Angajatorii nu dau doi bani pe absolvenţii de facultate Ca orice absolvent de facultate visezi la o carieră în domeniul în care ai studiat, dar la finalul studiilor constaţi că nici un angajator nu te primeşte pe motiv că nu ai experienţă. Score: 0,27
Simfonia Lalelelor, 16-18 aprilie Municipiul Piteşti organizează, în perioada 16-18 aprilie, cea de-a 33-a ediţie a expoziţiei dendro-floricole internaţionale „Simfonia Lalelelor“.La sfârşitul lunii octombrie 2009, Administraţia Domeniului Public a plantat, în întregul oraş, 120.000 de bulbi de lalea. Score: 0,27
Târg de Florii, 25-29 martie Expo Evolution organizează la Curtea Veche, lângă Hanul lui Manuc, în perioada 25-29 martie, Târgul “Flori de Florii”, cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucureşti.Zeci de producători din domeniul floral, elemente de ambianţă, decoraţiuni, şi cursuri de design floral vor fi prezenţi la acest eveniment. Score: 0,27
Un nou an iranian cu vechiul dialog al surzilor “Poporul iranian a avut realizări importante în domeniul nuclear, spaţial şi al economiei, iar guvernul este determinat să folosească toate capacităţile ţării pentru a merge pe calea progresului cu o viteză şi mai mare”, a spus Ahmadinejad. Score: 0,27
Adolescenţi români se prostituează în Gara de Nord din Paris "La început eram sigură că va fi ceva temporar şi că pot controla lucrurile", explică Francoise, de 53 de ani, fost secretar în domeniul şomajului. Score: 0,27
Poziţia submarinelor, măsura prieteniei dintre aliaţi Premierul britanic Gordon Brown a declarat, vineri, că este de acord cu cooperarea franco-britanică în domeniul nuclear. Score: 0,27
Vino, mamă, să mă vezi cum visez la spaţii verzi În accepţiunea Administraţiei Domeniului Public Bucureşti, toaletarea înseamnă transformarea copacilor adulţi şi sănătoşi în trunchiuri fără ramuri, fără coroană. Score: 0,27
Petiţie în Parlamentul European împotriva României Comisia de petiţii a Parlamentului European (PE) se va reuni luni, la Bruxelles, pe agendă figurând şi o petiţie legată de domeniul controversat al adopţiilor internaţionale cu copii români, informează europarlamentarul PSD Victor Boştinaru.Petiţia adresată Parlamentului European are numărul… Score: 0,27
Statele Unite mulţumesc României că se implică în scutul antirachetă Precizarea a fost făcută în contextul prezentării noii abordări a SUA în domeniul apărării antibalistice."Proiectul antirachetă contribuie la susţinerea diplomaţiei şi a apărării, doi dintre pilonii strategiei internaţionale de securitate, al treilea pilon fiind dezvoltarea. Score: 0,28
Palatele mamut din Abu Dhabi şi expoziţiile-valiză …nu pot fi transpuse pe suport digital, cum ar fi designul, spectacolele live, performance-urile artiştilor vizuali, ceea ce este de aşteptat să creeze un echilibru în domeniul culturii. Score: 0,26
Cum văd străinii economia românească? Alte industrii atractive sunt agricultura şi domeniul medical. … Paul Wood, un headhunter britanic, vede semne că economia ar da semne de revigorare, dar ca şi alţii pare să prefere să vadă aspectele roz şi nu vrea să discute în afară de domeniul său. Score: 0,27
Plăţi ilegale de peste 100 milioane de euro pentru regii asfaltului Senatorul social-democrat Sorin Bota a declarat că va propune înfiinţarea unei comisii care să analizeze contractele din domeniul infrastructurii, inclusiv afacerea Bechtel. Score: 0,27
Un spion român cere comutarea pedepsei De când este în State, Răuţă a lucrat timp de 30 de ani pe proiecte importante în domeniul aerospaţial precum HUBBLE, KOBE, EOS şi LANDSAT. Score: 0,27
