Ai căutat: actor
Această lume a alienării, a memoriei este foarte bine servită şi de prezenţa în rolul Noului locatar a actorului spaniol Francisco Alfonsin, cu jocul lui straniu, cu folosirea mai multor limbi – spaniolă, franceză, engleză, română -, … Aparenta lipsa de sens a întregii acţiuni se sprijină şi pe jocul actorilor.
Score: 0,27
Cel de al doilea spectacol, l-a avut în rolul Vasea, interpretat alternativ de Marius Manole şi Mihia Niţu, pe cel de al doilea actor. … un rol care-l face pe înzestratul actor să stea aproape întregul spectacol în pat – reuşeşte să fie credibil şi să impresioneze prin replici tăiate, susţinute bine de mimica aferentă.
Score: 0,28
Evenimentul de astăzi are un caracter deosebit, pentru că este dedicat memoriei îndrăgitului regizor Petre Bokor, cel care a colaborat mulţi ani atât de frumos cu actorii teatrului de pe Bulevardul Magheru. … Repetiţia de astăzi a avut ceva din umorul şi jovialitatea cu care îi obişnuia el pe actori.
Score: 0,32
The Artist este, totodată, prima producţie franceză desemnată Cel mai bun film la premiile Academiei Americane de Film, iar Jean Dujardin – cel dintâi actor francez care ia statueta. … Actorii lui Ceylan îşi interpretează rolurile cu atâta precizie şi emoţie, încât şi Bergman ar fi aplaudat”, apreciază Screen International.
Score: 0,31