăgoi a… Score: 0,29
Actualitate TVR 1 a transmis în direct o reuniune PDL la care a participat Traian Băsescu (Reamintim, în campania electorală pentru prezidenţialee din 2009, s-a lăsat cu scandal monstru faptul că TVR 2 a dat aproape integral un miting al candidatului PSD, Mircea Geoană, chiar dacă – conform unor surse autorizate – a existat un contract de campanie între părţi). Score: 0,29
Actualitate Ministrul Igaş, acuzat de contrabandă şi legături cu crima organizată Conform unor surse din zonă, aceste operaţiuni ample de contrabandă s-ar realiza cu largul concurs al chestorului Ion Handra, şeful Inspectoratului Judeţean Arad al Poliţiei de Frontieră… Score: 0,28
Actualitate Loganul rusesc, primele imagini Producătorul nu a anunţat preţul modelului, dar surse din piaţă spun că Lada Granta va costa circa 5.000 de euro (190.000 ruble). Score: 0,29
Business Economie Complexul Energetic Turceni a reclamat un atac informatic În ultima perioadă, mai multe informaţii despre care şefii Complexului Energetic Turceni susţin că sunt secretizate, au fost făcute publice prin diverse surse de informare în masă. Score: 0,30
Actualitate Extern Fostul lider tunisian Ben Ali a fugit din ţară cu 1,5 tone de aur Familia preşedintelui Zine El Abidine Ben Ali a fugit din Tunisia cu 1,5 tone de aur valorând circa 45 de milioane de euro, relatează "Le Monde", citând surse din cadrul preşedinţiei franceze. Score: 0,88
Actualitate Stadiul discuţiilor cu PNL, analizat de PSD într-o şedinţă restrânsă Stadiul negocierilor PSD-ACD pentru formarea unei alianţe politice va fi analizat într-o şedinţă restrânsă a BPN al PSD, în umătoarele zile, la care vor participa doar vicepreşedinţii, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse din partid. Score: 0,35
Actualitate Extern „UE riscă să-şi piardă credibilitatea dacă amână aderarea României la Schengen” Potrivit unor surse, oficialii europeni au identificat probleme în Bulgaria, în timp ce raportul pentru România este favorabil. Score: 0,29
Actualitate Ministerul Sănătăţii: Protestul cadrelor medicale de la Institutul ORL, nejustificat Conform sursei citate, proiectul de act normativ face parte din strategia de reorganizare a spitalelor care a început la sfârşitul anului trecut şi va continua în 2011."Aşa cum… Score: 0,29
Actualitate Extern Preţurile aruncă lumea arabă în haos. UE aşteaptă un 2011 al recordurilor "New York Times" citează surse de la Tunis care declară că aceste partide nu vor fi luate în calcul la formarea noii arhitecturi politice a ţării. Score: 0,29
Actualitate Extern Virusul Stuxnet, proiect americano-israelian pentru sabotarea programului nuclear iranian Crearea acestui virus distructiv este un proiect americano-israelian, cu ajutorul, voluntar sau nu, al Marii Britanii şi Germaniei, potrivit surselor citate de cotidian. Score: 0,28
Actualitate Acord între PSD şi Partidul Democrat din Italia Potrivit sursei citate, această înţelegere a fost stabilită pentru a oferi românilor din Italia posibilitatea de a candida din partea partidului omolog italian şi de a se implica în acest mod în viaţa politică. Score: 0,29
Actualitate Marian Tutilescu: România îndeplineşte criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen Raportul nu este însă la fel de favorabil în cazul Bulgariei pentru care, potrivit unor surse diplomatice, unele state ar fi solicitat reevaluarea şi amânarea până în primăvară. Score: 0,29
Actualitate Mai multe persoane au jefuit o agenţie de jocuri de noroc din Galaţi Potrivit sursei citate, sediul agenţiei este dotat cu camere de supraveghere video şi urmează să se verifice dacă au fost înregistrate imagini din timpul jafului. Score: 0,29
Actualitate Un bărbat a fost găsit mort în timpul unei partide de vânătoare Conform sursei citate, partida de vânătoare, care era organizată în zona cunoscută sub numele de Valea Rea, între localităţile Pătârlagele şi Nehoiu, era autorizată, iar, din primele informaţii, a reieşit că participanţii erau vânători cu acte în regulă. Score: 0,29
Actualitate O maşină condusă de un poliţist implicată într-un accident Potrivit sursei citate, poliţistul nu era în uniformă, nu era în timpul orelor de program, iar maşina pe care o conducea este proprietate personală. Score: 0,29