Toţi vor aurul din Munţii Apuseni (1) Investitorul recunoaşte că mai sunt tehologii de pus la punct în domeniul gestiunii apelor poluate din zonă. Score: 0,26
Premii de excelenţă pentru lumea teatrală Premiul special pentru performanţă în domeniul nonverbal l-a obţinut Gigi Căciuleanu, pentru întreaga carieră artistică. Score: 0,27
PNL a depus la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe Sănătate După ce marți social democrații au depus o moțiune pe numele ministrului Muncii, Mihai Șeitan, astăzi e rândul liberalilor să critice activitatea din domeniul sănătății. Score: 0,27
Comerciant de produse Louis Vuitton contrafăcute, condamnat de ÎCCJ Potrivit avocaţilor celebrei firme de poşete şi accesorii feminine, acest proces este o premieră în domeniul penal, în sensul că acesta a fost primul dosar instrumentat pe latură penală privind infracţiuni la Legea mărcilor. Score: 0,27
Băsescu spune că amplasarea Centrului NATO la Oradea e o recunoaştere a valorii militarilor români La final, preşedintele Băsescu a subliniat importanţa interoperabilităţii pe care Centrul de la Oradea o va asigura în domeniul culegerii de informaţii din sursă umană. Score: 0,28
ANPC vrea să reglementeze și activitatea recuperatorilor de creanțe Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) analizează posibilitatea reglementării domeniului companiilor de recuperare de creanțe, în condițiile în care există plângeri legate de această activitate, scrie Mediafax.”Există plângeri ale consumatorilor… Score: 0,27
Agenda Guvernului la Iaşi: Aproape 20 proiecte locale, nou subprefect, acorduri cu Republica Moldova Astfel, pe listă au fost introduse hotărâri prin care bunuri din domeniul privat al statului sunt trecute în administrarea Consiliului Local al comunei Ostra (judeţul Suceava) şi a Consiliului Judeţean Iaşi, tot în administrarea CJ Iaşi urmând să fie trecut şi un imobil al Serviciului Român de Informaţii. Score: 0,26
Cea mai mare orgă din România, la Sala Radio Jennifer Bate detine un repertoriu impresionant in domeniul creatiilor pentru orga, de la lucrari ale secolului al XVIII-lea la compozitori moderni. Score: 0,27
Guvernul amână pentru 2015 plata anticipată a impozitului pe profit …aplicarea unor prevederi fiscale, se propune schimbarea modului de calcul şi de stabilire a impozitului pe profit pentru contribuabilii care nu desfăşoară activitate în domeniul bancar, respectiv trecerea de la plata anuală a impozitului pe profit cu plăţi anticipate efectuate în cursul anului la calculul şi plata trimestrială a acestuia… Score: 0,27
Piedone ridică din aprilie maşinile parcate neregulamentar Vom continua să construim parcări, pe lângă cele 38.000 de locuri amenajate în ultimul an şi, după ce numărul acestora va fi suficient de mare, firma va ridica maşinile parcate neregulamentar pe domeniul public”, a declarat Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone. Score: 0,27
Transportatorii cer impozitarea suplimentară a constructorilor de drumuri .) cere Guvernului, în mod transparent, să impună companiilor care derulează afaceri cu statul pe bani publici, în domeniul execuţiei de drumuri, un impozit suplimentar pentru marjele de profit care depăşesc 5%. Score: 0,27
Marea Britanie va impozita cu 50% veniturile salariale de peste 150.000 lire sterline pe an În opinia experţilor, măsura ar putea avea un impact foarte important în domeniul financiar. Score: 0,27
Pe piaţa internaţională Arta sfidează criza economică În domeniul artei contemporane s-a distins preţul oferit de un colecţionar german pentru un „Concept spaţial” de Lucio Fontana, din 1962: 2.000.000 de euro. Score: 0,26