Un parlamentar italian vrea să organizeze o zi a sărutului gay "Acesta este răspunsul nostru faţă de strania campanie împotriva cuplurilor gay, organizată în Italia, vara aceasta. Score: 0,29
PDL se îngroapă singur, PNL creşte în sondaje În acest context, liberalul a susţinut că PDL este principalul adversar în campanie, PSD fiind un adversar ideologic. Score: 0,28
Mircea Badea: Cărtărescu, sper să-şi bată joc Băsescu de tine până când o termina el Levantul Intelectualii care l-au susţinut în campanie pe Traian Băsescu nu sunt în măsură să se plângă acum de măsurile pe care guvernul numit de actualul şef al statului le-a pus în aplicare. Score: 0,29
Franța trimite azi în România încă 283 de țigani Autoritățile din Franța deportează joi aproape 300 de țigani în România, în contextul în care doi oficiali români își continuă vizita la Paris, unde discută pe marginea campaniei de expulzări ordonată de președintele Nicolas Sarkozy, transmite AFP. Score: 0,28
Marile canale tv vor promova turismul bulgar pe banii UE Euronews, Eurosport, National Geographic şi Discovery Channel vor promova turismul din Bulgaria, Sofia urmând să plătească pentru această campanie circa 4 milioane de euro provenind din programul operaţional european pentru dezvoltare regională, scrie agenţia Novinite. Score: 0,29
Guvernul tehnocrat al României Hopaaa!Cum se vor echilibra deci raporturile între Executiv şi Legislativ, între administraţia centrală (acum tehnocrată) şi cea locală, politică, în campanie, dublată de lideri fără treabă la ministere, la Capitală?! Score: 0,27
„Let’s Do It, Romania!”, ziua de curăţenie naţională Spotul tv al campaniei "Let's Do It, Romania!", proiectul care îşi propune să cureţe întreaga ţară de gunoaie într-o singură zi, pe 25 septembrie, a fost lansat, astăzi, pe posturile de televiziune, dar şi online. Score: 0,28
O comună a fost cumpărată cu 300.000 de euro. Urmează celelalte? Un semnal alarmant a existat, pentru cã ameninţãrile, teroarea, banii daţi la oameni, petrecerile, mâncarea şi bãutura care n-au lipsit în timpul campaniei au atins un nivel nemaivãzut în aceastã comunã aproape uitatã de lume. Score: 0,27
Preşedintele Mihai Ghimpu vrea să condamne pactul Ribbentrop-Molotov În timp ce partidele se află deja în campanie electorală pentru alegerile din noiembrie, preşedintele Ghimpu nu este la primul asemenea gest. Score: 0,28
Slugărnicie jurnalistică la un proiect minier anti-România Domnul Daniel Barbu, fost şef de campanie electorală a lui Petre Roman, s-a convertit, alături de acesta, la capitalismul lui Patriciu, pentru care conduce o fundaţie. Score: 0,27
Romii, vehicul electoral pe ruta Paris-Bucureşti şi retur După repatrierea, fără publicitate, a 10.000 de romi în 2009, apropierea alegerilor declanşează în acest an o campanie de presă susţinută pentru repatrierea a câtorva sute. … Cota popularităţii preşedintelui Sarkozy a crescut sensibil din momentul declanşării campaniei mediatice. Score: 0,86
Şpagă turistică împachetată ca documentare profesională Excursia de zece zile oferită de companie (aflată într-o campanie de PR) are ca pretext o vizită în ţara unde îşi are originea firma care vrea să exploateze zona Roşia Montană, mai scrie paginademedia.ro. Score: 0,28
Romii expulzați ar putea reveni în Franța El adaugă că actuala campanie a preşedintelui Sarkozy împotriva romilor a fost calificată, chiar în Franţa, drept politicianistă şi rasistă, dar guvernul a respins acuzaţiile. Score: 0,28
Băsescu toacă bani pentru izolări, vopsiri, igienizări şi ignifugări Anul trecut, acelaşi Băsescu a cheltuit, în plină campanie electorală, suma de 1.000.000 de euro doar pentru refacerea bisericii sale, pe care o reconstruise deja Ion Iliescu. Score: 0,28
Din 15 iulie, statul nu le mai plăteşte cetăţenilor nici o despăgubire în caz de calamitate Companii precum Allianz-Ţiriac, Omniasig, Asirom sau BCR Asigurări nu s-au implicat în această campanie. Score: 0,28
Traian Băsescu atacă presa occidentală şi mogulii români din Moldova E un soi de campanie pe care trebuie să o descifrăm. Score: 0,28
De trei săptămâni Dan Diaconescu caută un organizator de partid Oricât OTV ar pune la bătaie, noua formaţiune nu poate face o campanie cât de cât serioasă dacă nu are organizaţii locale bine puse la punct care să-i apere interesele, inclusiv la secţiile de votare unde au loc adeseori fenomene paranormale. Score: 0,28
„Ponta era copilul obraznic al PSD, iar atacul lui e indecent şi ingrat” Mai mult, preşedintele Senatului i-a amintit lui Ponta cum i-a cerut funcţia de ministru al Justiţiei şi purtător de cuvânt al campaniei sale prezidenţiale. Score: 0,27
Sever Cotoi-Voinescu, făcut KO în direct Alexandru, cei care s-au bătut ca nişte lei pe toate televiziunile în timpul campaniei pentru prezidenţiale. Score: 0,29
Şefa presei din STS cere suspendarea ziarului lui Vadim Tudor Nu este, însă, suficientă acordarea unei sume ce ar acoperi cheltuielile aferente campaniei sus-menţionate, ci este necesar ca acţiunile reparatorii să îşi atingă scopul, atingere care nu poate fi realizată decât prin impactul puternic produs de soluţia… Score: 0,27
Pregătiri pentru FânFest Iubitori de ciclism, natură şi mişcare, activişti, tineri, studenţi, voluntari şi susţinători ai campaniei Salvaţi Roşia Montană şi-au pornit miercuri marşul de la Cluj-Napoca la Roşia Montană. Score: 0,32
O televiziune gravidă pe şest cu un partid Dacă un cetăţean român doreşte să lanseze o campanie de promovare a proiectului său de partid, trebuie să facă un contract cu OTV şi să plătească tarifele. Score: 0,28
Preşedintele israelian, în vizită în România Cotidianul "Jerusalem Post" relata, la 22 iulie, că preşedintele israelian Shimon Peres ar putea vizita România în august, după vizitele din iulie în Slovenia şi Croaţia, într-o campanie de consolidare a relaţiilor cu UE şi de prezentare a poziţiei Ierusalimului în conflictul israeliano-palestinian. Score: 0,28
Ne impozitează după ce au câştigat alegerile pe muzica noastră (VIDEO) Domnul Nicolae Guţă chiar a făcut o melodie, în campanie, despre Traian Băsescu. Score: 0,28
Adrian Minune: Am primit bacşiş de la Băsescu (VIDEO) Aşchia manelisitică nu sare departe de trunchi La rândul său, aflată în campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, anul trecut, fiica cea mică a președintelui, Elena Băsescu, a dansat pe acest gen muzical, în mijlocul oamenilor. Score: 0,28
Ponta: Eu nu sunt Geoană Declaraţiile lui Ponta apar în contextul în care acesta i-a reproşat de mai multe ori candidatului PSD la prezidenţialele din 2009, Mircea Geoană, întâlnirea din campanie cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Score: 0,29