Blaga s-a declarat onorat de votul colegilor Am reuşit la un moment dat, cu ajutorul prim-ministrului din acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu, să redau MAI clădirea care-i aparţinea de drept, care a fost construită din donaţii ale jandarmilor şi poliţiştilor din perioada de după război, actualul sediu al MAI. Score: 0,30
Criza euro. Germania deţine armele sinuciderii întregii Europe Curtea Constituţională germană nu a aprobat ajutorul financiar acordat până acum de Berlin decât ca măsura extremă şi temporară, deoarece tratatele în vigoare nu prevăd un mecanism de bailout. Score: 0,29
Asta e chiar culmea: primul ministru sustine că Guvernul, pentru a diminua pierderile unor contracte care expirau în 2012, le-a prelungit până în… 2018! Când contractele au fost semnate de ai lui, preşedintele se declară neputincios şi cere ajutorul…Comisiei Europene! Score: 0,29
Despre droguri Venim in ajutorul lor si prezentam informatii importante despre droguri cu ajutorul psihologului Anca Boalca, clinica integrativa Qi, consultant psiholog al site-ului nostru careia ii puteti cere un sfat pe relatia cu copilul dvs aici, la rubrica noastra Intreaba specialistul. Score: 0,35
Despre droguri: Ce trebuie sa stie un parinte de adolescent despre lumea drogurilor Venim in ajutorul lor si prezentam informatii importante despre droguri cu ajutorul psihologului Anca Boalca, clinica integrativa Qi, consultant psiholog al site-ului nostru careia ii puteti cere un sfat pe relatia cu copilul dvs aici, la rubrica noastra Intreaba specialistul. Score: 0,33
Societatea civilă se mobilizează pentru modificarea Constituţiei. „E necesar ca societatea să se trezească!” Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului cere ajutorul românilor pentru a putea schimba unele prevederi din constituţie. Score: 0,30
Iranul anunţă arestarea a 12 agenţi CIA Parlamentarul Parviz Sorouri, membru al Comisiei pentru politică externă şi de securitate naţională, a fost citat de IRNA spunând că agenţii CIA arestaţi intenţionau să lovească în interesele iraniene cu ajutorul Israelului. Score: 0,31
Ion Iliescu, internat la spitalul Elias Stentul este un dispozitiv medical cu ajutorul căruia partea îngustată a unui vas de sânge este ajutată să aibă diametrul optim pentru a asigura trecerea normală mai departe a sângelui. Score: 0,30
Opt români din zece sunt în favoarea acordării de ajutoare pentru săracii lumii Astfel, conform rezultatelor unui nou sondaj eurobarometru, 28 la sută dintre români consideră foarte important ajutorul UE pentru persoanele sărace din ţările în curs de dezvoltare, 49 la sută consideră destul de important un astfel de ajutor, 14 la sută – total neimportant, iar 9 la sută au răspuns că nu ştiu. Score: 0,30
„Mâncarea este un drog care dă dependenţă” Dar de toate vrem să scăpăm cu ajutorul mâncării… Score: 0,28
Vasile Dancu: Boc nu si-a dorit sa fie premier În plus, Emil Boc a fost lipsit de ajutorul unui expert de strategie politică şi de sfaturile unui adevărat specialist în comunicare publică. Score: 0,30
Vino să depunem 100.000 de semnături pentru Roşia Montană! Am reuşit, începând din august 2011, să strângem pe www.rosiamontana.net, cu cortul în stradă, cu standul la metrou, cu listele la serviciu printre colegi, cu ajutorul tău, nu mai puţin de 100.000 de semnături pentru oprirea proiectului minier de la Roşia Montană şi a proiectului de lege prin care companiilor miniere li s-ar… Score: 0,30
Cel mai uşor material din lume, creat de cercetători. Conţine 99.99% aer Cercetătorii au reușit să creeze acest material ușor care este compus din 99.99% aer prin proiectarea procentului solid, de 0,01%, cu ajutorul unor măsurători efectuate în nanometri, microni și milimetri. Score: 0,31
O fostă colonie africană salvează Portugalia Portugalia, care este supusă unui program de austeritate fără precedent, a ajuns să ceară ajutorul fostei sale colonii africane, Angola. … <p>Portugalia, care este supusă unui program de austeritate fără precedent, a ajuns să ceară ajutorul fostei sale colonii africane, Angola. Score: 0,94
NASA are şanse mai mari ca niciodată să găsească urme de viaţă pe Marte Lansarea va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, la Cape Caneveral din Florida, cu ajutorul unei rachete Atlas V. Score: 0,30
Românii de la Allview au lansat o tabletă de 32 GB la preţul de 949 lei Slotul microSD permite suplimentarea memoriei actuale cu încă 32GB cu ajutorul unui card de memorie, în timp ce prin portul USB tableta se poate conecta la orice calculator pentru transfer de date sau poate accesa dispozitive de stocare precum: hard disk extern sau memorie USB. Score: 0,30
Preşedintele Băncii Mondiale: Este jenant ca Europa să ceară ajutorul Chinei Not found: ajutorul Score: 0,58
PDL nu mai poate câștiga, dar USL mai poate pierde Mobilizarea electoratului, mai ales în zonele sărace, se realizează, adesea, doar cu ajutorul mitei electorale. … În anul 2003 PSD a realizat o masivă remaniere guvernamentală şi o întărire a acţiunii politice cu ajutorul unor foşti miniştri. Score: 0,32
Topul celor mai stabile state din zona euro Randamentul obligaţiunilor s-a apropiat periculos de 7%, pragul considerat nesustenabil, care a determinat ţări precum Grecia şi Irlanda să apeleze la ajutorul FMI şi UE. Score: 0,29
Românii, îndemnaţi să devină „deştepţi şi frumoşi” pe internet Cine vrea să afle cum sunt românii cu ajutorul motorului de căutare Google află lucruri deloc măgulitoare pentru aceştia. Score: 0,30
Trei poliţişti maramureşeni, surprinşi la băută în timpul programului Ceilalţi doi, ar fi solicitat ajutorul unor oameni din sat, care le-au adus haine de schimb, pe care le-au îmbrăcat chiar în bar.Inspectoratul de Poliţie Maramureş va demara o anchetă internă. Score: 0,31
„Crulic – drumul spre dincolo”, recompensat cu Amnesty Award la Copenhaga La Cottbus i-a fost acordată "Menţiunea specială" a juriului internaţional, pentru relatarea unei poveşti bazate pe fapte reale cu ajutorul unor tehnici de animaţie diversificate, şi "Premiul ecumenic", pentru modul inovativ prin care li se acordă dreptul la replică celor ce nu mai sunt. Score: 0,29
Bomba lui Oltean: Coalitia de guvernare s-ar putea destrama din cauza legilor electorale Nu putem să nu ţinem cont de ce spune preşedintele, dar în acelaşi timp, suntem într-o situaţie extrem de delicată, aceea că nu avem o majoritate care să ne permită s-o facem noi, fără ajutorul altora. Score: 0,30